Spovada şi Euharistia ca daruri pentru noi

Autor: Oana Capan

Scurtă descriere:

În două întâlniri succesive am realizat cu copiii care se pregătesc pentru Prima Împărtăşanie Solemnă două activităţi prin care să punem în evidenţă efectele Spovezii, respectiv Euharistiei.

Pentru activitatea legată de Spovadă, le-am pregătit imagini de decupat, listate pe hârtii color, pe care să scrie câte un mic text. Imaginile le-au lipit în interiorul unui carton galben îndoit în două, scriind mai înainte sus: „Prin Spovadă, Dumnezeu„. Au aşezat apoi după bunul plac imaginile decupate pe care au scris astfel:

  • o cruce din hârtie roşie – „îmi iartă toate păcatele” (prin jertfa lui Isus pe Cruce, din iubire);
  • un nor albastru (simbol pentru cer, pentru viaţa veşnică) – „îmi şterge pedeapsa veşnică„;
  • o frunză de viţă de vie verde (aluzie la Viţa şi mlădiţele prin care, dacă rămân în Viţă, curge aceeaşi sevă – viaţa divină, harul sfinţitor) – „îmi redă harul sfinţitor„;
  • o inimă roz (simbol al legăturii de iubire refăcute prin Spovadă) – „mă împacă cu El şi cu Biserica„;
  • un porumbel alb (simbol al păcii) – „îmi redă pacea sufletească„;
  • un scut portocaliu – „mă întăreşte în lupta împotriva răului„.

La final am trecut o panglică prin două perforaţii făcute la mijlocul laturilor mici ale cartonului, legându-l astfel ca pe un cadou.

La Euharistie am ales imagini pe care copiii să le coloreze, textul fiind deja scris:

  • Creşte unirea mea cu Cristos şi cu Biserica„: siluetele mai multor credincioşi, „uniţi” în interiorul conturului unei biserici;
  • Devine mai fierbinte iubirea mea pentru Dumnezeu şi pentru semeni„: o inimă „în flăcări”;
  • Sporeşte în mine viaţa divină„: un pahar în care este turnată din belşug apă – simbol pentru viaţa divină revărsată în sufletele noastre;
  • Mi se şterg păcatele uşoare” – un crin alb, simbol al sufletului curat;
  • Sunt întărit împotriva păcatelor de moarte„: un „soldat” ca o… vitamină – aluzie la Euharistie ca medicament – înarmat cu scut şi sabie;
  • Se reduce înclinarea mea spre păcat„: un om care merge bucuros pe un drum marcat de o săgeată ce se orientează în sus;
  • Sunt ajutat să fac binele„: câteva chipuri de sfinţi, modele pentru noi în a face binele.

Imaginile sunt aşezate în pagină pentru a fi listate pentru un grup de copii, sau – ultimele două pagini – pentru un singur copil. După ce au colorat aceste desene le-au pus într-un plic color pe care au lipit o iconiţă cu o imagine euharistică şi au scris: „Prin Euharistie”… continuarea fiind textele din plic.

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *