PARTEA A V-A
Cateheza în Biserica particulară

CAPITOLUL II

Formarea pentru slujirea catehetică

Pastorația care îi vizează pe cateheți în Biserica particulară

233. Pentru bunul mers al slujirii catehetice în Biserica particulară, este foarte important să se poată conta pe o pastorație adaptată vizând cateheții. În cadrul acesteia trebuie să se țină cont de mai multe aspecte, urmărindu-se îndeosebi următoarele:

  • Suscitarea, în parohii și în comunitățile creștine, a vocațiilor pentru cateheză. În prezent, nevoile catehezei fiind din ce în ce mai diferențiate, trebuie să se promoveze diferite tipuri de cateheți. «Cateheții specializați sunt o necesitate».1 În această privință, trebuie determinate criterii de alegere.
  • Asigurarea unui anumit număr de cateheți cu program complet, care să se dedice catehezei mai intens și mai stabil,2 în afară de sprijinirea cateheților cu program parțial care sunt, în general, cei mai mulți.
  • Stabilirea unei repartizări mai echilibrate a cateheților în funcție de destinatari. Conștientizarea necesității unei cateheze a tinerilor și adulților, de exemplu, va duce la o echilibrare a situației în raport cu numărul cateheților care se consacră copiilor și adolescenților.
  • Promovarea unor animatori responsabili cu activitatea de cateheză, care să-și asume responsabilități la nivelul diecezei, al decanatului și al parohiei.3
  • Organizarea corespunzătoare a formării cateheților, atât ca formare de bază, cât și ca formare permanentă.
  • Menținerea unei preocupări personale și spirituale față de cateheți și față de grupul cateheților. Această sarcină revine în mod principal preoților din comunitățile creștine respective.
  • Coordonarea cateheților cu ceilalți care activează în domeniul pastoralei în comunitățile creștine, pentru a desfășura o activitate evanghelizatoare coerentă și pentru ca grupul cateheților să nu fie izolat la periferia vieții comunitare.

Importanța formării cateheților

234. Toate aceste sarcini rezultă din convingerea că orice activitate pastorală care nu se bucură de aportul unor persoane formate și pregătite corespunzător este compromisă calitativ. Instrumentele de lucru în sine nu folosesc la nimic dacă nu sunt utilizate de cateheți bine formați. De aceea, formarea corespunzătoare a cateheților nu trebuie neglijată față de aducerea la zi a textelor sau organizarea mai bună a catehezei.4

De aceea, pastorala diecezană trebuie să acorde prioritate absolută formării cateheților laici. În același timp – ca element realmente decisiv – trebuie urmărită formarea catehetică a preoților, atât prin programele de studiu din seminarii, cât și pe parcursul formării permanente. Episcopilor li se cere să urmărească asigurarea minuțioasă a acestei formări.

Scopul și natura formării cateheților

235. Formarea cateheților vizează să-i deprindă pe aceștia să transmită Evanghelia celor care doresc să se încredințeze lui Isus Cristos. Așadar, scopul formării cere ca, în măsura posibilului, catehetul să devină capabil să realizeze un act de comunicare: «scopul esențial al formării catehetice este dobândirea deprinderii de a comunica mesajul creștin»5

Finalitatea cristocentrică a catehezei, care urmărește să favorizeze comuniunea celui convertit cu Isus Cristos, marchează profund întreaga formare a cateheților.6 Scopul acestei formări este să-l facă pe catehet capabil să anime în mod eficient un itinerar catehetic de-a lungul căruia, parcurgând etapele necesare, îl vestește pe Isus Cristos, îi prezintă viața, situând-o în istoria mântuirii, explică misterul Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru a ne mântui, apoi îl ajută pe catehumen sau pe cel catehizat să se identifice cu Isus Cristos prin sacramentele inițierii.7 În cateheza permanentă, catehetul nu face decât să aprofundeze aceste aspecte fundamentale.

Această perspectivă cristologică influențează nemijlocit identitatea catehetului și pregătirea acestuia. «Unitatea și armonia catehetului trebuie considerate într-o viziune cristocentrică și construite într-un spirit de familiaritate profundă cu Cristos și cu Tatăl, în Duhul».8

236. Formarea catehetului, care vizează să-l facă pe acesta apt de a transmite Evanghelia în numele Bisericii are, prin ea însăși, o natură eclezială. Formarea cateheților nu este altceva decât un ajutor dat acestora pentru ca ei să aibă despre Evanghelie aceeași conștiință vie și actuală ca și Biserica, deprinzându-se astfel să o transmită în numele Bisericii.

