Rămâneţi în iubirea Mea
Autor: Radu Capan
Scurtă descriere:
Această fişă (cu desenul © Fano) prezintă textul de la Ioan 15,9-17 (Isus ne cere să ne iubim şi ne numeşte prieteni), din care au fost alese cincisprezece cuvinte. Ele sunt grupate după lungime şi trebuie aşezate la locul lor în careul din dreapta. Soluţia este unică (dacă nu se pun cuvintele la întâmplare, ci se porneşte de la cele care au o unică amplasare posibilă). Şase căsuţe sunt îngroşate, iar literele din ele arată cuvântul ce se repetă de nouă ori în textul biblic.
Textul biblic corespunde în ritul latin Duminicii a VI-a a Paştelui, ciclul B.
Fă-ţi un selfie
Astăzi mulţi oameni îşi fac selfie-uri. Uneori împreună cu prietenii. Evanghelia acestei duminici ne invită să ne facem un selfie fără a avea nevoie de un aparat foto, în orice moment, pentru că ceea ce doreşte să ne transmită este că în orice moment avem prezenţa lui Isus alături de noi. El ne numeşte prieteni, prieteni pentru care şi-a dat viaţa. Nu este ceva mai grozav decât un selfie? Cu siguranţă că da!
Să descoperim prezenţa lui Isus alături de noi, în cei care ne înconjoară, în cei care au nevoie de noi, este parte a exerciţiului „fotografic” al timpului pascal. Să profităm de acest timp pentru un curs special de imagine: aceea a inimii, a dăruirii şi a iubirii până la extrem.
Imaginea realizată de Fano se poate descărca de aici în variantă color sau alb-negru.
Fişa este în două variante (util dacă lucraţi cu o grupă de copii).
Conţinut: 2 fişe
J0062
Comentarii:0