Duhul adevărului

Autor: Radu Capan

Scurtă descriere:

Această fişă (cu desenul © Fano) prezintă textul de la Ioan 15,26-27;16,12-15 (Isus le spune apostolilor despre venirea Mângâietorului), din care au fost alese zece cuvinte. Ele sunt grupate după lungime şi trebuie aşezate la locul lor în careul din dreapta. Soluţia este unică (dacă nu se pun cuvintele la întâmplare, ci se porneşte de la cele care au o unică amplasare posibilă). Şapte căsuţe sunt îngroşate, iar literele din ele vor da un loc… cu relevanţă pentru Rusalii.

Textul biblic corespunde în ritul latin Duminicii Rusaliilor, ciclul B.

Isus îţi dă aripi

Isus îţi dă aripi, pentru ca să nu trăieşti doar la nivelul solului. Pentru ca să te înalţi deasupra intereselor, a plăcerilor şi a tot ceea ce nu te ajută să te ridici în lumea viselor, să te lansezi în utopii, să trăieşti Evanghelia cu prospeţime. Isus îţi dă aripi. Pentru că avem nevoie să zburăm. A zbura este foarte necesar. Oricât ne-ar place să ne “tăiem” aripile, El ni le-a dat pentru ca să ne vadă liberi, căutători ai Adevărului, pentru ca Adevărul să ne împlinească, să ne facă să trăim fericiţi.

Isus îţi dă aripi. Nu le păstra în cufărul cu amintiri. Trebuie să ni le punem. Acum este timpul Spiritului, timpul Bisericii, timpul celor care îl urmează pe Isus. Să zburăm cu ele. Isus îţi dă aripi. Nu ai nevoie de băuturi energizante. Ai nevoie de o viaţă în conformitate cu Spiritul lui Isus. Înainte! Să zburăm împreună!

Imaginea realizată de Fano se poate descărca de aici în variantă color sau alb-negru.

Fişa este în două variante (util dacă lucraţi cu o grupă de copii).

Conţinut: 2 fişe

J0068

Nu uitaţi să vizitaţi pagina cu proiectul Fişe de activităţi.

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *