PARTEA I
Cateheza în misiunea evanghelizatoare a Bisericii

CAPITOLUL III

Natura, scopul și sarcinile catehezei

«…și toată limba să dea mărturie că Isus Cristos este Domn – spre mărirea lui Dumnezeu Tatăl» (Fil 2,11).

77. După ce am definit locul catehezei în misiunea evanghelizatoare a Bisericii, raporturile ei cu diferitele elemente ale evanghelizării și cu celelalte forme ale slujirii Cuvântului, în acest capitol ne propunem să reflectăm în mod deosebit la următoarele aspecte:

  • natura eclezială a catehezei, adică subiectul care acționează în cadrul catehezei: Biserica însuflețită de Duhul Sfânt;
  • finalitatea urmărită în mod fundamental prin catehizare;
  • sarcinile prin care se realizează această finalitate și care constituie obiectivele imediate;
  • gradualitatea internă în cadrul procesului de catehizare și inspirația catehumenală care îl animă.

Pe de altă parte, acest capitol va aprofunda și mai mult caracterul propriu al catehezei – care a fost deja descris în capitolul precedent, unde au fost studiate relațiile pe care ea le stabilește cu celelalte activități ale Bisericii.

Cateheza, acțiune de natură eclezială

78. Cateheza este prin esență un act al Bisericii.1 Adevăratul subiect al catehezei este Biserica, cea care, continuând misiunea Învățătorului Isus și sub îndemnul Duhului Sfânt, a fost chemată să fie educatoare a credinței. În consecință, imitând-o pe Maica Domnului, Biserica păstrează cu fidelitate Evanghelia în inima sa,2 o vestește, o celebrează, o trăiește și o transmite, prin cateheză, tuturor acelora care s-au hotărât să-l urmeze pe Isus Cristos.

Această transmitere a Evangheliei este o acțiune vie a tradiției Bisericii:3

  • Într-adevăr, Biserica transmite credința pe care o trăiește ea însăși: cunoașterea misterului lui Dumnezeu și a planului Lui de mântuire; viziunea cu privire la extraordinara vocație a omului; stilul de viață evanghelic ce comunică bucuria Împărăției; speranța care o animă; iubirea pe care o simte față de omenire și față de toate făpturile lui Dumnezeu.
  • Biserica transmite credința în mod activ, o seamănă în inimile catehumenilor și ale celor catehizați, pentru a da rodnicie experiențelor lor celor mai profunde.4 Mărturisirea de credință primită de la Biserică («traditio»), după ce încolțește și crește pe parcursul procesului catehetic, este redată («redditio»), îmbogățită fiind cu valorile diferitelor culturi.5 Catehumenatul devine astfel un centru fundamental al dezvoltării catolicității și un ferment al reînnoirii Bisericii.

79. Transmițând credința și viața cea nouă – prin inițierea creștină – Biserica acționează ca o mamă a oamenilor care dă naștere unor fii zămisliți de la Duhul Sfânt și născuți din Dumnezeu.6 Tocmai «pentru că este mama noastră, este și educatoarea credinței noastre».7 Ea este deopotrivă mamă și educatoare. Prin cateheză, își hrănește copiii cu propria credință și îi încorporează în marea familie a Bisericii. Ca mamă preabună, le oferă Evanghelia în întreaga ei autenticitate și puritate, ca hrană potrivită, îmbogățită cultural, ca răspuns la cele mai profunde aspirații ale inimii omului.

Scopul catehezei: comuniunea cu Isus Cristos

80. «Scopul final al catehezei este ca persoana umană să ajungă nu numai în contact, ci să fie în împărtășire, în intimitate cu Isus Cristos».8

Întreaga activitate evanghelizatoare tinde să favorizeze comuniunea cu Isus Cristos. Pornind de la convertirea «inițială»9 a unei persoane la Domnul, provocată de Duhul Sfânt o dată cu prima vestire, cateheza își propune să ofere un fundament acestei prime adeziuni și să o ducă la maturitate. Sarcina ei este să-l ajute pe cel proaspăt convertit «să-l cunoască mai bine pe Isus căruia i s-a încredințat: să-i cunoască “misterul”, să cunoască Împărăția lui Dumnezeu vestită de El, exigențele și făgăduințele cuprinse în mesajul lui evanghelic, căile pe care le-a trasat El pentru cei care vor să-l urmeze».10 Botezul este sacramentul «prin care îmbrăcăm chipul lui Cristos»,11 și care susține, prin harul său, acțiunea catehezei.

81. Comuniunea cu Isus Cristos, prin dinamica ei intrinsecă, îl împinge pe ucenic să se atașeze de tot ceea ce însuși Isus Cristos era profund atașat: de Dumnezeu Tatăl care l-a trimis în lume, de Duhul Sfânt care i-a insuflat elanul misionar, de Biserică, trupul lui mistic, pentru care s-a dat pe sine și de oameni, frații săi, a căror condiție a vrut să o împărtășească.

Scopul catehezei este exprimat în crezul într-un Dumnezeu unic: Tată, Fiu și Duh Sfânt

82. Cateheza este forma particulară a slujirii Cuvântului care maturizează convertirea inițială până când aceasta devine un crez trăit, explicit și activ: «Cateheza pornește de la mărturisirea de credință și duce la mărturisirea de credință».12

Mărturisirea de credință făcută o dată cu primirea Botezului13 este prin excelență trinitară. Biserica botează «în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt» (Mt 28,19),14 Dumnezeu unul și întreit, căruia creștinul își încredințează viața. Cateheza de inițiere este o pregătire – înainte și după botez – pentru acest angajament decisiv. Cateheza permanentă va ajuta la maturizarea mărturisirii de credință, la proclamarea acesteia în Euharistie și la reînnoirea angajamentelor pe care le implică. Este foarte important ca prin cateheză să se facă bine legătura dintre mărturisirea de credință cristologică, «Isus Cristos este Domnul» și cea trinitară «Cred în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt», întrucât este vorba de două moduri de exprimare ale aceleiași credințe creștine. Cel care, după prima vestire, se convertește la Isus Cristos și îl recunoaște drept Domn se înscrie într-un proces care, cu ajutorul catehezei, îl duce în mod necesar la mărturisirea explicită a credinței în Sfânta Treime.

Prin mărturisirea credinței în Dumnezeu unul, creștinul renunță să slujească oricărui alt absolut uman: putere, plăcere, neam, strămoși, Stat, bani…,15 și se eliberează de orice idolatrie care înrobește. Își proclamă voința de a sluji lui Dumnezeu și oamenilor fără nici o piedică. Proclamându-și credința în Sfânta Treime, comuniune de persoane, ucenicul lui Isus Cristos arată totodată că iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele este principiul care îi determină întreaga ființă și acțiune.

83. Crezul nu este complet decât cu referire la Biserică. Fiecare persoană botezată proclamă crezul în mod individual, căci nici un alt act nu este mai personal. Însă îl rostește în Biserică și prin intermediul Bisericii, ca membru al ei. «Cred» și «credem» se implică reciproc.16 Având la baza crezului propriu crezul Bisericii, creștinul este încorporat în misiunea acesteia: de a fi «sacrament universal al mântuirii» pentru viața lumii. Cel care proclamă crezul își asumă unele responsabilități care îi vor aduce deseori persecuție. În istoria Bisericii, vestitorii și martorii prin excelență sunt martirii.17

Sarcinile catehezei îi realizează scopul

84. Scopul catehezei este atins prin intermediul diferitelor sarcini care se implică reciproc.18 Pentru a le înfăptui, cateheza se va inspira din metoda aleasă de Isus pentru a-și forma ucenicii: El le-a făcut cunoscute diferitele dimensiuni ale Împărăției lui Dumnezeu («Vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu» – Mt 13,1);19 i-a învățat să se roage («Când vă rugați, spuneți: “Tatăl nostru…”» – Lc 11,2);20 le-a propus anumite atitudini evanghelice («Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima» – Mt 11,29), i-a inițiat în activitatea misionară («I-a trimis doi câte doi…» – Lc 10,1).21

Sarcinile catehezei corespund educării diferitelor dimensiuni ale credinței, întrucât cateheza este o formare creștină integrală «deschisă spre toate componentele vieții creștine».22 În virtutea dinamicii sale interne, credința se cere a fi cunoscută, celebrată, trăită și tradusă în rugăciune. Cateheza trebuie să promoveze fiecare din aceste dimensiuni. Însă credința se trăiește în comunitatea creștină și este vestită prin actul misionar: este o credință împărtășită și proclamată. Și aceste dimensiuni se cer favorizate prin cateheză.

Conciliul Vatican II a exprimat astfel aceste sarcini: «instruirea catehetică, ce luminează și întărește credința, hrănește viața după spiritul lui Cristos, duce la o participare activă și conștientă la misterul liturgic și îndeamnă la acțiune apostolică».23

Sarcinile fundamentale ale catehezei: favorizarea cunoașterii, celebrării, trăirii și contemplării misterului lui Cristos

85. Sarcinile fundamentale ale catehezei sunt:

Favorizarea cunoașterii credinței

Cel care l-a întâlnit pe Cristos vrea să-l cunoască tot mai mult, după cum vrea să cunoască planul lui Dumnezeu pe care l-a revelat Cristos. Cunoașterea conținutului credinței (fides quae) este cerută de adeziunea la credință (fides qua).24 Deja pe plan uman, când iubești o persoană, dorești să o cunoști mereu mai mult. Cateheza trebuie deci să ducă la «descoperirea treptată a întregului adevăr despre planul divin»,25 educându-i pe ucenicii lui Cristos la cunoașterea tradiției și Scripturilor, care sunt «înălțimea cunoașterii lui Cristos» (Fil 3,8).26

Aprofundarea cunoașterii credinței aruncă o lumină creștină asupra existenței umane, hrănește viața de credință și dă posibilitatea de a o mărturisi în mijlocul lumii. Transmiterea crezului, sinteză a Sfintelor Scripturi și a credinței Bisericii, exprimă realizarea acestei sarcini.

Educația liturgică

«Cristos este mereu prezent în Biserica sa, mai ales în acțiunile liturgice».27 Împărtășirea cu Isus Cristos duce la celebrarea prezenței lui mântuitoare în sacramente, în special în Euharistie. Biserica dorește cu ardoare ca toți creștinii să ajungă la această participare deplină, conștientă și activă pe care o cere însăși natura liturgiei, precum și demnitatea preoției lor baptismale.28 De aceea, cateheza trebuie nu numai să favorizeze cunoașterea semnificației liturgiei și a sacramentelor, ci să îi și educe pe ucenicii lui Cristos «la rugăciune, la aducerea de mulțumire, la pocăință, la încredere, la simțul comunitar, la înțelegerea limbajului simbolic…»;29 toate acestea sunt necesare unei vieți liturgice autentice.

Formarea morală

Convertirea la Isus Cristos implică urmarea Lui. De aceea, cateheza trebuie să le transmită ucenicilor înseși atitudinile Învățătorului. Ei vor urma astfel un drum de transformare interioară de-a lungul căruia, prin participarea la misterul pascal al Domnului, vor trece «de la omul cel vechi la omul cel nou, desăvârșit în Cristos».30Predica de pe Munte, în care Isus reia decalogul și îl impregnează cu spiritul Fericirilor,31 este o referință indispensabilă în educarea morală, astăzi atât de necesară. Evanghelizarea, care «comportă deopotrivă vestirea și propunerea unei morale»,32 își manifestă întreaga forță de interpelare atunci când, o dată cu vestirea, știe să ofere și trăirea Cuvântului. Această mărturie morală, pregătită de cateheză, trebuie să pună în valoare consecințele sociale ale cerințelor evanghelice.33

Inițierea în rugăciune

Împărtășirea cu Isus Cristos îi face pe ucenici să adopte aceeași atitudine de rugăciune și contemplare pe care a avut-o și Învățătorul. A învăța să te rogi cu Cristos înseamnă a te ruga având aceleași sentimente pe care le exprima El când i se adresa Tatălui: adorație, laudă, recunoștință, încredere filială, implorare, admirație față de slava Lui. Aceste sentimente sunt reflectate în Tatăl nostru, rugăciunea dată de Isus ucenicilor săi și care este modelul oricărei rugăciuni creștine. «Transmiterea rugăciunii “Tatăl nostru”»,34 care este o sinteză a întregii Evanghelii,35 este, așadar, expresia autentică a împlinirii acestei sarcini. Când cateheza este oferită într-un climat de rugăciune, ucenicia întregii vieți creștine își atinge deplina profunzime. Acest climat devine îndeosebi necesar atunci când cel care catehizează și cei catehizați se confruntă cu aspectele cele mai exigente ale Evangheliei și se simt slabi, sau atunci când descoperă – cu încântare – acțiunea lui Dumnezeu în viața lor.

Alte sarcini fundamentale ale catehezei: inițierea și educarea la viața comunitară și la apostolat

86. Cateheza îl face pe creștin capabil de a trăi în comunitate și de a lua parte în mod activ la viața și la misiunea Bisericii. Conciliul Vatican II subliniază, pentru păstori, că este necesară «o adevărată dezvoltare a spiritului comunitar»,36 iar pentru catehumeni, că trebuie «să învețe să colaboreze activ la evanghelizare și la zidirea Bisericii».37

– Educarea la viața comunitară

a) Viața creștină trăită în comunitate nu se poate improviza, ci trebuie educată cu grijă. În această ucenicie, învățătura dată de Isus cu privire la viața comunitară, prezentată în Evanghelia după Matei, reclamă anumite atitudini pe care cateheza va trebui să le insufle: spiritul de simplitate și smerenie («dacă nu vă veți face asemenea copiilor…»Mt 18,3); grija față de cei mici («dacă cineva duce la păcat pe unul dintre aceștia mai mici»Mt 18,6); preocuparea deosebită față de cei care s-au îndepărtat («căutarea oii rătăcite»Mt 18,12); mustrarea frățească («mustră-l numai între tine și el»Mt 18,15); rugăciunea în comun («dacă doi dintre voi se vor înțelege pe pământ în privința oricărui lucru pe care l-ar cere…»Mt 18,19); iertarea reciprocă («de șaptezeci de ori câte șapte»Mt 18,22). Iubirea frățească unifică toate aceste atitudini («Iubiți-vă unii pe alții după cum v-am iubit și Eu pe voi»In 13,34).

b) Concomitent cu educarea la viața comunitară, cateheza se va îngriji și de dimensiunea ecumenică, încurajând atitudinile frățești față de membrii altor Biserici și comunități creștine. În acest scop, cateheza va expune cu claritate întreaga doctrină catolică evitând expresii sau dezvoltări care ar risca o inducere în eroare. În plus, va favoriza «o bună cunoaștere a celorlalte confesiuni»,38 cu care există o comuniune de valori, cum ar fi «Cuvântul scris al lui Dumnezeu, viața harului, credința, speranța și iubirea, precum și alte daruri interioare ale Duhului Sfânt».39 Cateheza va avea o dimensiune ecumenică în măsura în care va ști să suscite și să alimenteze «o adevărată dorință de unitate»,40 nu în vederea unui irenism facil, ci în vederea unității desăvârșite, când o va voi Domnul și pe căile pe care le va alege El.

Inițierea la misiune

a) Cateheza este deschisă și spre dinamismul misionar.41 Eforturile ei urmăresc ca ucenicii lui Isus să știe să se facă prezenți, în calitate de creștini, în societate, în viața profesională, culturală și socială. Ea îi va pregăti totodată și să-și ofere colaborarea la diferitele slujiri ale Bisericii, potrivit vocației fiecăruia.42 Este importantă totodată mobilizarea în vederea suscitării vocațiilor la preoție și la viața consacrată în diferitele forme de viață călugărească și apostolică și în vederea aprinderii, în taina inimilor, a unor vocații specific misionare.

Atitudinile evanghelice propuse de Isus ucenicilor săi, atunci când i-a inițiat în activitatea misionară, sunt tocmai acelea pe care trebuie să le promoveze și cateheza: plecarea în căutarea oii pierdute; vestirea însoțită de vindecare; adoptarea unei atitudini de săraci, fără aur sau desagă; capacitatea de a accepta refuzul și prigoana; încrederea în Tatăl ceresc și în susținerea din partea Duhului Sfânt; bucuria de a lucra pentru Împărăție ­- unica răsplată așteptată.43

b) Educând la acest simț misionar, cateheza va pregăti pentru dialogul interreligios care îi poate face pe credincioși capabili de o comunicare rodnică cu cei care aparțin altor religii.44 Cateheza va dezvălui că legătura dintre Biserică și celelalte religii necreștine ține, înainte de toate, de originea și destinul comun al neamului omenesc, ca și de nenumăratele «semințe ale Cuvântului» pe care Dumnezeu le-a semănat și în aceste religii. Cateheza va favoriza și deprinderea de a împăca și totodată de a distinge «vestirea lui Cristos» și «dialogul interreligios». Aceste două elemente, cu toate că rămân intim legate, nu trebuie nici confundate nici considerate ca fiind echivalente.45 Într-adevăr, «dialogul nu dispensează de îndatorirea de a evangheliza».46

Câteva considerații privind ansamblul acestor sarcini

87. Așadar, sarcinile catehezei constituie un tot unitar, cu aspecte bogate și diverse, care merită unele considerații:

  • Toate sarcinile sunt necesare. După cum organismul uman are nevoie, pentru a trăi, ca toate organele sale să funcționeze, la fel și viața creștină, pentru a ajunge la maturitate, are nevoie de cultivarea tuturor dimensiunilor ei: cunoașterea credinței, viața liturgică, formarea morală, rugăciunea, apartenența comunitară și spiritul misionar. Dacă în cateheză se neglijează vreuna din aceste dimensiuni, credința creștină nu va ajunge la deplina ei dezvoltare.
  • În felul ei, fiecare sarcină realizează scopul catehezei. Formarea morală, de exemplu, este în mod esențial cristologică și trinitară, plină de semnificație eclezială și deschisă spre dimensiunea socială. La fel este și cu educarea liturgică, în mod esențial religioasă și eclezială, dar și foarte exigentă în angajamentul ei de evanghelizare în favoarea lumii.
  • Sarcinile se implică una pe alta și se dezvoltă împreună. Fiecare mare temă catehetică, cum ar fi, de exemplu, cateheza despre Dumnezeu Tatăl, are o dimensiune de cunoaștere și implicații morale, este interiorizată în rugăciune și asumată în mărturie. O sarcină o reclamă pe cealaltă: cunoașterea credinței face apt pentru misiune; viața sacramentală dă tăria necesară pentru transformarea morală.
  • Pentru a-și realiza sarcinile, cateheza recurge la două mijloace importante: transmiterea mesajului evanghelic și experiența vieții creștine.47 În educarea liturgică, de exemplu, trebuie să se explice ce anume este liturgia creștină și ce sunt sacramentele; dar trebuie totodată ca cei catehizați să aibă experiența diferitelor tipuri de celebrare, să descopere și să iubească simbolurile, sensul gesturilor corporale etc. În formarea morală, trebuie nu doar să se transmită conținutul moralei creștine, ci să se și cultive activ atitudinile evanghelice și valorile creștine.
  • Educarea la diferitele dimensiuni ale credinței se face atât sub aspectul lor de «daruri», cât și sub aspectul lor de «angajament», de datorie. Cunoașterea credinței, viața liturgică, urmarea lui Cristos sunt, fiecare, daruri ale Duhului primite în rugăciune și, totodată, incitări la aprofundare pe plan spiritual, moral și al mărturiei. Este necesar să fie cultivate ambele aspecte.48
  • Fiecare dimensiune a credinței, precum și credința în ansamblul ei, trebuie să fie înrădăcinată în experiența umană, să nu rămână un element ornamental sau izolat. Cunoașterea credinței este plină de sens, luminează întreaga existență și dialoghează cu cultura; în liturgie, întreaga viață personală este o jertfă spirituală; morala Evangheliei asumă și înalță valorile umane; rugăciunea este deschisă către toate problemele personale și sociale.49

Așa cum arăta și Directoriul din 1971, «este foarte important ca prin cateheză să fie păstrată această bogăție de aspecte variate, în așa fel încât nici un aspect să nu fie izolat în detrimentul celorlalte».50

Catehumenatul baptismal: structură și gradualitate

88. Credința, însuflețită de harul lui Dumnezeu și hrănită prin acțiunea Bisericii, cunoaște un proces de maturizare. Cateheza, aflată în slujba acestei dezvoltări, este o activitate graduală. O cateheză oportună se desfășoară în trepte.51

În catehumenatul baptismal, formarea se eșalonează pe parcursul a patru etape:

  • recatehumenatul,52 perioadă a primei evanghelizări în vederea convertirii, când se explicitează kerygma primei vestiri;
  • atehumenatul53 propriu-zis, destinat catehezei integrale și la începutul căruia are loc «încredințarea Evangheliilor»;54
  • perioada purificării și iluminării,55 când se face o pregătire mai intensă pentru primirea sacramentelor de inițiere și când are loc «încredințarea Crezului»56 și «încredințarea rugăciunii “Tatăl nostru”»;57
  • perioada mistagogiei,58 caracterizată de experiența primirii sacramentelor și a intrării în comunitate.

89. Aceste etape, pline de înțelepciunea marii tradiții catehumenale, inspiră gradualitatea catehezei.59 Într-adevăr, pe vremea Părinților Bisericii, formarea catehumenală se făcea prin cateheza biblică, centrată pe relatarea Istoriei Mântuirii; pregătirea imediată pentru botez se făcea prin cateheza doctrinară, când erau explicate Crezul și Tatăl nostru încredințate candidaților, precum și implicațiile lor morale; iar formarea de după primirea sacramentelor de inițiere se făcea prin cateheza mistagogică, ce ajuta la interiorizarea acestor sacramente și la încorporarea în comunitate. Această concepție patristică rămâne o sursă de lumină pentru catehumenatul actual și pentru cateheza de inițiere.

Aceasta, întrucât însoțește procesul de convertire, este în mod esențial gradată; și, întrucât se află în slujba celui care s-a hotărât să-l urmeze pe Isus Cristos, este eminamente cristocentrică.

Catehumenatul baptismal, inspirator al catehezei în Biserică

90. Misiunea ad gentes este paradigma întregii acțiuni misionare a Bisericii. În consecință, catehumenatul baptismal, care este legat de aceasta, este modelul după care se inspiră acțiunea de catehizare.60 De aceea este important să subliniem elementele catehumenatului care trebuie să inspire cateheza actuală, precum și semnificația acestei inspirații. Totodată, trebuie să relevăm faptul că există o diferență fundamentală între cei catehizați și catehumeni,61 la fel ca și între cateheza postbaptismală și cateheza prebaptismală care le sunt oferite respectiv. Cei dintâi au primit sacramentele de inițiere, «au fost primiți în Biserică și au devenit fii ai lui Dumnezeu prin Botez. Fundamentul convertirii lor este, așadar, Botezul deja primit, a cărui putere ei trebuie să o dezvolte».62

91. Față de această diferență substanțială, este util să luăm în considerare acum unele elemente ale catehumenatului baptismal care trebuie să inspire cateheza postbaptismală:

  • Catehumenatul baptismal reamintește neîncetat întregii Biserici importanța fundamentală a funcției de inițiere, cu factorii de bază care o constituie: cateheza și sacramentele Botezului, Mirului și Euharistiei. Pastorala inițierii creștine este vitală pentru fiecare Biserică particulară.
  • Catehumenatul baptismal este o responsabilitate a întregii comunități creștine. Într-adevăr, «această inițiere creștină din timpul catehumenatului trebuie realizată nu numai de cateheți sau preoți, ci și de întreaga comunitate a credincioșilor, mai ales de nași».63 Instituția catehumenală sporește astfel în Biserică conștiința maternității spirituale pe care aceasta din urmă o exercită în orice formă de educare a credinței.64
  • Catehumenatul baptismal este în întregime impregnat de misterul Paștelui lui Cristos. De aceea, «orice inițiere trebuie să-și reveleze cu claritate caracterul pascal».65 Vigilia pascală, centru al liturgiei creștine, și spiritualitatea ei baptismală, constituie o sursă de inspirație pentru întreaga cateheză.
  • Catehumenatul baptismal este și primul loc de inculturare. Urmând exemplul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, care s-a făcut om într-un moment concret al istoriei, Biserica îi primește pe catehumeni așa cum sunt ei, cu legăturile lor culturale. Orice acțiune catehetică participă la această funcție de încorporare în catolicitatea Bisericii a autenticelor «semințe ale Cuvântului» semănate printre indivizi și popoare.66
  • În fine, a vedea în catehumenatul baptismal «un proces de formare și o adevărată școală a credinței» înseamnă a înzestra cateheza postbaptismală cu o dinamică și cu anumite note care o califică: intensitatea și integritatea formării; caracterul gradual, cu etape bine definite; legătura cu riturile, simbolurile și semnele, în special cu cele biblice și liturgice; referința constantă la comunitatea creștină…

Cateheza postbaptismală, fără a copia configurația catehumenatului baptismal și recunoscându-le celor catehizați starea de persoane botezate, nu greșește dacă se inspiră din această «școală de pregătire pentru viața creștină»,67 dobândind rodnicie din principalele elemente care o caracterizează.

înapoi la cuprins

Note:
1 Cf. cap I al acestei părţi, în «Transmiterea Revelaţiei de către Biserică, lucrare a Duhului Sfânt» şi cap. II al părţii a II-a, în «Caracterul eclezial al mesajului evanghelic». Cf. EN 60, unde se vorbeşte de caracterul eclezial al oricărui act de evanghelizare.
2 Cf. LG 64; DV 10a.
3 Cf. DGC (1971) 13.
4 Cf. AG 22a.
5 Cf. CT 28, RICA 25 şi 183-187. Încredinţarea şi redarea crezului (traditio-redditio symboli) a fost şi rămâne un element important al catehumenatului baptismal. Bipolaritatea acestui act exprimă dubla dimensiune a credinţei: dar primit (traditio) şi răspuns personal şi inculturat (redditio). Cf. CT 28 pentru «o utilizare mai lărgită, adaptată», în cateheză, a acestui rit atât de expresiv.
6 Cf. LG 64.
7 CBC 169. Relaţia dintre maternitatea Bisericii şi rolul ei de educatoare a credinţei a fost foarte bine exprimat de sfântul Grigore cel Mare: «după ce i-a zămislit pe fiii ei prin slujirea predicării, Biserica îi ajută să crească la sânul ei oferindu-le învăţătura ei » (Moralia in Iob, XIX, 12: CCL 143a, 970).
8 CT 5; cf. CBC 426; AG 14a. Legat de această finalitate cristologică a catehezei, cf. partea I, cap. I: «Isus Cristos, mijlocitor şi plinătate a Revelaţiei» şi partea II, cap 1: «Cristocentrismul mesajului evanghelic».
9 AG 13b.
10 CT 20c.
11 LG 7b.
12 MPD 8; Cf. CBC 185-197.
13 Cf. CBC 189.
14 Cf. CBC 189-190 şi 197.
15 Cf. CBC 2113.
16 Cf. CBC 166-167; CBC 196.
17 Cf. RM 45.
18 Şi în DGC (1971) se face distincţie între finalitatea (finis) şi sarcinile (munera) catehezei. Acestea din urmă sunt obiective specifice în care este concentrată finalitatea.
19 Cf. Mc 4,10-12.
20 Cf. Mt 6,5-6.
21 Cf. Mt 10,5-15.
22 CT 21b.
23 GE 4; cf. RICA 19; CBC 788,2.
24 Cf. DGC (1971) 36a.
25 DGC (1971) 24.
26 DV 25a.
27 SC 7.
28 Cf. SC 14.
29 DGC (1971) 25b; cf. SC 19.
30 AG 13.
31 Cf. LC 62; CBC 1965-1986. CBC precizează cu claritate caracteristicile pe care trebuie să le aibă cateheza în educarea morală.
32 VS 107.
33 Cf. CT 29f.
34 RICA 25 şi 188-191.
35 Cf. CBC 2761.
36 PO 6d.
37 AG 14d.
38 DGC (1971) 27.
39 UR 3b.
40 CT 32; cf CBC 821; CT 32-34.
41 Cf. CT 24b şi DGC (1971) 28.
42 Cf. LG 31b şi ChL 15; CBC 898-900.
43 Cf. Mt 10,5-42 şi Lc 10,1-20.
44 Cf. EN 53 şi RM 55-57.
45 Cf. RM 55b; Consiliul Pontifical pentru Dialog Interreligios şi Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor, Instrucţiunea Dialog şi vestire. Reflecţii şi orientări «de Evangelio nuntiando et de Dialogo interreligioso» (19 mai 1991), nn. 14-54: AAS 84 (1992) pp. 419-432; CBC 839-845.
46 RM 55a.
47 Cf. CIC 773 şi 788.2.
48 Cf. DGC (1971) 22 şi 23.
49 Cf. DGC (1971) 26.
50 DGC (1971) 31b.
51 Cf. RICA 19.
52 RICA 9-13.
53 RICA 14-20.
54 RICA 93; cf. MPD 8c.
55 RICA 21-26; 133-142; 152-159.
56 RICA 25 şi 183-187.
57 RICA 25 şi 188-192.
58 RICA 37-40; 235-239.
59 Această gradualitate poate fi descoperită şi în numele pe care le foloseşte Biserica pentru a-i desemna pe cei care se află în diferitele etape ale catehumenatului baptismal: «simpatizant» (RICA 12), pentru cel care se apropie de credinţă, dar nu o are încă pe deplin; «catehumen» (RICA 17-18), pentru cel care este ferm hotărât să îl urmeze pe Isus; «ales» sau «candidat» (RICA 24), pentru cel care urmează să primească botezul; «neofit» (RICA 31-36), pentru cel care se naşte la o nouă viaţă de lumină prin botez; «credincios creştin» (RICA 39), pentru cel care a atins maturitatea credinţei şi este membru activ al comunităţii creştine.
60 Cf. MPD 8; EN 44; ChL 61.
61 În prezentul Directoriu, pentru a marca această diferenţă sunt utilizaţi termenii «catehumeni» şi «catehizaţi». În CIC, la can. 204 şi 206, sunt utilizaţi termenii «catehumeni» şi «credincioşi creştini» pentru a marca gradul diferit de unire cu Biserica.
62 RICA 295. «Ritualul de iniţiere creştină a adulţilor», la cap. IV, citează cazul adulţilor botezaţi care au nevoie de o cateheză de iniţiere. CT 44 precizează diversele circumstanţe în care această cateheză de iniţiere devine necesară.
63 AG 14d.
64 Metodiu din Olimp, de exemplu, se referă la această acţiune maternă afirmând: «Faţă de cei care sunt încă imperfecţi (în ce priveşte viaţa creştină), cei mai maturi sunt cei care îi formează şi care îi călăuzesc la lumină ca într-un act matern»: Metodiu din Olimp, Symposium, III, 8: SCh 95, 111; a se vedea şi Sf. Grigore cel Mare, Homiliarum in Evangelia I, III, 2: PL 76, 1086.
65 RICA 8.
66 Cf. CT 53.
67 DGC (1971) 130. Acest număr se deschide cu următoarea afirmaţie: «Catehumenatul adulţilor, care este deopotrivă cateheză, participare liturgică şi viaţă comunitară, furnizează un remarcabil exemplu de instituţie care ia naştere prin colaborarea dintre diferite sarcini pastorale».

Natura, scopul și sarcinile catehezei

Updated on 2018-04-12T10:37:23+02:00, by Editor Cateheza.ro.