PARTEA A V-A
Cateheza în Biserica particulară

CAPITOLUL IV 

Organizarea pastoralei catehetice
în Biserica particulară

Organizarea și exercitarea responsabilităților

Serviciul diecezan de cateheză

265. Organizarea pastoralei catehetice are ca punct de referință episcopul și dieceza. Secretariatul diecezan al catehezei (Officium catechisticum) este «organismul prin care episcopul, care este responsabil al comunității și învățător al doctrinei, îndrumă și conduce ansamblul activităților catehetice din dieceză».¹

266. Principalele sarcini ale Secretariatului diecezan sunt:

a) Analizarea situației² privind educarea credinței în dieceză. Această analiză ar trebui să precizeze, printre altele, care sunt nevoile reale ale diecezei în ce privește activitatea catehetică.

b) Elaborarea unui program de acțiune³ cu obiective clare, care să propună orientări și să prevadă acțiuni concrete.

c) Promovarea și formarea cateheților, iar acolo unde se consideră oportun, înființarea unor instituții⁴.

d) Elaborarea sau, cel puțin, semnalarea către parohii și cateheți a instrumentelor necesare muncii catehetice: catehisme, directorii, programe pe categorii de vârstă, ghiduri pentru cateheți, materiale pentru cei catehizați, mijloace audio-vizuale…⁵

e) Consolidarea și promovarea instituțiilor specifice pentru cateheză din cadrul diecezei (catehumenat baptismal, cateheză la nivelul parohiei, grup de responsabili cu cateheza) care constituie «celulele de bază»⁶ ale activității catehetice.

f) Preocuparea pentru ameliorarea resurselor de personal și de materiale atât la nivelul diecezei, cât și la cel al parohiei sau al vicariatelor foranee⁷.

g) Colaborarea cu comisia pentru liturgie, având în vedere importanța esențială a liturgiei pentru cateheză, în special pentru cateheza de inițiere și pentru cea catehumenală.

267. Pentru îndeplinirea acestor sarcini, secretariatul pentru cateheză trebuie să poată conta pe «un grup de persoane având o competență specifică. Amploarea domeniului și diversitatea problemelor impun împărțirea responsabilităților între mai multe persoane cu adevărat capabile».⁸Se cuvine ca acest serviciu diecezan să fie alcătuit, în mod obișnuit, din preoți, călugări și laici.

Cateheza este o activitate atât de importantă în viața unei Biserici particulare încât «nici o dieceză nu se poate dispensa de un Serviciu pentru cateheză».⁹

Servicii de colaborare interdiecezană

268. În zilele noastre, această colaborare a devenit extrem de rodnică. Proximitatea geografică și omogenitatea culturală fac de dorit o activitate catehetică desfășurată în comun. Într-adevăr, «e bine ca mai multe dieceze să se asocieze în desfășurarea acțiunilor particulare, punând în comun experiența și spiritul de inițiativă, competența și resursele, astfel încât diecezele mai bine dotate să poată veni în ajutorul celorlalte și să poată fi elaborat un program comun de acțiune la nivel regional».¹⁰

Serviciul Conferinței episcopale

269. «Pe lângă Conferința episcopală poate fi instituit un oficiu catehetic a cărui principală funcție să fie oferirea unui sprijin în materie de cateheză fiecărei dieceze».¹¹

Această posibilitate avută în vedere de Codul de Drept Canonic a devenit deja o realitate în cazul majorității Conferințelor episcopale. Oficiul catehetic sau centrul național pentru cateheză de pe lângă Conferința episcopală vizează un dublu obiectiv:¹²

• Să ofere un sprijin pentru cateheza din toate diecezele aflate în teritoriu; să se ocupe de publicațiile cu răspândire națională, de congresele naționale, de relațiile cu mass-media și, în general, de toate acțiunile și sarcinile care depășesc posibilitățile unei dieceze sau regiuni.
• Să fie în slujba diecezelor și a regiunilor pentru a permite circulația informațiilor și a proiectelor privind cateheza, pentru a coordona activitatea și pentru a ajuta diecezele mai puțin dotate în materie de cateheză.

Dacă episcopatul consideră oportun, oficiul catehetic sau centrul național poate să primească sarcina de a-și coordona activitatea cu cele ale altor oficii naționale ale episcopatului sau ale altor instituții pentru cateheză; de asemenea, poate să colaboreze la activitățile catehetice desfășurate pe plan internațional, tot în calitate de organism aflat în slujba Conferinței episcopale.

Serviciul Sfântului Scaun

270. «Porunca lui Cristos ca Evanghelia să fie propovăduită la toată făptura îi vizează, în primul rând și în mod direct, pe episcopi, aflați în comuniune și în dependență de Petru».¹³ Slujirea ce îi revine Urmașului lui Petru – în cadrul mandatului colegial primit de la Isus de a vesti și transmite Evanghelia – are un rol fundamental, care trebuie considerat «nu numai o slujire globală, care atinge din exterior întreaga Biserică, ci ca aparținând deja esenței oricărei Biserici particulare din interior».¹⁴

În cateheză, slujirea lui Petru se exercită în mod deosebit prin învățăturile pe care le dă. În materie de cateheză, Papa acționează în mod imediat și special prin intermediul Congregației pentru Cler, care îl asistă «pe Pontiful Roman în exercitarea funcției de Păstor suprem».¹⁵

271. «În conformitate cu sarcinile ce îi revin, Congregația pentru Cler:

• se îngrijește de promovarea formării religioase a credincioșilor de toate vârstele și de toate condițiile;
• emite normele oportune pentru ca învățătura catehetică să fie oferită în mod corespunzător;
• se îngrijește ca formarea catehetică să fie făcută în mod corect;
• acordă, cu asentimentul Congregației pentru Doctrina Credinței, aprobarea Sfântului Scaun necesară pentru catehisme și pentru celelalte documente care privesc instruirea catehetică;¹⁶
• oferă asistență oficiilor catehetice și urmărește inițiativele cu caracter internațional privind formarea religioasă, coordonându-le activitățile și ajutându-le dacă este cazul».¹⁷

Coordonarea catehezei

Importanța unei coordonări efective a catehezei

272. Coordonarea catehezei este o sarcină importantă în cadrul unei Biserici particulare. Ea poate fi gândită:

• vizând cateheza sub aspectul feluritelor forme destinate diverselor categorii de vârstă și diverselor medii sociale;
• cu privire la relațiile catehezei cu celelalte forme ale slujirii cuvântului și cu alte activități de evanghelizare.

Coordonarea catehezei nu este o problemă de pură strategie vizând o mai mare eficacitate a activității evanghelizatoare, ci are o dimensiune teologică fundamentală. Activitatea evanghelizatoare trebuie să fie bine coordonată întrucât ea vizează unitatea de credință care susține toate activitățile Bisericii.

273. În această secțiune vom trata:

• coordonarea internă a catehezei, pentru ca Biserica particulară să ofere un serviciu de cateheză unitar și coerent;
• legătura dintre activitatea misionară și acțiunea catehumenală – una implicând-o pe cealaltă – în contextul misiunii ad gentes¹⁸ sau al unei «noi evanghelizări»;¹⁹
• necesitatea unei pastorale a educației bine coordonate, având în vedere marele număr de educatori care se adresează acelorași destinatari, mai ales copii și adolescenți.

Conciliul Vatican II a recomandat insistent coordonarea întregii activități pastorale pentru ca unitatea Bisericii particulare să se manifeste cu tot mai multă strălucire.²⁰

Un proiect diecezan de cateheză articulat și coerent

274. Proiectul diecezan de cateheză este oferta catehetică globală a unei Biserici particulare în care sunt integrate articulat, coerent și coordonat diversele procese de cateheză propuse de dieceză destinatarilor de diferite vârste.²¹

De aceea, fiecare Biserică particulară trebuie să ofere, îndeosebi în vederea inițierii creștine, cel puțin două servicii:

a) Un program de inițiere creștină, unitar și coerent, destinat copiilor, adolescenților și tinerilor, în strânsă legătură cu sacramentele de inițiere deja primite sau care urmează a fi primite și legat de pastorala educației.

b) Un program de cateheză pentru adulți, oferit creștinilor care au nevoie de o bază pentru credința lor, fie în completarea inițierii creștine începute la Botez, fie realizând acea inițiere în vederea primirii Botezului.

În numeroase țări apare necesar în zilele noastre și un program catehetic pentru persoanele în vârstă, propus creștinilor care, ajunși la vârsta bătrâneții doresc, poate, pentru prima dată, să-și asigure o bază solidă pentru credința lor.

275. Aceste programe catehetice diverse, adaptate diferitelor contexte socio-culturale, nu trebuie organizate separat, ca niște «domenii independente și fără legătură între ele».²² De aceea, acțiunile catehetice propuse de Biserica particulară trebuie să fie bine coordonate. «Este importantă favorizarea desăvârșitei complementarități»²³ a diverselor forme de cateheză.

Așa cum s-a subliniat deja, principiul organizator care asigură coerența dintre diversele programe de cateheză oferite de o Biserică particulară este atenția acordată catehezei adulților. Aceasta constituie axa în jurul căreia sunt organizate și din care se inspiră acțiunile de cateheză pentru tineri și pentru vârstnici.²⁴

Oferirea unor programe de cateheză diverse în cadrul unui proiect diecezan unic nu înseamnă că destinatarul este obligat să le parcurgă pe toate, unul după altul. Dacă un tânăr atinge vârsta maturității având o credință profund înrădăcinată, el nu mai are nevoie de cateheza de inspirație catehumenală pentru adulți, ci de o hrană mai consistentă care să-i folosească pentru continua maturizare a credinței. Situația este aceeași în cazul persoanelor de vârsta a treia care au deja o credință puternică.

Alături de această ofertă, cu totul de neînlocuit, a programului de inițiere, Biserica particulară trebuie să mai ofere și diferite programe de cateheză permanentă pentru creștinii adulți.

Activitatea de cateheză în contextul noii evanghelizări

276. Definind cateheza ca moment al procesului global de evanghelizare, se pune în mod firesc problema coordonării activității catehetice cu acțiunea misionară care o precede și cu acțiunea pastorală care o prelungește. Într-adevăr, există elemente care «pregătesc cateheza sau care decurg din ea».²⁵

În acest sens, legătura dintre vestirea misionară, care încearcă să suscite credința, și cateheza de inițiere, care urmărește să-i pună bazele, este determinantă în evanghelizare.

Într-un fel, această conexiune este mai evidentă în situația misiunii ad gentes.²⁶Adulții convertiți în urma primei vestiri intră în catehumenat, unde sunt catehizați.

În situația în care este nevoie de o «nouă evanghelizare»,²⁷ coordonarea devine mai complexă: câteodată se vrea să se ofere o catehizare curentă unor tineri sau adulți care ar avea nevoie, în prealabil, de o perioadă de vestire și de suscitare a adeziunii la Cristos; probleme similare apar și cu privire la cateheza copiilor și formarea părinților acestora.²⁸ Alteori sunt propuse forme de cateheză permanentă unor adulți care ar avea nevoie mai degrabă de o veritabilă cateheză de inițiere.

277. Situația actuală a evanghelizării impune ca aceste două acțiuni, vestirea misionară și cateheza de inițiere, să fie concepute coordonat și să fie puse la dispoziție în Biserica particulară prin intermediul unui proiect de evanghelizare deopotrivă misionar și catehumenal. Astăzi, cateheza trebuie percepută înainte de toate ca o consecință a vestirii misionare eficiente. Indicația din decretul Ad gentes – care plasează catehumenatul în contextul acțiunii misionare a Bisericii – este un criteriu de referință extrem de valabil pentru cateheză.²⁹

Cateheza în pastorala educației

278. Pastorala educației în Biserica particulară trebuie să asigure coordonarea necesară între diferitele «locuri» ale educării credinței. Este deosebit de important ca toate aceste canale catehetice «să conveargă cu adevărat spre o aceeași mărturisire de credință, spre o aceeași apartenență la Biserică, spre acțiuni de implicare în societate trăite într-un același spirit evanghelic».³⁰

Coordonarea educării îi are în vedere, în primul rând, pe copii, pe adolescenți și pe tineri. Se cuvine ca Biserica particulară să integreze într-un singur proiect de pastorală educativă diferitele sectoare și medii aflate în slujba educării creștine a celor tineri. Toate aceste locuri sunt complementare și nici unul dintre ele, luat în mod separat, nu poate realiza în totalitate educarea creștină.

Întrucât diferitele activități educative sunt destinate aceleiași persoane, fie că este vorba de un copil sau de un tânăr, este important ca diferitele influențe să aibă aceeași inspirație de fond. Orice contradicție între aceste activități este nocivă întrucât fiecare dintre ele își are propria specificitate și importanță.

De aceea, pentru orice Biserică particulară, este extrem de important să ofere un proiect de inițiere creștină care să integreze diferitele sarcini educative și să țină cont de cerințele noii evanghelizări.

Câteva sarcini proprii serviciului catehetic

Analiza situațiilor și a necesităților

279. Când organizează activitatea catehetică, Biserica particulară trebuie să plece de la analiza situației. «Obiectul acestei analize este complex. Într-adevăr, el vizează examinarea activității pastorale și analiza situației religioase, dar și a condițiilor sociologice, culturale și economice, întrucât coordonatele vieții colective pot avea o mare influență asupra dezvoltării evanghelizării».³¹ Este vorba de conștientizarea realității cu privire la cateheză și la urgențele acesteia.

Mai concret:

• În «examinarea activității pastorale», trebuie să existe o conștiință clară a stării catehezei: locul ei real în procesul de evanghelizare; echilibrul și articulările dintre sectoarele distincte ale catehezei (copii, adolescenți, tineri, adulți…); coordonarea catehezei cu educarea creștină din familie, cu educația școlară, cu predarea religiei în școală și cu celelalte forme de educare a credinței; calitatea ei internă; conținuturile transmise ca învățătură și metodologia utilizată; caracteristicile cateheților și formarea lor.
• Analiza situației religioase privește în principal trei niveluri strâns legate între ele: simțul sacrului, adică experiențele umane care, prin profunzimea lor, deschid spre mister; simțul religios, adică modurile concrete prin care un popor anume îl concepe pe Dumnezeu și comunică cu El; și situațiile de credință, cu diferitele tipuri de credincioși. În fine, în legătură cu aceste niveluri, situația morală trăită, cu valorile care se degajă și cu umbrele sau contra-valorile cele mai difuze.
• «Analiza socio-culturală», despre care a fost vorba în legătură cu științele umane în formarea cateheților,³² este și ea la fel de necesară. Catehumenii și cei catehizați trebuie pregătiți pentru o prezență creștină în societate.

280. Analiza situației, la toate aceste niveluri, «trebuie totodată să-i convingă pe cei care se consacră slujirii Cuvântului că situațiile umane sunt ambivalente în ce privește activitatea pastorală. De aceea, trebuie ca cei care lucrează pentru Evanghelie să învețe discernerea posibilităților care li se oferă într-o situație nouă și diversă… Un proces de transformare care să deschidă calea credinței este întotdeauna posibil».³³

Această analiză a situației este un prim instrument de lucru oferit de serviciul pentru cateheză în scopul informării păstorilor și cateheților.

Program de acțiune și orientări catehetice

281. O dată examinată cu grijă situația, este necesară formularea unui program de acțiune care să determine obiectivele, instrumentele pastoralei catehezei și normele care să o ghideze, ținând cont de nevoile locale și fiind totodată în deplină armonie cu obiectivele și normele Bisericii universale.

Programul sau planul de acțiune trebuie să fie operațional, întrucât își propune să orienteze acțiunea catehetică diecezană sau interdiecezană. Prin însăși natura lui, el este conceput de obicei pentru o perioadă determinată, la capătul căreia este reformulat cu noi accentuări, noi obiective și noi mijloace.

Experiența arată că programul de acțiune este foarte util pentru cateheză întrucât, în definirea anumitor obiective comune, are ca efect unirea eforturilor și acțiunea într-o perspectivă de ansamblu. De aceea, prima condiție urmărită trebuie să fie realismul, împreună cu simplitatea, concizia și claritatea.

282. Concomitent cu acest program de acțiune – centrat mai ales pe opțiunile de lucru – diverse episcopate elaborează la nivel național anumite instrumente axate mai mult pe reflecție și orientare, care furnizează criteriile unei cateheze judicioase și adaptate. Denumirile acestora sunt diverse: Directoriu catehetic, Orientări catehetice, Document de bază, Text de referință etc. Destinate în principal responsabililor și cateheților, ele clarifică conceptul de cateheză: natură, finalitate, sarcini, conținuturi, destinatari, metodă. Aceste directorii sau texte de orientări generale, elaborate de Conferințele episcopale sau publicate sub autoritatea acestora, trebuie să urmeze același proces de elaborare și aprobare ca și catehismele. Adică, înainte de a fi promulgate, trebuie să fie supuse aprobării Scaunului Apostolic.³⁴

Aceste linii directoare sau orientări catehetice constituie în mod obișnuit o profundă sursă de inspirație pentru cateheza Bisericilor locale. De aceea, elaborarea lor este recomandată și oportună, cu atât mai mult cu cât ele constituie un important punct de referință pentru formarea cateheților. Acest tip de instrumente ține în mod intim și direct de responsabilitatea episcopului.

