PARTEA A V-A
Cateheza în Biserica particulară

CAPITOLUL I 

Slujirea catehezei și agenții acesteia
în Biserica particulară 

Biserica particulară¹

217. Biserica particulară² sau dieceza³ constituie locul unde este vestită, transmisă și trăită Evanghelia. Biserica particulară este constituită de comunitatea ucenicilor lui Isus Cristos⁴ stabilită într-un teritoriu socio-cultural determinat. Biserica universală este prezentă în fiecare Biserică particulară «cu toate elementele ei esențiale».⁵ Biserica universală, a cărei primă celulă și-a primit rodnicia de la Duhul Sfânt la Rusalii, «dă naștere Bisericilor particulare ca unor fiice ale sale, în care se exprimă pe sine».⁶ Biserica universală, Trupul lui Cristos, se manifestă astfel ca «Trup format din Biserici».⁷

218. Vestirea Evangheliei și Euharistia sunt cei doi piloni pe care este zidită Biserica particulară și în jurul cărora se adună ea. Ca și Biserica universală, și Biserica particulară «există pentru a evangheliza».⁸

Cateheza este o activitate evanghelizatoare de bază în fiecare Biserică particulară. Prin ea, dieceza le propune tuturor membrilor ei, ca și celor ce doresc să se apropie de Isus Cristos, un parcurs de formare care să le permită să cunoască, să celebreze, să trăiască și să vestească Evanghelia în propriul lor mediu cultural. Astfel, mărturisirea de credință – obiectiv al catehezei – poate fi proclamată de ucenicii lui Cristos «în limbile lor».⁹ Ca la Rusalii, și astăzi Biserica lui Cristos, «prezentă și acționând»¹⁰ în Bisericile particulare, «vorbește toate limbile»¹¹ deoarece, aidoma unui copac ce crește, ea își întinde rădăcinile în toate culturile.

Slujirea catehezei în Biserica particulară

219. În ansamblul slujirilor și acțiunilor prin care Biserica particulară își împlinește misiunea de evanghelizare, slujirea catehetică ocupă un loc privilegiat.¹² Iată câteva aspecte ale ei:

a) În dieceză, cateheza este o slujire unică,¹³ împlinită în comun de preoți, diaconi, călugări, călugărițe și laici, în comuniune cu episcopul. Întreaga comunitate creștină trebuie să se simtă responsabilă de această slujire. Însă, deși preoții, persoanele consacrate și laicii exercită în comun slujirea catehetică, o fac în mod diferențiat, fiecare în funcție de condiția proprie în Biserică (slujitori hirotoniți, persoane consacrate sau laici creștini).¹⁴ Prin ei și potrivit rolului fiecăruia, slujirea catehezei oferă, în mod complet, Cuvântul lui Dumnezeu și mărturia realității Bisericii. Dacă una din aceste forme de prezență ar lipsi, cateheza și-ar pierde parțial bogăția și semnificația.

b) Pe de altă parte, este vorba de o slujire eclezială indispensabilă pentru creșterea Bisericii. Nu este o acțiune susceptibilă de a fi împlinită în comunitate cu titlu privat, sau în virtutea unei inițiative pur personale. Se acționează în numele Bisericii, în virtutea misiunii încredințate de Biserică.

c) În ansamblul slujirilor și acțiunilor bisericești, slujirea catehetică își are caracterul său propriu, care provine de la specificitatea acțiunii catehetice în procesul de evanghelizare. Rolul catehetului, în calitate de educator al credinței, diferă de cel al altor agenți pastorali (din domeniul liturgic, caritativ, social…), chiar dacă trebuie, în mod evident, să acționeze în colaborare cu aceștia.

d) Pentru a aduce roade, slujirea catehetică în dieceză trebuie să se poată baza și pe alți agenți, nu neapărat cateheți, care să sprijine activitatea catehetică îndeplinind sarcini indispensabile cum ar fi: formarea cateheților, elaborarea de materiale, reflecția, organizarea și planificarea. Acești agenți, împreună cu cateheții, sunt în slujba unei unice activități diecezane de cateheză, chiar dacă exercită roluri diferite și de pe poziții diferite.

Comunitatea creștină și responsabilitatea catehezei

220. Cateheza este o responsabilitate a întregii comunități creștine. Într-adevăr, inițierea creștină «trebuie realizată nu numai de cateheți sau preoți, ci și de întreaga comunitate a credincioșilor».¹⁵ Tot astfel, și sarcina educării permanente a credinței revine întregii comunități. În consecință, cateheza este o activitate educativă pe care fiecare membru al comunității o exercită în numele propriei responsabilități, într-un context sau într-un mediu comunitar caracterizat de multiple relații care îi vor ajuta pe catehumeni și pe cei catehizați să se insereze în comunitate și să participe activ la viața acesteia.

Comunitatea creștină urmărește evoluția procesului catehetic, fie că este vorba de cel pentru copii, de cel pentru tineri sau de cel pentru adulți, ca pe o acțiune în care este implicată și angajată direct.¹⁶ Tot comunitatea creștină este cea care, la capătul parcursului catehetic, îi primește pe cei catehizați într-un mediu fratern «unde vor putea să trăiască în modul cel mai deplin posibil cele învățate.»¹⁷

221. Comunitatea creștină, al cărei aport pentru cei catehizați este atât de important, primește la rândul ei foarte mult de la aceștia. Noii convertiți, mai ales tinerii și adulții, prin adeziunea lor la Isus Cristos, aduc comunității care îi primește o nouă bogăție sub aspect uman și religios. În acest fel comunitatea se mărește și se dezvoltă, întrucât cateheza are ca rezultat maturizarea credinței nu numai a celor catehizați, ci și a comunității ca atare.

Chiar dacă întreaga comunitate creștină este responsabilă de cateheză și toți membrii ei trebuie să dea mărturie pentru credință, numai unii primesc un mandat din partea Bisericii pentru a fi cateheți. Alăturându-se părinților în misiunea pe care aceștia o au față de copiii lor, Biserica le încredințează în mod oficial anumitor membri ai Poporului lui Dumnezeu, chemați în mod special, misiunea delicată de a transmite în mod organic credința în sânul comunității.¹⁸

Episcopul, principalul răspunzător de cateheză în Biserica particulară

222. Conciliul Vatican II subliniază marea importanță a vestirii și a transmiterii Evangheliei în slujirea episcopală: «Printre principalele funcții ale episcopilor, prima este predicarea Evangheliei».¹⁹ În îndeplinirea acestei sarcini, episcopii sunt, înainte de toate, «crainicii credinței»²⁰ care încearcă să câștige pentru Cristos noi ucenici și, în același timp, sunt «adevărați învățători»²¹ care transmit poporului încredințat lor credința care trebuie mărturisită și trăită. În slujirea profetică a episcopilor, vestirea misionară și cateheza sunt două aspecte strâns unite. Pentru a îndeplini această funcție, episcopii primesc «o carismă sigură a adevărului».²²

Episcopii sunt «cei dintâi responsabili ai catehezei, cateheții prin excelență».²³ Este cunoscut rolul deosebit pe care l-au avut, în istoria Bisericii, mari și sfinți episcopi ale căror inițiative și scrieri au marcat cea mai înfloritoare perioadă a instituției catehumenatului. Ei considerau cateheza drept una din sarcinile fundamentale ale slujirii lor.²⁴

223. Grija față de activitatea catehetică îl va determina pe episcop să-și asume «înalta conducere a catehezei»²⁵ în Biserica particulară, cu următoarele principale consecințe:

• va garanta faptul că în Biserica lui se acordă o prioritate efectivă catehezei active și eficiente, «mobilizând persoanele, mijloacele și resursele necesare»;²⁶
• va fi preocupat să promoveze cateheza intervenind direct în transmiterea Evangheliei către credincioși; concomitent, va supraveghea autenticitatea mărturisirii de credință și a calității textelor și instrumentelor care trebuie utilizate;²⁷
• «Va suscita și va menține o adevărată pasiune pentru cateheză; o pasiune care să se reflecte într-o organizare adaptată și eficientă»,²⁸ fiind profund convins de importanța catehezei în viața creștină din dieceză;
• va face astfel încât «cateheții să fie pregătiți corespunzător misiunii lor; să cunoască în profunzime învățătura Bisericii și să învețe, teoretic și practic, legile psihologiei și ale disciplinelor pedagogice».²⁹
• va stabili în dieceză un proiect global de cateheză, articulat și coerent, care să răspundă adevăratelor nevoi ale credincioșilor și care să fie încadrat corespunzător în planurile pastorale diecezane. Acest proiect poate fi corelat, în aplicarea practică a lui, cu planurile Conferinței episcopale.

Preoții, păstori și educatori ai comunității creștine

224. Funcția proprie a preotului în cateheză decurge din sacramentul Preoției pe care l-a primit. Prin acest sacrament, în virtutea ungerii de la Duhul Sfânt, preoții sunt configurați lui Cristos-Preotul, ca slujitori ai Capului, pentru a zidi întregul Trup al lui Cristos, care este Biserica, în calitate de colaboratori ai Ordinului episcopal.³⁰ În virtutea acestei configurări ontologice la Cristos, preoția este o slujire care modelează comunitatea, care coordonează și consolidează celelalte slujiri și carisme. În ce privește cateheza, preoții sunt, în virtutea hirotonirii, «educatori în credință».³¹ Ei lucrează, așadar, pentru formarea corespunzătoare și maturizarea creștină a credincioșilor comunității.³² Pe de altă parte, conștienți că «preoția lor ministerială»³³ este în slujba «preoției comune a credincioșilor»,³⁴ preoții stimulează vocația și activitatea cateheților ajutându-i să-și îndeplinească o funcție care le revine prin Botez și care este exercitată în virtutea unei misiuni pe care le-o încredințează Biserica. În acest fel, preoții pun în practică recomandarea Conciliului Vatican II care le cere «să recunoască și să promoveze sincer demnitatea laicilor și rolul specific pe care aceștia îl au în misiunea Bisericii».³⁵

225. Sarcinile proprii ale preotului, și în special ale parohului,³⁶ în cateheză, sunt:

• suscitarea, în comunitatea creștină, a simțului responsabilității comune față de cateheză – o sarcină care îi angajează pe toți credincioșii – și totodată recunoașterea și aprecierea cateheților și a misiunii acestora;
• organizarea fundamentală a catehezei și programarea adecvată a acesteia, cu participarea activă a cateheților și urmărind ca întreaga cateheză să fie «bine structurată și bine orientată»;³⁷
• suscitarea și discernerea vocațiilor la slujirea catehetică și, în calitate de cateheți ai cateheților, preocuparea pentru formarea acestora acordând acestui obiectiv o maximă atenție;
• integrarea activității catehetice în proiectul de evanghelizare a comunității și asigurarea unei legături deosebite între cateheză, sacramente și liturgie;
• asigurarea conexiunii dintre cateheza din comunitatea proprie și planurile pastorale diecezane, sprijinind colaborarea activă a cateheților în cadrul unui proiect diecezan comun.

Experiența arată o dependență semnificativă între calitatea catehezei dintr-o comunitate și implicarea activă a preotului.

Părinții, primii educatori ai credinței copiilor lor³⁸

226. Mărturia de viață creștină pe care părinții o dau în sânul familiei ajunge la copii sub forma atmosferei de tandrețe cu care sunt înconjurați și a respectului față de părinți. În acest fel, copiii percep și trăiesc cu bucurie proximitatea lui Dumnezeu și a lui Isus pe care o manifestă părinții; această primă experiență creștină îi marchează adesea pentru tot restul vieții. Trezirea religioasă din copilărie, în sânul familiei, este «de neînlocuit».³⁹

Această primă inițiere se consolidează atunci când, cu ocazia anumitor evenimente din familie sau a sărbătorilor, «conținutul creștin sau religios al acestora este explicitat în familie».⁴⁰ Și se aprofundează dacă părinții comentează și apoi ajută la interiorizarea catehezei metodice pe care copiii lor o primesc în comunitatea creștină pe măsură ce cresc. Într-adevăr, «cateheza familială precede, însoțește și îmbogățește orice altă formă de cateheză».⁴¹

227. Părinții primesc în sacramentul Căsătoriei harul și răspunderea educării creștine a copiilor lor,⁴² în fața cărora dau mărturie transmițându-le totodată valorile umane și religioase. Această activitate educativă, deopotrivă umană și religioasă, este o «autentică slujire»,⁴³ prin care Evanghelia este transmisă și manifestată în așa măsură încât viața familială devine un itinerar de credință și o școală a vieții creștine. O dată cu creșterea copiilor, schimbul devine reciproc și, «într-un astfel de dialog catehetic, fiecare primește și dă».⁴⁴

De aceea, comunitatea creștină trebuie să acorde o atenție foarte specială părinților. Prin contacte personale, întâlniri sau cursuri, dar și printr-o cateheză a adulților destinată părinților, aceștia trebuie ajutați să-și îndeplinească sarcina educării copiilor la credință, sarcină care a devenit în prezent atât de delicată. Acest fapt este și mai urgent acolo unde legislația civilă nu permite sau face dificilă o educație liberă întru credință.⁴⁵ În aceste cazuri, «Biserica domestică»⁴⁶ rămâne unicul mediu în care copiii sau tinerii pot primi o cateheză autentică.

Persoanele consacrate angajate în cateheză

228. Pentru activitatea catehetică, Biserica face apel în mod deosebit la persoanele consacrate și dorește ca «membrii comunităților religioase să-și consacre activității specifice a catehezei toate capacitățile și posibilitățile».⁴⁷

Caracterul special al contribuției pe care călugării, călugărițele și membrii Societăților de viață apostolică o aduc în domeniul catehezei este dat de condiția lor specifică. Practicarea sfaturilor evanghelice, ce caracterizează viața consacrată, este un dar pentru întreaga comunitate creștină. În activitatea catehetică diecezană, contribuția lor originală nu va putea fi înlocuită nici de cea a preoților, nici de cea a laicilor. Acest aport original este dat de mărturia publică a consacrării lor, care îi transformă în semne vii ale realității Împărăției: «Profesiunea acestor sfaturi într-o stare de viață stabilă recunoscută de Biserică este ceea ce caracterizează viața consacrată lui Dumnezeu».⁴⁸ Deși fiecare creștin este chemat să trăiască valorile evanghelice, persoanele consacrate sunt cele care «întrupează Biserica dornică de a îmbrățișa radicalismul Fericirilor».⁴⁹ Mărturia persoanelor consacrate, alături de mărturia laicilor, arată unicul chip al Bisericii, care este semnul Împărăției lui Dumnezeu.⁵⁰

229. «Numeroase familii călugărești, atât masculine cât și feminine, s-au născut având ca obiectiv educarea creștină a copiilor și tinerilor, mai ales a celor mai abandonați».⁵¹ Fideli carismei fondatorilor acestora, numeroși călugări sau călugărițe colaborează în prezent la catehizarea diecezană a adulților. În decursul istoriei, «călugării și călugărițele au fost foarte activ implicați în activitatea catehetică a Bisericii».⁵²

Dedicându-se catehezei, persoanele consacrate nu-și neglijează carismele de la înființare.⁵³ Fără a îndepărta nimic din caracterul specific al catehezei, carismele diferitelor congregații imprimă acestei activități conotații specifice, adesea de o mare profunzime religioasă, socială și pedagogică. Istoria catehezei manifestă vitalitatea pe care au adus-o carismele în activitatea educativă a Bisericii.

