PARTEA A III-A

Pedagogia credinței 

«Eu îl învățam pe Efraim să meargă și îl luam în brațe… Îl sprijineam cu dragoste părintească, cu iubire fără margini. Am fost pentru el ca cei care ridică un prunc la obraz și mă plecam spre el și-i dădeam să mănânce» (Os 11,3-4).
«Când a rămas singur cu ei, cei din jurul lui, împreună cu cei Doisprezece, au început să-l întrebe despre parabole. Și le spunea: „Vouă vi s-a dat taina Impărăției lui Dumnezeu”»; «iar fără parabole nu le vorbea, dar aparte le lămurea totul ucenicilor săi» (Mc 4,10-11.34).
«Unul este Învățătorul vostru: Cristos» (Mt 23,10)

137. Isus s-a îngrijit să formeze ucenici pe care i-a trimis în misiune. El li s-a înfățișat deopotrivă ca unicul Învățător și ca prieten răbdător și fidel,1 a practicat o adevărată pedagogie de-a lungul întregii sale vieți;2 stimulându-i prin întrebări potrivite,3 le-a explicat în mod aprofundat ceea ce vestea mulțimilor;4 i-a inițiat în rugăciune,5 i-a trimis într-un stagiu misionar,6 le-a făgăduit și apoi li l-a trimis de la Tatăl pe Duhul Sfânt ca să-i călăuzească la tot adevărul7 și să le fie sprijin în inevitabilele momente dificile.8 Isus Cristos este «Învățătorul care îl revelează pe Dumnezeu oamenilor și pe om omului; Învățătorul care mântuiește, sfințește și călăuzește, care este viu, care vorbește, ceartă, emoționează, ridică, judecă, iartă, merge zi de zi cu noi pe căile istoriei; Învățătorul care vine și care va veni în slavă».9 În Isus, Domnul și Învățătorul, Biserica află harul transcendent, inspirația permanentă, modelul convingător al oricărei transmiteri a credinței.

Sensul și scopul acestei părți

138. La școala lui Isus Învățătorul, catehetul își unește strâns activitatea de persoană responsabilă cu acțiunea misterioasă a harului divin. Cateheza este, așadar, exercitarea unei «pedagogii originale a credinței».10

Transmiterea Evangheliei de către Biserică rămâne înainte de toate și va rămâne întotdeauna lucrarea Duhului Sfânt și își găsește în Revelație mărturia și norma fundamentală (cap. 1).

Însă Duhul se folosește de persoane care primesc misiunea de a vesti Evanghelia și ale căror competențe și experiențe umane fac parte din pedagogia credinței.

Rezultă de aici un întreg ansamblu de probleme, evocate pe larg în istoria catehezei, privind acțiunea catehetică, izvoarele, metodele, destinatarii ei și procesul de inculturare.

Cel de-al doilea capitol nu pretinde a fi o expunere exhaustivă a pedagogiei credinței; nu sunt tratate decât punctele care astăzi par deosebit de importante pentru întreaga Biserică. Sarcina de a aborda într-un mod cât mai apropriat problemele specifice le va reveni diverselor directorii și celorlalte instrumente de lucru ale fiecărei Biserici particulare.

înapoi la cuprins

Note:
1 Cf. In 15,15; Mc 9,33-37; 10,41-45.
2 Cf. CT 9.
3 Cf. Mc 8,14-21.27.
4 Cf. Mc 4,34; Lc 12,41.
5 Cf. Lc 11,1-2.
6 Cf. Lc 10,1-20.
7 Cf. In 16,13.
8 Cf. Mt 10,20; In 15,26; Fp 4,31.
9 CT 9.
10 CT 58.

Pedagogia credinței

Updated on 2018-04-12T22:09:15+02:00, by Editor Cateheza.ro.