Elaborarea de instrumente și mijloace didactice
pentru actul catehetic

283. Alături de instrumentele destinate orientării și programării ansamblului activității catehetice (analiza situației, programul de acțiune și directoriul catehetic), există și instrumente de lucru de uz imediat, utilizate concomitent cu desfășurarea actului catehetic. Aici trebuie amintite în primul rând textele didactice,³⁵ puse direct la dispoziția catehumenilor și a celor catehizați. Ghidurile pentru cateheți – dar și pentru părinți, în cazul catehizării copiilor – sunt și ele instrumente utile.³⁶ În fine, trebuie subliniată importanța mijloacelor audiovizuale folosite în cateheză și față de care trebuie să se manifeste un oarecare discernământ.³⁷

Criteriul care trebuie să inspire aceste instrumente de lucru este cel al dublei fidelități: față de Dumnezeu și față de persoana umană. Aceasta este o lege fundamentală pentru întreaga viață a Bisericii. Trebuie îmbinată perfecta fidelitate doctrinară cu o profundă acomodare la om, ținându-se cont de psihologia vârstei acestuia și de contextul socio-cultural în care trăiește.

Pe scurt, aceste instrumente catehetice trebuie:

• să fie legate «de viața concretă a generației căreia i se adresează, cunoscându-i îndeaproape frământările și căutările, luptele și speranțele»;³⁸
• să se străduiască «a găsi un limbaj pe înțelesul acestei generații»;³⁹
• să urmărească «să favorizeze cu adevărat, la cei care le vor utiliza, o mai profundă cunoaștere a misterului lui Cristos, în vederea unei adevărate convertiri și a unei vieți tot mai conforme cu voința lui Dumnezeu».⁴⁰

Elaborarea catehismelor locale: responsabilitate imediată a slujirii episcopale

284. În ansamblul instrumentelor pentru cateheză, catehismele ocupă un loc aparte.⁴¹ Importanța lor este dată de faptul că mesajul pe care îl transmit este recunoscut ca fiind autentic și propriu Păstorilor Bisericii.

Întreaga acțiune catehetică trebuie întotdeauna să fie dirijată de episcop, iar publicarea catehismelor este o responsabilitate ce revine în mod foarte direct slujirii episcopale. Catehismele naționale, regionale sau diecezane, elaborate cu participarea celor implicați în cateheză, depind în ultimă instanță de responsabilitatea episcopilor, care sunt cateheți prin excelență în Bisericile particulare.

În redactarea unui catehism, trebuie respectate mai ales aceste două criterii:

a) perfectul acord cu Catehismul Bisericii Catolice, «text de referință sigur și autentic… pentru elaborarea catehismelor locale»;⁴²

b) respectarea atentă a normelor și criteriilor de prezentare a mesajului Evangheliei propuse de Directoriul General pentru Cateheză, și el «normă de referință»⁴³ pentru cateheză.

285. «Aprobarea prealabilă a Scaunului Apostolic»⁴⁴ – cerută pentru catehismele elaborate de Conferințele episcopale – trebuie înțeleasă în sensul că este vorba de documente prin care Biserica universală, în diferitele contexte socio-culturale în care este trimisă, vestește și transmite Evanghelia și dă naștere unor Biserici particulare în care se exprimă.⁴⁵ A aproba un catehism înseamnă a-l recunoaște ca fiind un text al Bisericii universale valabil pentru o situație și o cultură determinate.

