PARTEA A IV-A
Destinatarii catehezei

CAPITOLUL IV 

Cateheza în contextul socio-religios

Cateheza în situații de pluralism și de complexitate1

193. Numeroase comunități și indivizi trăiesc într-o lume pluralistă și secularizată2 în care forme de incredulitate și de indiferență religioasă conviețuiesc cu forme vii de pluralism cultural și religios; se pot întâlni la mulți, pe de o parte, o mare sete de certitudini și valori, iar pe de altă parte, forme de pseudo-religie și o adeziune puțin convinsă la credință. În fața unei asemenea complexități, unii creștini ajung să se simtă pierduți, tulburați, fără să știe cum să facă față situațiilor sau cum să judece mesajele care circulă, abandonează practica religioasă regulată și trăiesc ca și cum Dumnezeu n-ar exista, recurgând adesea la surogate de religie. Credința lor este supusă la încercări și amenințată; ea riscă să piară de sufocare sau de inaniție dacă nu este hrănită neîncetat și susținută…

194. În acest caz, o cateheză evanghelizatoare este indispensabilă, adică «o cateheză plină de sevă evanghelică și având un limbaj adaptat timpului și persoanelor».3 Ea va trebui să-i educe pe creștini la sensul identității lor de persoane botezate, de credincioși și mădulare ale Bisericii deschiși spre lume și în dialog cu lumea. Le va aminti elementele fundamentale ale credinței, îi va stimula să înceapă un proces autentic de convertire. Va răspunde obiecțiilor teoretice și practice printr-o aprofundare a adevărului și a valorii mesajului creștin. Îi va ajuta să înțeleagă și să trăiască Evanghelia zi de zi, îi va pregăti să dea mărturie despre speranța care este în ei,4 îi va încuraja să-și împlinească vocația misionară prin mărturie, dialog și vestire.

Cateheza și religiozitatea populară5

195. Se întâlnesc în comunitățile creștine expresii deosebite ale căutării lui Dumnezeu și ale vieții religioase, pline de fervoare, bogate în intenții uneori mișcătoare, și care constituie o dimensiune vitală a realității catolice. Ele își merită titlul de «pietate populară». Aceasta «traduce o sete de Dumnezeu pe care doar cei simpli și săracii o pot cunoaște. Ea îi face capabili de generozitate și jertfă până la eroism, când este vorba de manifestarea credinței. Este caracterizată de un puternic simț al atributelor divine profunde: paternitate, providență, prezență plină de dragoste și constantă. Ea dă naștere unor atitudini interioare rar întâlnite la alții în asemenea grad: răbdare, simțul asumării crucii în viața de zi cu zi, detașare, deschidere față de ceilalți, evlavie».6 Avem de-a face cu o realitate deopotrivă prețioasă și fragilă; credința pe care este întemeiată are nevoie de purificare și consolidare.

De aici necesitatea unei cateheze capabile să păstreze dimensiunile interioare și valorile de netăgăduit ale unei asemenea resurse religioase, ajutând-o să depășească riscurile fanatismului, superstiției, sincretismului și ignoranței religioase. «Bine orientată, această religiozitate populară poate deveni din ce în ce mai mult, pentru masele largi, o autentică întâlnire cu Dumnezeu în Isus Cristos».7

196. Și venerația credincioșilor față de Maica Domnului a îmbrăcat diferite forme de-a lungul timpului și în funcție de zonă, de sensibilitatea popoarelor și de tradiția lor culturală. Formele de exprimare ale acestei pietăți mariale sunt supuse uzurii timpului și au nevoie de o cateheză reînnoită care să le permită să se debaraseze de elementele caduce, să le pună în valoare pe cele imuabile și să înglobeze datele doctrinare rezultate în urma reflecției teologice și propuse de Magisteriul Bisericii.

Această cateheză este cât se poate de necesară. Ar fi de dorit ca ea să manifeste cu claritate și aspectele trinitare, cristologice și ecleziale care sunt legate intrinsec de mariologie. În fine, revizuirea sau instituirea unor practici de pietate marială trebuie să țină cont de orientările biblice, liturgice, ecumenice și antropologice.8

Cateheza și ecumenismul9

197. Orice comunitate creștină ca atare este impulsionată de Duhul Sfânt să-și trăiască, acolo unde se află, vocația la ecumenism, participând la dialogul ecumenic și la inițiativele de promovare a unității creștinilor. Cateheza va avea așadar pretutindeni și întotdeauna o «dimensiune ecumenică».10 Aceasta va fi realizată prin expunerea întregii Revelații a cărei depozitară este Biserica Catolică și cu respectarea ierarhiei adevărurilor.11 Cateheza va evidenția apoi legătura de credință care îi unește pe creștini și totodată va explica dezbinările care persistă precum și măsurile care trebuie luate pentru a le depăși.12 Va suscita și va alimenta o autentică dorință de unitate, mai ales pe calea atașamentului față de Sfânta Scriptură. În sfârșit, se va strădui să-i pregătească pe copii, pe tineri și pe adulți să trăiască împreună cu frați și surori de alte confesiuni, cultivându-și propria identitate catolică cu respectarea credinței celorlalți.

198. În zonele unde există și alte confesiuni creștine, episcopii vor aprecia oportunitatea sau chiar necesitatea anumitor experiențe de colaborare în domeniul catehezei. Catolicii vor continua totuși să primească o cateheză specific catolică.13 De asemenea, și predarea religiei în școlile în care sunt și elevi aparținând altor confesiuni creștine are o mare importanță ecumenică, atunci când se prezintă în mod corect doctrina creștină. Poate fi un prilej de dialog, care să favorizeze o mai bună înțelegere reciprocă și care să ajute la depășirea ignoranței și a prejudecăților.

Cateheza și iudaismul

199. Cateheza trebuie să acorde o importanță specială religiei iudaice.14 Într-adevăr, «Biserica, popor al lui Dumnezeu în Noul Legământ, descoperă, scrutându-și propriul mister, legătura sa cu poporul evreu, căruia Dumnezeu i-a vorbit mai întâi».15

«Învățământul religios, cateheza și propovăduirea trebuie să educe nu numai la obiectivitate, la dreptate și toleranță, ci și la înțelegere și la dialog. Tradițiile noastre sunt prea legate pentru a ne putea ignora. De aceea, trebuie încurajată cunoașterea reciprocă la toate nivelurile».16 Unul din obiectivele catehezei îl constituie tocmai depășirea oricăror forme de antisemitism.17

Cateheza și celelalte religii18

200. În prezent creștinii trăiesc, în cele mai multe cazuri, într-un context multi-religios în care sunt adesea minoritari. În aceste situații, mai ales în cazul islamului, cateheza capătă o importanță deosebită; ei îi revine o mare responsabilitate, care se exercită pe mai multe planuri.

În primul rând, va aprofunda și va întări identitatea credincioșilor – mai ales când aceștia sunt minoritari – printr-o adaptare sau printr-o inculturare adecvată; va face în mod necesar o confruntare între Evanghelia lui Isus Cristos și mesajul celorlalte religii. Acest lucru presupune, evident, comunități creștine bine închegate și fervente, precum și cateheți autohtoni bine pregătiți.

În al doilea rând, cateheza va favoriza luarea în considerație a prezenței celorlalte religii. Îi va face pe credincioșii creștini capabili să discearnă elementele care contravin mesajului creștin, dar îi va învăța și să discearnă prezența în celelalte religii a semințelor evanghelice (semina verbi) care pot constitui o adevărată pregătire pentru Evanghelie.

În fine, cateheza va reînvia la toți creștinii simțul misionar. Acesta se manifestă printr-o mărturisire limpede a credinței, printr-o atitudine de respect și de înțelegere reciprocă, prin dialog și colaborare în favoarea drepturilor persoanei și în favoarea celor săraci, precum și, acolo unde este posibil, prin vestirea explicită a Evangheliei.