Cateheții laici

230. Caracterul activității catehetice a laicilor este dat de specificul condiției acestora în cadrul Bisericii: «Laicilor le este propriu și caracteristic domeniul temporal».⁵⁴ Laicii exercită activitatea catehetică pornind de la inserarea lor în lume, participând împreună cu ceilalți oameni la toate formele de angajare și aducând transmiterii Evangheliei o sensibilitate aparte și anumite trăsături specifice: «această evanghelizare… dobândește un caracter specific și o eficacitate deosebită din faptul că este îndeplinită în condițiile obișnuite ale vieții».⁵⁵

Într-adevăr, împărtășind modul de viață al celor pe care îi catehizează, cateheții laici au o sensibilitate deosebită pentru a întrupa Evanghelia în viața concretă a oamenilor. În ei, catehumenii și cei catehizați pot găsi modele creștine în care își pot proiecta viitorul de credincioși.

231. Vocația laicului pentru cateheză decurge din sacramentul Botezului și este întărită prin sacramentul Mirului, sacramente prin care participă la «funcția preoțească, profetică și regească a lui Cristos».⁵⁶ În afara chemării comune la apostolat, unii laici se simt chemați lăuntric de Dumnezeu să-și asume sarcina de cateheți. Biserica suscită și discerne această vocație divină și conferă misiunea de a catehiza. Domnul Isus îndeamnă astfel bărbați și femei, într-un mod special, să îl urmeze pe El, Învățătorul și Formatorul ucenicilor. Această chemare personală din partea lui Isus Cristos și relația cu El constituie adevăratul motor al acțiunii catehetului. «Din această cunoaștere iubitoare a lui Cristos izvorăște dorința de a-l vesti, de a evangheliza și de a-i călăuzi și pe alții la „Da”-ul credinței în Isus Cristos».⁵⁷

A te simți chemat să fii catehet și a primi din partea Bisericii misiunea de a face acest lucru pot comporta diferite grade de implicare, în funcție de caracteristicile fiecăruia. În unele cazuri, catehetul colaborează la slujirea catehetică pentru o perioadă limitată sau chiar, uneori, ocazional; slujirea și colaborarea lui nu sunt, din acest motiv, mai puțin valoroase. Totuși, dată fiind importanța slujirii catehezei, este de dorit ca, în dieceză, un anumit număr de persoane consacrate și de laici să se dedice în mod stabil și cu generozitate catehezei; recunoscuți oficial, ei pot contribui la realizarea configurației ecleziale proprii acestei slujiri diecezane.⁵⁸

Diferite tipuri de cateheți deosebit de necesari în prezent

232. Întrucât cateheza trebuie să răspundă unor nevoi variate, tipul sau figura catehetului în Biserică se prezintă și ea variat:

• «Cateheții din teritoriile de misiune»⁵⁹ merită prin excelență titlul de cateheți. «Multe Biserici care sunt acum înfloritoare nu s-ar fi edificat fără ei».⁶⁰ Unii dintre aceștia «au ca sarcină cateheza»⁶¹ iar alții «colaborează la diferite forme de apostolat».⁶²
• Unele Biserici aparținând vechii creștinătăți, confruntate cu o acută lipsă de preoți, necesită un tip de catehet analog, într-o oarecare măsură, celui din teritoriile de misiune, întrucât trebuie să facă față unor nevoi urgente: să anime comunitățile unor mici așezări rurale unde lipsește prezența permanentă a preotului sau să asigure prezența și infiltrarea misionară «în cartierele mărginașe ale marilor metropole».⁶³
• În țările cu tradiție creștină în care este nevoie de o «nouă evanghelizare»,⁶⁴ tipul catehetului pentru tineri și cel al catehetului pentru adulți devin indispensabile pentru animarea procesului catehezei de inițiere. Aceștia trebuie să se consacre și catehezei permanente. În aceste sarcini, și rolul preotului este fundamental.
• Modelul catehetului pentru copii și adolescenți rămâne de bază. El are misiunea delicată de a le oferi «primele noțiuni de catehism și de a-i pregăti pentru sacramentul reconcilierii, pentru prima împărtășanie și pentru mir».⁶⁵ Această sarcină este și mai urgentă în prezent, când copiii și adolescenții «nu primesc în familiile lor o formare religioasă corespunzătoare».⁶⁶
• Un alt tip de catehet a cărui formare trebuie asigurată este catehetul pentru pregătirea în vederea primirii sacramentelor;⁶⁷ acesta trebuie să lucreze cu adulții, îndeosebi cu ocazia botezului sau a primei împărtășanii a copiilor acestora, sau cu ocazia căsătoriei sacramentale. Această sarcină își are originalitatea proprie; ea reunește dimensiunile primirii și ale primei vestiri, catehetul având prilejul de a deveni însoțitor pe calea căutării credinței.
• Este nevoie urgentă și de alte tipuri de cateheți, pentru categoriile cu sensibilitate deosebită: persoanele de vârsta a treia,⁶⁸ pentru care este nevoie de o prezentare a Evangheliei adaptată condițiilor lor; persoanele cu handicap și cele inadaptate, care au nevoie de o pedagogie catehetică specială⁶⁹ și să fie integrate pe deplin în comunitate; migranții și persoanele marginalizate de evoluția lumii moderne.⁷⁰
• Pot fi utile și alte tipuri de cateheți. Fiecare Biserică particulară, după ce își va fi examinat propria situație culturală și religioasă, își va descoperi propriile nevoi și își va evalua, cu realism, tipurile de cateheți de care are nevoie. Sarcina ei fundamentală va fi orientarea și organizarea formării cateheților.

înapoi la cuprins

Note:

¹ În această a cincea parte, ca şi în restul Directoriului, expresia «Biserică particulară» se referă la dieceză şi la structuri ce-i pot fi asimilate acesteia (CIC 368). Expresia «Biserică locală» se referă la grupări de Biserici particulare bine stabilite într-o regiune, în cadrul unei naţiuni, sau chiar într-un ansamblu de naţiuni unite prin legături speciale.  Cf.  partea I,  cap. 3: «Cateheza este o activitate de natură eclezială» şi partea II, cap. 1: «Caracterul eclezial al mesajului evanghelic».
² Aşa cum semnalează LG 26a, comunităţile locale legitime ale credincioşilor sunt numite, în Noul Testament, «Biserici»; cf. textele biblice care introduc această parte.
³ Cf. CD 11.
⁴ Biserica particulară este descrisă în primul rând ca fiind «parte din Poporul lui Dumnezeu» (CD 11).
⁵ Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Communionis notio, 7: AAS 85 (1993), p. 842.
⁶ Ibid., 9b.
⁷ LG 23.
⁸ EN 14.
⁹ Cf. Fp 2,11.
¹⁰ Communionis notio 7: l.c. 842.
¹¹ Ibid, 9b: l.c. 843; cf. AG 4.
¹² Expresia slujire catehetică este utilizată în CT 13.
¹³ Este important de subliniat caracterul de slujire unică pe care îl are cateheza în Biserica particulară. «Subiectul» marilor acţiuni de evanghelizare este Biserica particulară. Ea este cea care vesteşte, care transmite Evanghelia, care celebrează. Agenţii «slujesc» în această misiune şi acţionează «în numele Bisericii». Această «eclezialitate» a catehezei are mari implicaţii teologice, spirituale şi pastorale.
¹⁴ Cf. CT 16: Este vorba de o responsabilitate diferenţiată, însă comună. Cf. şi nota 55 de la nr. 50, ce clarifică folosirea expresiei «slujirea Cuvântului».
¹⁵ AG 14; cf. CT 16; MPD 12; RICA 41; CIC 774,1.
¹⁶ «Cateheza trebuie să fie sprijinită de mărturia comunităţii ecleziale» [DGC (1971) 35]; cf. partea IV, cap. 2.
¹⁷ CT 4
¹⁸ «În afara acestui apostolat care îi priveşte pe toţi creştinii fără excepţie, laicii mai pot fi chemaţi, în diferite feluri, la o cooperare mai directă cu apostolatul ierarhiei, în felul acelor bărbaţi şi femei care îl ajutau pe apostolul Paul în evanghelizare, ostenindu-se mult în Domnul» (LG 33). Această învăţătură a Conciliului a fost preluată de CIC 228 şi 759.
¹⁹ LG 25; cf. CD 12a; EN 68c.
²⁰ LG 25.
²¹ Ibid.
²² DV 8.
²³ CT 63b.
²⁴ Cf. CT 12a.
²⁵ CT 63c.
²⁶ CT 63d; cf. CIC 775.
²⁷ Cf. CT 63c; CIC 823.
²⁸ CT 63d.
²⁹ CD 14b; cf CIC 780.
³⁰ PO 8; 6; 12a; Ioan Paul II, Pastores dabo vobis, n. 12.
³¹ PO 6b.
³² Cf. CIC 773.
³³ LG 10.
³⁴ LG 10. În legătură cu cele două modalităţi de participare «la preoţia unică a lui Cristos», cf. CBC 1546-1547.
³⁵ PO 9b.
³⁶ Cf. CIC 776-777.
³⁷ CT 64. Cu privire la orientarea de bază pe care preoţii trebuie să o imprime catehezei, Conciliul Vatican II indică două exigenţe fundamentale: «să transmită nu înţelepciunea lor, ci cuvântul lui Dumnezeu» (PO 4) şi «să expună cuvântul lui Dumnezeu nu numai într-un mod general şi abstract, ci aplicând adevărul veşnic al Evangheliei la împrejurările concrete de viaţă» (ibid).
³⁸Cf. cap. 3 al acestei părţi, unde sunt analizate caracteristicile catehezei în familie, cf. CIC 4.
³⁹ CT 68.
⁴⁰ Ibid.
⁴¹ Ibid.
⁴² Cf. ChL 62; FC 38.
⁴³ FC 38.
⁴⁴ CT 68; cf. EN 71b.
⁴⁵ Cf. CT 68.
⁴⁶ LG 11; cf. FC 36b.
⁴⁷ CT 65; cf. CIC 778.
⁴⁸ CBC 915; cf. LG 44.
⁴⁹ EN 69; cf. VC 33.
⁵⁰ Cf. VC 31; cf. CBC 932.
⁵¹ CT 65; cf. RM 69.
⁵² CT 65.
⁵³ Cf. 1 Cor 12,4; LG 12b.
⁵⁴ LG 31: ChL 15 analizează în detaliu acest «caracter temporal».
⁵⁵ LG 35.
⁵⁶ AA 2b; cf Rituale Romanum, Ordo Baptismi Parvulorum, 62; RICA 224.
⁵⁷ CBC 429.
⁵⁸ Codul de drept canonic stabileşte că autoritatea Bisericii poate încredinţa în mod oficial un oficiu sau o slujire eclezială laicilor: «Laicii consideraţi corespunzători pot fi admişi de Păstorii sacri la funcţii şi însărcinări ecleziastice (officia ecclesiastica et munera) la care sunt autorizaţi de prevederile dreptului» (CIC 228 §1); cf. EN 73; ChL 23.
⁵⁹ CT 66b; cf. GCM.
⁶⁰ CT 66b.
⁶¹ GCM.
⁶² Ibid.
⁶³ CT 45; cf. RM 37.
⁶⁴ RM 33.
⁶⁵ CT 66a.
⁶⁶ Ibid.; cf. CT 42.
⁶⁷ Cf. DGC (1971) 96c.
⁶⁸ Cf. CT 45; cf. DGC (1971) 95.
⁶⁹ Cf. DGC (1971) 91; CT 41.
⁷⁰ CT 45a.