Titlu original: Bruce Almighty
An: 2003
Durată: 1h 34m
Coloana audio: engleză

Scurtă descriere:

Filmul este foarte bun şi util… dacă este cenzurat în anumite locuri. De aceea recomandăm vizionarea lui înainte, pentru a se şti ce momente trebuie sărite pentru cei de vârste mai mici. Redăm în cele ce urmează o recenzie catolică detaliată făcută acestui film. Continuarea lui este mai reuşită (sau cel puţin mai curată).

Subtitrare

Un frustrat corespondent de televiziune primeşte puteri divine în comedia „Dumnezeu pentru o zi” (Universal). Jonglând cu teologia sub masca râsului, regizorul Tom Shadyac abordează o modernă parabolă despre credinţă, despre voinţa liberă şi despre locul omului în ierarhia cosmică.

Bruce Nolan (Jim Carrey) este un reporter la un post de televiziune din Buffalo, N.Y. El primeşte toate ştirile slabe care în general umplu ultimele minute ale unui buletin de ştiri. Dar ambiţia lui este să fie cel mai bun la ştiri, să ocupe poziţia cheie. În timp ce prietena lui, Grace (Jennifer Aniston) se roagă lui Dumnezeu ca Bruce să îşi vadă ambiţia transformată în realitate, conducerea postului de televiziune îl numeşte în funcţia cheie pe Evan Baxter (Steve Carell), rivalul numărul unu al lui Bruce. Acesta explodează în timpul unei transmisiuni în direct, îşi pierde slujba şi dă vina pe Dumnezeu pentru ghinionul său. „Dumnezeu este un copil nervos ce stă pe un muşuroi cu o lupă în mână, iar eu sunt furnica”, afirmă el nervos, mergând până la a-l acuza pe Atotputernicul că este un pierde-vară.

Norocul său ia o întorsătură neaşteptată atunci când el este condus la un depozit abandonat, unde întâlneşte cu un portar (Morgan Freeman) înveşmântat într-un frumos costum alb, ce îi dezvăluie faptul că este nimeni altul decât Dumnezeu. El răspunde la acuzaţiile reporterului investindu-l pe Nolan cu omnipotenţa sa, provocându-l să preia funcţia şi să facă o treabă mai bună. Există o singură condiţie: „trebuie să înveţi regulile”. Bruce descoperă că a fi Dumnezeu nu este aşa de uşor precum credea, şi că însuşi Dumnezeu respectă anumite reguli auto-impuse.

Dacă aş preda religie acum, i-aş lua pe elevi să vadă „Dumnezeu pentru o zi”. Este un excelent punct de pornire despre natura lui Dumnezeu şi despre credinţă. Ca şi în „Omul care l-a dat în judecată pe Dumnezeu”, filmul ia probleme teologice foarte serioase şi face munca grea de a vorbi despre ele în locuri publice, pentru o audienţă din care tot mai multe persoane nu frecventează biserica. Evident, filmul nu are fineţea pe care mulţi dintre noi am dori-o într-o dezbatere teologică publică, dar totuşi, scenariştii Mark O’Keefe, Steve Koren şi Steve Oedekerk fac o favoare religiei prin acest film. Un exemplu negativ este, de exemplu, faptul că Dumnezeu nu pare deloc interesat de statutul marital neclar al lui Bruce.

În acest film există tot felul de alegorii religioase: datorită concentrării excesive pe sine, Bruce are o relaţie complicată cu Grace (nume nu întâmplător, Grace=har); cei care spun adevărul în film sunt săracii; Bruce comite păcatul originar din Geneză de a dori să fie Dumnezeu; munca din greu, chiar şi munca spirituală, este prezentată ca fiind cheia fericirii; Bruce împarte „marea roşie” sub forma supei lui de roşii; Grace se roagă ca ea şi Bruce să se iubească şi să trăiască fericit, şi nu ca Dumnezeu să le rezolve în mod magic problemele; natura, dreptatea, răul şi libertatea sunt legate între ele.

Bruce Atotputernicul nu poate rezolva numeroase din problemele complexe pe care şi le propune, astfel că filmul eşuează într-un fel într-un final banal, dar pe drum ridică unele probleme importante care dau de gândit. Este Dumnezeu răzbunător? Cum şi de ce intervine Dumnezeu în lume? Ce înseamnă să te încredinţezi voinţei divine? După ce reguli acţionează Dumnezeu? Rugăciunea îl schimbă pe Dumnezeu şi/sau pe noi? În plus, dialogul dintre Bruce şi Dumnezeu oferă replici profunde. „Nu te poţi pune cu voinţa liberă.” „Ce este cel mai important pentru tine? Grace (=harul).” „Dacă vrei să vezi un miracol, fi un miracol.” „Aceasta e problema: oamenii se uită în sus, când ar trebui de fapt să se uite în sine.”