înapoi la cuprins

Note:
¹ DGC (1971) 126. Secretariatul diecezan (officium catechisticum) a fost instituit în toate diecezele prin decretul Provido sane: AAS 27 (1935), p. 151; vezi şi CIC 775 § 1.
² Cf. DGC (1971) 100. Vezi pasajul sugerat în Expunere preliminară şi, în capitolul de faţă, paragraful «Analiza situaţiilor şi a necesităţilor».
³ Cf. DGC (1971) 103.
⁴ Cf. DGC (1971) 108-109. Vezi partea V, cap. 2: «Pastorala cateheţilor în Biserica particulară» şi «Şcoli de cateheţi şi Centre superioare pentru specialiştii în cateheză».
⁵ Cf. DGC (1971) 116-124.
⁶ DGC (1971) 126.
⁷ Cf. CT 63. Papa Ioan Paul II recomandă să se dea catehezei «o organizare adaptată şi eficientă, care să folosească persoanele, mijloacele şi instrumentele, precum şi resursele necesare» (ibid.)
⁸ DGC (1971) 126.
⁹ Ibidem.
¹⁰ DGC (1971) 127.
¹¹ CIC 775 § 3.
¹² Cf. DGC (1971) 129.
¹³ AG 38a; cf. CIC 756 §§ 1-2.
¹⁴ Ioan Paul II, Alocuţiune adresată episcopilor din Statele Unite (16 septembrie 1987): Insegnamenti di Giovanni Paolo II, X, 3 (1987), p. 556. Expresia a fost reluată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, scrisoarea Communionis notio, n. 13: l.c. 846.
¹⁵ Constituţia Pastor Bonus, din 28 iunie 1988, se referă la reforma Curiei Romane cerută de Conciliu: cf. CD 9. O primă reformă a fost promulgată prin Constituţia apostolică a lui Paul VI, Regimini Ecclesiae Universae, din 15 august 1967: AAS 59 (1967), pp. 885-928.
¹⁶ Vezi numerele 282 şi 285 din acest capitol.
¹⁷ PB 94.
¹⁸ RM 33.
¹⁹ Ibid.
²⁰ CD 17a: «Diversele metode de apostolat… trebuie coordonate şi strâns legate între ele sub conducerea Episcopului, aşa încât toate iniţiativele şi activităţile – catehetice, misionare, caritative, sociale, familiale, şcolare şi oricare altele cu scop pastoral – să se desfăşoare în concordanţă. În felul acesta se va manifesta mai limpede şi unitatea diecezei».
²¹ Cf. Partea IV, cap. 2: «Cateheza în funcţie de vârste».
²² CT 45c.
²³ Ibid.
²⁴ Cf. DGC (1971) 20, unde se semnalează în ce fel celelalte forme de cateheză sunt orânduite (ordinantur) în funcţie de cateheza adulţilor.
²⁵ CT 18d.
²⁶ RM 33.
²⁷ Ibid.
²⁸ Cf. CT 19 şi 42.
²⁹ Cf. AG 11-15. Conceptul de evanghelizare ca proces structurat pe etape a fost tratat în partea I, cap. 1: «Etapele evanghelizării».
³⁰ CT 67b.
³¹ DGC (1971) 100.
³² Cf. partea V, cap. 5.
³³ DGC (1971) 102; cf. Expunerea introductivă, 16.
³⁴ Cf. DGC (1971) 117 şi 134; PB 94.
³⁵ În legătură cu ansamblul lucrărilor catehetice, Catechesi Tradendae afirmă: «Unul din aspectele majore ale reînnoirii catehetice de azi rezidă în revizuirea şi înmulţirea cărţilor catehetice peste tot în Biserică. Au apărut numeroase lucrări reuşite, care constituuie o adevărată bogăţie în slujba instruirii catehetice» (CT 49).
DGC (1971) 120 defineşte astfel Textgele didactice: «Textele didactice sunt ajutoare oferite comunităţii creştine care are sarcina de a catehiza. Nici un text nu poate înlocui comunicarea vie a mesajului creştin. Cu toate acestea, astfel de texte au o mare importanţă, fiindcă servesc drept sprijin pentru o explicare mai largă a învăţăturilor tradiţiei creştine şi a elementelor ce favorizează activitatea catehetică.»
³⁶ DGC (1971) 121 menţionează ce trebuie să conţină ghidurile: «O expunere a mesajului mântuirii (cu referire permanentă la surse şi cu sublinierea clară a distincţiei între ceea ce aparţine credinţei şi doctrinei, pe de o parte, şi ce este doar o simplă opinie a unui teolog, pe de altă parte); sfaturi psihologice şi pedagogice; sugestii privind metoda».
³⁷ Cf. partea III, cap. 2; cf. DGC (1971) 122.
³⁸ CT 49.
³⁹ Ibid.
⁴⁰ Ibid.
⁴¹ Despre catehismele locale am tratat în partea a II-a, la cap. 2. Aici propunem doar câteva criterii pentru elaborarea lor. Prin «catehisme locale», prezentul directoriu desemnează catehismele propuse de Bisericile particulare sau de Conferinţele episcopale.
⁴² FD 4.
⁴³ CT 50.
⁴⁴ DGC (1971) 119, 134; CIC 775; PB 94.
⁴⁵ Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Communionis notio, n. 9: l.c. 843.