Cateheza și «noile mișcări religioase»19

201. În climatul de relativism religios și cultural, și uneori și din cauza unei conduite necorespunzătoare a creștinilor, asistăm în prezent la proliferarea unor «noi mișcări religioase», numite și secte sau culte. Denumirile și orientările lor sunt atât de numeroase încât sunt dificil de clasat în mod organic și precis. Totuși, se pot distinge unele mișcări de sorginte creștină, altele care derivă din religii orientale și altele care se inspiră din tradiții esoterice. Ele constituie un motiv de îngrijorare având în vedere doctrinele și modurile de viață propuse de ele, care au adesea tendința de a se îndepărta de conținuturile credinței creștine.

Este așadar necesar ca pentru creștinii a căror credință este în pericol să se promoveze «angajarea în favoarea unei evanghelizări și a unei cateheze integrale și sistematice, însoțită de mărturia vieții».20 Trebuie evitate capcanele ignoranței și prejudecăților, iar credincioșii trebuie ajutați să înțeleagă în mod corect Sfânta Scriptură; trebuie încurajate printre ei experiențe vii de rugăciune, protejându-i de cei ce răspândesc idei greșite, educându-i la responsabilitate față de credința primită; dragostea pentru Evanghelie trebuie să stea la baza depășirii situațiilor dificile generate de singurătate, sărăcie sau suferință. Ținând cont de nevoia de experiență religioasă pe care aceste mișcări o pot exprima, ele constituie «areopaguri de evanghelizat», unde problemele cele mai profunde își pot găsi un răspuns. «Căci Biserica are un tezaur spiritual imens pe care îl poate oferi omenirii, în Cristos, care se proclamă “Calea, Adevărul și Viața” (In 14,6)».21

înapoi la cuprins

Note:
1 Cf. EN 51-56; MPD 15.
2 Cf. Introducere generală, 23-24.
3 EN 54.
4 Cf 1 Pt 3,15.
5 Cf. DGC (1971) 6; EN 48; CT 54.
6 EN 48.
7 Ibid.
8 Cf. Paul VI, Îndemnul apostolic Marialis cultus (2 feb. 1974) nn. 24, 25, 29: AAS 66 (1979), pp. 134-136, 141.
9 Cf. DGC (1971) 27; MPD 15; EN 54; CT 32-34; Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, Directoriu pentru aplicarea principiilor şi normelor privind ecumenismul (25 martie 1993), 61; Ioan Paul II, Enc. Ut unum sint (25 mai 1995), n. 18.
10 CT 32.
11 Cf. UR 11.
12 Cf. Directoriu pentru ecumenism, n. 190.
13 Cf. CT 33.
14 Cf. NA 4; Secretariatul pentru Unirea Creştinilor (Comisia pentru relaţii religioase cu iudaismul), Evreii şi iudaismul în predicarea şi în cateheza catolică (24 iunie 1985).
15 CBC 839.
16 Evreii şi iudaismul, cit. n. VII.
17 Cf. NA 4.
18 Cf. EN 53; MPD 15; ChL 35; RM 5-57; CBC 839-845; TMA 53; Consiliul Pontifical pentru dialogul interreligios şi Congregaţia pentru evanghelizarea popoarelor, Instrucţiunea Dialog şi vestire (19 mai 1991): AAS 84 (1992), pp. 414-446; 1263.
19 Secretariatul pentru unitatea creştinilor – Secretariatul pentru necreştini – Secretariatul pentru necredincioşi – Consiliul pontifical pentru cultură, Raportul Fenomenul sectelor sau noilor mişcări religioase: o provocare pastorală: «L’Osservatore Romano» din 7 mai 1986.
20 Fenomenul sectelor…, cit., n. 5.4.
21 RM 38.

Cateheza în contextul socio-religios

Updated on 2018-04-13T10:15:43+02:00, by Editor Cateheza.ro.