PARTEA A IV-A
Destinatarii catehezei
«Te voi rândui lumină pentru neamuri, ca să ajungă mântuirea mea până la marginile pământului» (Is 49,6).
«Și s-a dus în Nazara, unde fusese crescut, și a intrat, după obiceiul său, în ziua sâmbetei în sinagogă și s-a ridicat să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia; și, deschizând cartea, a găsit locul unde e scris: „Duhul Domnului este asupra mea, căci El m-a uns să duc vestea cea bună săracilor; m-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc prinșilor în război eliberarea și orbilor vederea; să-i izbăvesc pe cei striviți și să vestesc un an de îndurare a Domnului”. Apoi, închizând cartea, a dat-o slujitorului și s-a așezat. Ochii tuturor din sinagogă erau ațintiți asupra lui. Atunci a început să le vorbească: „Azi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”» (Lc 4,16-21).
«Împărăția îi privește pe toți»1
163. La începutul misiunii sale, Isus proclamă că a fost trimis să ducă Vestea cea Bună săracilor,2 lăsând să se înțeleagă și confirmând apoi prin întreaga sa viață că Împărăția lui Dumnezeu este destinată tuturor oamenilor, începând cu cei mai defavorizați. El este catehetul Împărăției lui Dumnezeu pentru toți oamenii, fără deosebire: mari sau mici, bogați sau săraci, sănătoși sau bolnavi, apropiați sau îndepărtați, iudei sau păgâni, oameni de rând sau personalități oficiale, indivizi sau grupuri… El este atent la fiecare persoană și se îngrijește de nevoile ei, atât ale sufletului, cât și ale trupului, vindecând și iertând, mustrând și încurajând, prin cuvinte și prin fapte.
La capătul vieții sale pământești, Isus le-a poruncit ucenicilor săi să facă la fel, să propovăduiască Evanghelia la toată făptura,3 la «toate neamurile» (Mt 28,19; Lc 24,47), «până la marginile pământului» (Fp 1,8) și «până la sfârșitul lumii» (Mt 28,20).
164. Aceasta este lucrarea pe care Biserica o înfăptuiește de două milenii, cu o imensă varietate de experiențe ale vestirii și ale catehezei, fiind solicitată neîncetat de Duhul Rusaliilor să-și împlinească misiunea de a evangheliza, fiind datoare «și grecilor și barbarilor, și celor învățați și celor neștiutori» (Rm 1,14).
În acest fel a căpătat formă o pedagogie a credinței în care se îmbină deschiderea față de lume a catehezei și admirabila ei întrupare în lumea destinatarilor.
Sensul și scopul acestei părți
165. Atenția datorată diferitelor situații de viață ale persoanelor4 orientează cateheza pe multiple căi pentru a le întâlni și pentru a adapta nevoilor acestora mesajul creștin și pedagogia credinței.5
Astfel, când atenția este concentrată asupra situației inițiale de credință, este deschisă calea pentru catehumeni și pentru neofiți; când atenția este îndreptată asupra dezvoltării credinței celor botezați, vorbim despre cateheza de aprofundare sau de recuperare pentru cei care mai au încă nevoie de orientări esențiale; când se intenționează dezvoltarea fizică și psihică a celor catehizați, cateheza este organizată în funcție de grupe de vârstă. Dimpotrivă, când se are în vedere contextul socio-cultural, se organizează o cateheză pe categorii.
166. Este imposibilă prezentarea tuturor tipurilor de cateheză. De aceea, în această parte nu se vor trata decât unele aspecte valabile în orice situație:
- aspecte generale ale adaptării (capitolul 1)
- cateheza în funcție de vârstă (capitolul 2)
- cateheza în situații speciale (capitolul 3)
- cateheza adaptată la diferite contexte (capitolele 4 și 5).
Problema inculturării este abordată sub aspect practic, cu referire la conținuturile credinței, la persoane și la contextul cultural.
Le revine Bisericilor particulare, în directoriile lor pentru cateheză, naționale și regionale, să ofere orientări mai precise în funcție de situațiile și nevoile locale.
Note:
1 RM 15; cf. EN 49-50; CT 35s; RM 14; 23.
2 Cf. Lc 4,18.
3 Cf. Mc 16,15.
4 Cf. Introducere generală.
5 Cf. DGC (1971) 77.