Mai concret, în formarea sa, catehetul intră în comuniune cu dorința Bisericii care, ca mireasă, «păstrează în mod feciorelnic, neatinsă, credința față de Mirele ei»9 iar ca «maică și învățătoare», vrea să transmită Evanghelia în deplină autenticitate, adaptând-o la toate culturile, vârstele și situațiile. Această natură eclezială a transmiterii Evangheliei marchează întreaga formare a cateheților.

Criterii ale formării cateheților

237. Pentru o programare corespunzătoare a formării cateheților, trebuie să se țină cont, în prealabil, de unele criterii care să-i confere acestei formări anumite accente:

  • În primul rând, este nevoie de formarea unor cateheți ca răspuns față de nevoia de evanghelizare a timpului nostru, cu valorile, provocările și nebuloasele lui. Pentru această sarcină este nevoie de cateheți cu o credință profundă,10 având o clară identitate creștină și eclezială11 și o mare sensibilitate socială.12 Orice proiect de formare trebuie să țină cont de aceste aspecte.
  • În cadrul formării, trebuie să se țină cont de concepția despre cateheză pe care o susține Biserica în zilele noastre. Trebuie să fie formați cateheți capabili de a asigura nu numai o învățătură, ci și o formare creștină integrală, prin promovarea «sarcinilor de inițiere, educare și învățare».13 Altfel spus, cateheți care să fie deopotrivă mentori, educatori și martori.
  • Momentul catehetic trăit de Biserică este un îndemn pentru pregătirea unor cateheți capabili să depășească «tendințele unilaterale divergente»14 și să ofere o cateheză consistentă și completă, cateheți care să știe să îmbine dimensiunea adevărului cu cea purtătoare a simțului credinței, ortodoxia cu ortopraxia, simțul eclezial cu cel social. Formarea acestora va trebui să contribuie la eliminarea tensiunilor care pot apărea între aceste elemente și la o colaborare rodnică între ele.
  • Formarea cateheților laici nu poate ignora caracterul propriu al laicului în Biserică și nu trebuie concepută doar ca o sinteză a formării pe care o primesc preoții și persoanele consacrate. Dimpotrivă, va trebui să se țină cont de faptul că «formarea lor apostolică primește o caracteristică specială de la însăși natura seculară proprie laicilor și de la spiritualitatea ei specifică» (AA 29a).
  • În fine, pedagogia adoptată în această formare are o importanță fundamentală. Ca un criteriu general, trebuie subliniată necesitatea unei coerențe între pedagogia globală a formării cateheților și pedagogia proprie unui proces catehetic. În activitatea sa, catehetul va avea mari dificultăți în a-și improviza un stil și o sensibilitate dacă nu a primit o inițiere corespunzătoare în timpul formării sale.

Dimensiunile formării: a fi, a ști, a se pricepe

238. Formarea cateheților cuprinde mai multe dimensiuni. Cea mai profundă dintre acestea este legată de modul de a fi al catehetului, de dimensiunea lui umană și creștină. Formarea trebuie să-l ajute să se maturizeze înainte de toate ca persoană, ca credincios și ca apostol. Apoi, pentru a-și putea împlini corespunzător misiunea, catehetul trebuie să știe. Această dimensiune marcată de o dublă fidelitate, față de mesaj și față de persoana umană, cere din partea catehetului o bună cunoaștere atât a mesajului pe care îl transmite, cât și a persoanei căreia i-l transmite, precum și a contextului social în care trăiește aceasta. În fine, există dimensiunea priceperii, întrucât cateheza este un act de comunicare. Formarea catehetului urmărește să facă din el un «educator al omului și al vieții acestuia».15

Maturitatea umană, creștină și apostolică a cateheților

239. Pornind de la o maturitate umană inițială,16 exercitarea catehezei, neîncetat revăzută și evaluată, îi va permite catehetului să evolueze sub aspectul echilibrului afectiv, al simțului critic, al unității interioare, al capacității de dialog și de relații, al spiritului constructiv și al muncii în echipă.17 El va căuta înainte de toate să-și dezvolte aceste calități din respect și dragoste față de catehumeni și față de cei catehizați: «Ce fel de dragoste este aceasta? Este una mai mare decât cea a unui pedagog, este o dragoste de tată; mai mult chiar, este o dragoste de mamă. Este dragostea pe care Domnul o cere de la orice predicator al Evangheliei, de la orice ziditor al Bisericii».18

Formarea va urmări în același timp ca exercitarea catehezei să hrănească credința catehetului făcându-l să progreseze în credință. Adevărata formare va hrăni în primul rând spiritualitatea catehetului,19 pentru ca activitatea lui să ia naștere cu adevărat din propria-i mărturie de viață. Fiecare din temele catehetice pe care o prezintă trebuie să hrănească în primul rând credința catehetului. Îi catehizezi pe ceilalți catehizându-te în primul rând pe tine însuți.

În sfârșit, formarea trebuie să hrănească în mod constant conștiința apostolică a catehetului, simțul acestuia de evanghelizare. De aceea, el va trebui să cunoască și să trăiască proiectul concret de evanghelizare din dieceză și din parohie, pentru a se pune în acord cu conștiința pe care Biserica particulară o are despre propria-i misiune. Cel mai bun mod pentru catehet de a-și hrăni această luciditate apostolică este să se identifice cu persoana lui Isus Cristos, Învățătorul și Formatorul ucenicilor, căutând să-și însușească râvna lui Isus pentru Împărăție. Prin exercitarea catehezei, vocația apostolică a catehetului – susținută printr-o formare permanentă – se va maturiza treptat.

Formarea biblică și teologică a catehetului

240. Catehetul trebuie să fie nu numai un martor, ci și un învățător în ale credinței. O formare biblică și teologică îi va permite să aibă o cunoaștere organică a mesajului creștin, articulat în jurul misterului central al credinței, Isus Cristos.

Formarea doctrinară trebuie să cuprindă toate componentele unui proiect organic de cateheză:

  • cele trei mari etape ale istoriei mântuirii: Vechiul Testament, viața lui Isus și istoria Bisericii;
  • marile nuclee ale mesajului creștin: Crezul, liturgia, viața morală și rugăciunea.

La nivelul învățământului teologic, conținutul formării doctrinare a catehetului este același cu cel pe care trebuie să-l transmită cateheza. Cât despre Sfânta Scriptură, aceasta trebuie să fie «sufletul acestei formări».20 Catehismul Bisericii Catolice trebuie să fie referința doctrinară fundamentală, alături de catehismul Bisericii particulare sau locale.

241. Această formare biblică și teologică trebuie să aibă anumite calități:

a) Mai întâi, ea trebuie să aibă caracterul sintetic al mesajului de transmis, în care diferitele elemente ale credinței creștine apar bine structurate și armonizate, într-o viziune organică ce respectă «ierarhia adevărurilor».

b) Această sinteză a credinței trebuie să-l poată ajuta pe catehet să se maturizeze în credință și, în același timp, să-l facă în stare să dea socoteală de speranța sa în timpul misiunii. «În zilele noastre, formarea doctrinară a credincioșilor se dovedește a fi tot mai urgentă, nu numai ca cerință a dinamicii naturale a aprofundării credinței, ci și din obligația de a da mărturie despre speranța care este în ei în fața lumii și a problemelor grave și complicate ale acesteia».21

c) Formarea teologică trebuie să fie foarte apropiată de experiența umană, capabilă să facă legătura între diferitele aspecte ale mesajului creștin și viața concretă a oamenilor, «pentru a o inspira sau critica, în lumina Evangheliei».22 Continuând să rămână învățământ teologic, ea trebuie să adopte, într-un oarecare fel, un stil catehetic.

d) În fine, această formare trebuie să fie astfel încât catehetul «să poată nu doar să transmită exact mesajul evanghelic, ci să-i și facă pe cei catehizați capabili de a primi acest mesaj în mod activ; totodată, va putea discerne în itinerarul spiritual al celor catehizați ceea ce este în acord cu credința».23

Ștințele umane în formarea catehetului

242. Catehetul învață să cunoască omul și realitatea în care trăiește acesta folosindu-se și de științele umane, care au cunoscut în epoca noastră o dezvoltare extraordinară. «În cadrul pastoralei, trebuie să se cunoască bine și să se folosească nu numai principiile teologice, ci și descoperirile științelor profane, mai ales ale psihologiei și ale sociologiei, astfel încât și credincioșii să fie călăuziți la o viață de credință mai pură și mai matură».24

Catehetul trebuie să fie la curent cel puțin cu câteva noțiuni fundamentale de psihologie: dinamica psihologiei umane; structura personalității umane; nevoile și aspirațiile cele mai profunde ale omului; psihologia evolutivă și etapele ciclului vieții umane; psihologia religioasă și experiențele care îl deschid pe om spre misterul sacrului.

Științele sociale permit o cunoaștere a contextului socio-cultural în care trăiește omul și care îl influențează puternic. De aceea, în formarea catehetului, «vor trebui analizate condițiile sociologice, culturale și economice, întrucât aceste date ale vieții colective pot avea o mare influență asupra dezvoltării evanghelizării».25

Pe lângă aceste științe, explicit recomandate de Vatican II, și altele trebuie să participe, într-un fel sau altul, la formarea cateheților, mai ales științele educației și comunicării.

Câteva criterii pentru utilizarea științelor umane în formarea cateheților

243. Aceste criterii sunt:

a) Respectarea autonomiei științelor: «Biserica afirmă legitima autonomie a culturii și mai ales a științelor».26

b) Discernerea în lumina Evangheliei a diferitelor tendințe sau școli din psihologie, sociologie și pedagogie: cunoașterea valorilor și limitelor lor.

c) Studiul științelor umane nu constituie un scop în sine în formarea catehetului. Conștiința situației existențiale, psihologice, culturale și sociale a omului trebuie dobândită avându-se în vedere credința la care trebuie să fie acesta călăuzit.27

d) În formarea catehetului, teologia și științele umane trebuie să se completeze reciproc în mod eficient. Așadar, trebuie evitat ca aceste științe să devină singura normă pentru pedagogia credinței, fără a se ține cont de criteriile teologice ce derivă din însăși pedagogia lui Dumnezeu. Sunt discipline fundamentale, necesare, dar întotdeauna în slujba unei activități evanghelizatoare care nu este doar umană.28

Formarea pedagogică

244. Concomitent cu a fi și a ști, formarea catehetului trebuie să cuprindă și priceperea de a face. Catehetul este un educator care facilitează maturizarea credinței pe care catehumenul sau cel catehizat o realizează cu ajutorul Duhului Sfânt.29

Primul lucru de care trebuie să se țină cont în acest domeniu decisiv al formării este respectarea pedagogiei autentice a credinței. Catehetul se pregătește pentru a facilita creșterea unei experiențe de credință a cărei depozitar nu este el. Dumnezeu este cel care a sădit acea credință în inima omului. Sarcina catehetului se limitează la a cultiva acest dar, a-l oferi, a-l hrăni și a-l ajuta să crească.30

Formarea va urmări să dezvolte la catehet capacitatea educativă care cuprinde: atenția acordată persoanelor, abilitatea de a interpreta și de a răspunde cererii de educare, spiritul de inițiativă necesar demarării procesului de învățare și arta de a călăuzi un grup de oameni spre maturitate. Ca în cazul tuturor artelor, cel mai important lucru este dobândirea de către catehet a unui stil propriu de catehizare, adaptându-și personalitatea la principiile generale ale pedagogiei catehetice.31

245. Mai concret, catehetul, și îndeosebi cel care se consacră cu totul catehezei, trebuie să fie deprins să programeze activitatea educativă ținând cont de circumstanțe, elaborând un plan realist și, după realizarea acestuia, făcându-i o evaluare critică.32 Catehetul trebuie să fie capabil să anime un grup utilizând cu discernământ tehnicile pe care le oferă în acest sens psihologia.

Această capacitate educativă și acest savoir faire, însoțite de cunoștințele, atitudinile și tehnicile corespunzătoare, «pot fi mai bine asimilate dacă sunt date în cursul activității, de exemplu, în timpul întâlnirilor în care sunt pregătite și analizate critic lecțiile de cateheză».33

Cateheții ar trebui, în mod ideal, să fie artizanii propriei lor formări, adică aceasta să aibă un caracter creativ, să nu fie doar o asimilare de norme exterioare. De aceea, formarea trebuie să fie strâns legată de practică: trebuie pornit de la practică pentru a se ajunge la formare.34

Formarea cateheților în sânul comunităților creștine

246. Printre locurile de formare a catehetului, cel dintâi este propria lui comunitate creștină. Acolo își trăiește catehetul vocația și își dezvoltă necontenit simțul apostolic. Pentru asigurarea maturizării sale progresive ca martor și credincios, figura preotului are un rol fundamental.35

247. O comunitate creștină poate realiza mai multe tipuri de activități formatoare adresate cateheților:

a) Una dintre acestea constă în hrănirea necontenită a vocației ecleziale a cateheților, menținându-le vie conștiința că sunt trimiși ai propriei lor Biserici.

b) Tot atât de importantă este susținerea maturizării credinței cateheților prin modalitatea obișnuită, aceea prin care comunitatea creștină îi educă în credință pe agenții pastorali și pe laicii cei mai angajați.36

Câtă vreme credința cateheților nu a ajuns la maturitate, e de recomandat participarea lor la o pregătire de tip catehumenal pentru tineri și adulți. Poate fi vorba de pregătirea obișnuită din comunitatea lor sau de una creată special pentru ei.

c) Pregătirea imediată pentru cateheză, făcută cu grupa cateheților, este un excelent mijloc de formare, mai ales dacă este însoțită de o evaluare a tuturor experiențelor făcute în timpul întâlnirilor de cateheză.

d) În cadrul comunității, pot exista și alte activități de formare: cursuri de sensibilizare față de cateheză, de exemplu, la începutul anului pastoral; reculegeri și întâlniri în perioadele forte ale anului liturgic;37 cursuri monografice pe temele cele mai necesare și mai urgente; o formare doctrinară mai sistematică, de exemplu, studiul Catehismului Bisericii Catolice.

Este vorba de activități de formare permanentă care, împreună cu munca personală a catehetului, par foarte adaptate.38

Școli pentru cateheți și centre superioare pentru specialiștii în cateheză

248. Frecventarea unei Școli pentru cateheți39 este o etapă importantă în formarea unui catehet. În diferite locuri, aceste Școli sunt organizate la două niveluri: pentru «cateheții obișnuiți»40 și pentru «responsabilii cu cateheza».

Școlile pentru cateheții obișnuiți

249. Aceste școli au ca scop o formare catehetică de bază, organică și sistematică. Trebuie puse în evidență, pe parcursul unei perioade suficient de extinse, dimensiunile specific catehetice ale formării: mesajul creștin, cunoașterea omului și a contextului socio-cultural și pedagogia credinței.

Avantajele acestei formări sunt considerabile și ele privesc:

  • aspectul ei sistematic, din moment ce este vorba de o formare mai puțin centrată pe activitatea imediată;
  • calitatea ei, garantată de formatori specializați;
  • integrarea unor cateheți din alte comunități, fapt care întărește comuniunea eclezială.

Școlile pentru responsabili

250. Pentru a favoriza formarea responsabililor cu cateheza din parohii sau decanate, sau pentru cateheții care urmează să se consacre catehezei în mod mai stabil și mai amplu,41 este utilă promovarea unor școli pentru responsabili, la nivel diecezan sau inter-diecezan.

Desigur, nivelul de exigență va fi mai ridicat în cazul acestor școli. Pe lângă un program de bază comun, ele vor furniza specializările catehetice pe care dieceza le va aprecia ca fiind cele mai necesare pentru condițiile ei proprii.

Pentru a face economie de mijloace și resurse, poate fi oportun ca aceste școli să fie destinate mai mult responsabililor cu diferite activități pastorale și să devină centre de formare a agenților pastorali. Pornind de la o formare de bază comună (doctrinară și antropologică), specializările vor fi organizate în jurul cerințelor diferitelor activități pastorale sau apostolice care urmează a fi încredințate acestor agenți.

Centre superioare pentru specialiștii în cateheză

251. O formare catehetică superioară la care pot accede și preoți, persoane consacrate și laici este de o importanță vitală pentru cateheză. De aceea reînnoim dorința «de a fi întreținute sau fondate institute superioare de pastorală catehetică, cu scopul de a pregăti cateheți capabili să anime cateheza din cadrul diecezei sau în sânul activităților la care sunt angajate Congregațiile călugărești. Aceste institute superioare vor putea fi naționale sau chiar internaționale. În privința ciclului de studii, a timpului alocat cursurilor și a condițiilor de admitere, trebuie să fie urmat modelul universităților».42

În afara formării celor care își vor asuma funcții de responsabilitate în cateheză, aceste institute vor pregăti profesori de catehetică pentru Seminarii, Case de formare sau Școli pentru cateheți. Ele se vor consacra și promovării cercetării catehetice.

252. Acest nivel de formare este foarte indicat în vederea unei colaborări rodnice între Biserici: «Și în acest domeniu, ajutorul material oferit de Bisericile mai înstărite surorilor lor mai sărace își va putea manifesta cea mai mare eficacitate: ce poate oferi mai bun o Biserică decât să o ajute pe alta să se dezvolte prin ea însăși ca Biserică?».43 Este evident că această colaborare trebuie să aibă la bază respectarea condițiilor particulare ale Bisericilor mai sărace și a responsabilității acestora.

La nivel diecezan sau interdiecezan, trebuie să se conștientizeze necesitatea formării unor persoane la acest nivel superior, la fel ca în cazul altor activități ecleziale sau al altor discipline.

înapoi la cuprins

Note:
1 GCM 5.
2 Conciliul Vatican II distinge două tipuri de cateheţi: «Cateheţi care se dedică în întregime acestei lucrări» şi «cateheţi auxiliari» (cf. AG 17). Această distincţie este reluată în GCM 4, folosindu-se termenii: «cateheţi cu program complet» şi «cateheţi cu program parţial».
3 Cf.GCM 5.
4 Cf. DGC (1971) 108a.
5 DGC (1971) 111.
6 Cf. CT 5. Acest text defineşte finalitatea cristocentrică a catehezei. Aceasta determină cristocentrismul conţinutului catehezei, cristocentrismul răspunsului destinatarului (acel “Da!” spus lui Isus) şi cristocentrismul spiritualităţii catehetului şi al formării acestuia.
7 Am semnalat aici cele patru etape ale catehumenatului baptismal percepute într-o perspectivă cristocentrică.
8 GCM 20.
9 LG 64.
10 Cf. DGC (1971) 114.
11 Cf. GCM 7.
12 Cf. GCM 13.
13 DGC (1971) 31.
14 CT 52; cf. CT 22.
15 CT 22d.
16Cf. GCM 21.
17 Calităţile umane sugerate de GCM sunt următoarele: uşurinţă în a stabili relaţii umane şi în a dialoga, capacitatea de comunicare, disponibilitate pentru colaborare, rolul de ghid, echilibru al judecăţii, înţelegere şi realism, capacitate de a îmbărbăta şi de a încuraja… (cf. 21).
18 EN 79.
19 Cf. ChL 60.
20 Cf. DGC (1971) 112. GCM 23 subliniază importanţa primordială a Sfintei Scripturi în formarea cateheţilor.
21 ChL 60c.
22 CT 22.
23 DGC (1971) 112.
24 GS 62b.
25 DGC (1971) 100.
26 GS 59.
27 «Studiul ştiinţelor umane ridică serioase probleme de alegere şi adaptare, date fiind amploarea şi diversitatea acestor discipline. Din moment ce nu se pune problema formării unor specialişti în psihologie ci a unor cateheţi, regula care trebuie urmată este discernerea şi alegerea a ceea ce poate să le fie de folos în mod direct pentru dobândirea unei capacităţi de comunicare» (DGC [1971] 112).
28 Un text fundamental pentru utilizarea ştiinţelor umane în formarea cateheţilor este recomandarea Conciliului Vatican II din GS 62f.
29 Importanţa pedagogiei a fost subliniată de CT 58: «Printre numeroasele şi prestigioasele stiinţe umane ce înregistrează în prezent un progres imens, pedagogia este cu siguranţă una dintre cele mai importante… Ştiinţa educaţiei şi arta predării sunt puse în discuţie neîncetat, în vederea unei mai bune adaptări sau a unei mai mari eficienţe».
30 Cf. CT 58.
31 Cf. DGC (1971) 113.
32 Ibid.
33 DGC (1971) 112.
34 Cf. GCM 28.
35 «Preoţii şi călugării trebuie să-i ajute pe credincioşii laici în formarea lor. În acest sens, Părinţii sinodali i-au îndemnat pe preoţi şi pe candidaţii la hirotonire să se pregătească atent să devină capabili de a favoriza vocaţia şi misiunea laicilor» (ChL 61).
36 Cf. ChL 61.
37 «Sunt recomandate şi iniţiativele pastorale… ce vizează formarea interioară a cateheţilor, cum sunt şcolile de rugăciune, întâlnirile de schimb de experienţă, exerciţiile spirituale. Aceste iniţiative nu îi izolează pe cateheţi, ci îi ajută mai degrabă să crească în spiritualitate şi în comuniunea dintre ei» (GCM 22).
38 Cf. DGC (1971) 110.
39 Cf., în privinţa şcolilor pentru cateheţi în misiuni: AG 17c; RM 73; CIC 785; GCM 30. Pentru Biserică în general, vezi DGC (1971) 109.
40 Cf. DGC (1971) 112c.
41 Cf. DGC (1971) 109b.
42 DGC (1971) 109a.
43 CT 71a.

Formarea pentru slujirea catehetică

Updated on 2018-04-13T10:40:58+02:00, by Editor Cateheza.ro.