Din Cetatea lui Tu în Cetatea Cerului

Autor: Mersine Vigopoulou
Editura: Egumeniţa
An: 2013
Localitate: Galaţi
Număr pagini: 86
Preţ informativ: 15 lei
Format: 17 x 23,5 cm cm
Imagini: color
ISBN: 978-606-550-099-0

Scurtă descriere:

Cea dintâi carte a mea, “Din Cetatea lui Eu în Cetatea lui Tu”, mi-a oferit adeseori ocazia să mă regăsesc alături de copii. Astfel am putut constata că ei au îndrăgit aşa de mult pe eroii cărţii, încât mi-au cerut şi continuarea ei. Acest gând m-a însoţit ani în şir, dar între timp experienţe noi m-au condus la scrierea altor povestiri.

Cartea părintelui Paisie “Patimi şi virtuţi”, împreună cu o altă carte de Dumnezeu inspirată, “Scara” Sfântului Ioan Sinaitul, mi-au stârnit în cele din urmă dorinţa de a continua povestea Cetăţii lui Tu. “Scara” a fost scrisă pentru a ajuta pe monahi să câştige Raiul. Mi-am adus aminte de asemenea că părintele Paisie zicea: “Poruncile sunt aceleaşi şi pentru mireni şi pentru monahi, căci unul este şi Raiul!” Astfel am decis să îmbin înţelepciunea şi sfaturile cuprinse în cele două cărţi, alcătuind o scară a virtuţilor pe care să urce copiii din epoca noastră modernă.

Ţinta vieţii noastre duhovniceşti de altfel nu este numai să găsim Cetatea lui Tu, ci să ne luptăm cu toată dăruirea ca să ne biruim patimile şi toate slăbiciunile noastre, valorificându-ne darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu pe toţi. Numai astfel vom putea ajunge în Cetatea Cerească.

Cumpăraţi online

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *