PARTEA A IV-A
Destinatarii catehezei

CAPITOLUL V 

Cateheza în context socio-cultural1

Cateheza și cultura contemporană2

202. «Despre cateheză, ca și despre evanghelizare în general, putem afirma că este chemată să ducă puterea Evangheliei în inima culturii și a culturilor».3 Am prezentat deja principiile adaptării și inculturării catehezei.4 Este suficient așadar să reafirmăm că orice cateheză se călăuzește după «regula de credință» expusă de Magisteriu și aprofundată de teologie. Trebuie să mai amintim și faptul că istoria catehezei, mai ales cea din perioada Părinților Bisericii, este, din numeroase puncte de vedere, o istorie a inculturării credinței și, ca atare, merită a fi studiată și meditată; o istorie care, de altfel, nu s-a terminat și care necesită un timp îndelungat de asimilare constantă a Evangheliei.

Acest capitol cuprinde indicații privind metodele de urmat pentru realizarea acestui obiectiv pe cât de necesar pe atât de exigent, de dificil, și de expus riscurilor sincretismului și altor neînțelegeri. Această temă, deosebit de importantă azi, necesită o reflecție aprofundată, programată și universală în materie de experiență catehetică.

Sarcini ale catehezei în vederea inculturării credinței5

203. Acestea formează un tot organic pe care îl rezumăm astfel:

  • să cunoască în profunzime cultura oamenilor și gradul în care aceasta le pătrunde viața;
  • să deceleze dimensiunea culturală a Evangheliei; să afirme că aceasta nu este produsul spontan al nici unei culturi; să recunoască faptul că Evanghelia nu poate fi izolată de cultura în care mai întâi s-a inserat și apoi s-a exprimat, de-a lungul secolelor;
  • să vestească schimbarea profundă, convertirea pe care forța Evangheliei – «pretutindeni transformatoare și regeneratoare»6 – o provoacă în culturi;
  • să dea mărturie că Evanghelia transcende culturile, nu se aservește culturii, dar poate discerne semințele evanghelice pe care aceasta le conține;
  • să promoveze o nouă expresie a Evangheliei în funcție de cultura evanghelizată, căutând un limbaj al credinței care să constituie patrimoniul comun al credincioșilor și deci element esențial de comuniune;
  • să mențină integritatea conținuturilor credinței Bisericii și să facă în așa fel încât explicarea formulelor doctrinare ale Tradiției și exemplele legate de acestea să fie propuse ținându-se cont de situația culturală și istorică a destinatarilor, evitându-se însă mutilările și falsificarea conținuturilor.

Procesul metodologic

204. Cateheza, care trebuie, desigur, să evite manipularea culturii, nu poate totuși să se limiteze la o juxtapunere «decorativă» a Evangheliei în raport cu aceasta; dimpotrivă, trebuie să o propună «în mod vital, în profunzime»7 și până la rădăcinile culturii și ale culturilor umane.

Acest fapt determină un întreg proces dinamic și sinergic: strădania de a percepe în culturile popoarelor un fel de ecou (prevestire, invocare, semn…) al Cuvântului lui Dumnezeu; discernerea în ele a elementelor autentic evanghelice sau cel puțin deschise către Evanghelie; purificarea elementelor care se află sub semnul păcatului (pasiuni, structuri ale răului…) sau al fragilității umane; deschiderea inimii omului cu scopul de a-l călăuzi treptat spre o convertire radicală la Dumnezeu, la dialogul cu ceilalți, la maturitate interioară.

Necesitatea evaluării și criteriile acesteia

205. În faza de evaluare, deosebit de necesară în cazul unei prime tentative și/sau a unei puneri în practică, trebuie urmărit cu atenție să nu se infiltreze elemente de sincretism în procesul de cateheză. În acest caz, tentativele de inculturare ar deveni periculoase și falsificate, fiind necesară rectificarea lor.

O cateheză autentică are ca efect nu numai o asimilare intelectuală a conținutului credinței, ci și o transformare a inimii și o schimbare a comportamentului. Ea dă naștere și unei vieți de credință dinamice și unitare, duce la dispariția prăpastiei dintre ceea ce crede și ceea ce trăiește omul, dintre mesajul creștin și contextul cultural; stimulează roade de sfințenie.

Responsabilii procesului de inculturare

206. «Inculturarea trebuie să fie o preocupare a întregului popor al lui Dumnezeu, nu doar a câtorva specialiști, întrucât se știe că poporul reflectă simțul autentic al credinței care nu trebuie niciodată scăpat din vedere. Desigur, inculturarea trebuie ghidată și stimulată, dar nu trebuie forțată, pentru a nu provoca reacții negative în rândul creștinilor: ea trebuie să fie expresia vieții comunitare, adică trebuie să se maturizeze în sânul comunității, nu să fie rodul exclusiv al unor cercetări erudite».8 Lucrarea de întrupare a Evangheliei, care este obiectivul specific al inculturării, impune ca toți cei care trăiesc în același context cultural – preoți, lucrători pastorali (cateheți) și laici – să participe la cateheză.

Forme și căi privilegiate

207. Printre formele cele mai potrivite pentru inculturarea credinței trebuie semnalate cateheza tinerilor și cea a adulților, cu posibilitățile pe care ea le oferă pentru unirea în profunzime a credinței cu viața. Inculturarea credinței nu poate fi neglijată la inițierea creștină a celor mici, având în vedere remarcabilele sale implicații culturale: dobândirea unor noi motivații de viață, educarea conștiinței, familiarizarea cu limbajul biblic și sacramental, cunoașterea valorii istorice a creștinismului.

Cateheza liturgică este o modalitate privilegiată datorită numeroaselor semne prin care aceasta prezintă mesajul și datorită faptului că permite accesul unei foarte importante părți a poporului lui Dumnezeu; trebuie totodată revalorizate conținuturile lecționarelor, structura anului liturgic, omilia duminicală precum și alte ocazii de cateheză deosebit de semnificative (căsătorii, înmormântări, vizitări ale bolnavilor, hramuri etc.); atenția acordată familiei este capitală, întrucât aici este punctul de plecare pentru transmiterea întrupată a credinței; cateheza prezintă, pe de altă parte, un interes special în contextele multietnice și multi-rasiale, întrucât ea duce la o mai bună descoperire a resurselor diverselor grupuri spre a ține seama de ele în deschiderea față de acestea și în exprimarea în forme noi a credinței.

Limbajul9

208. Inculturarea credinței este, sub anumite aspecte, o problemă de limbaj. Este de datoria catehezei să respecte și să valorifice limbajul propriu al mesajului, în primul rând limbajul biblic, dar și limbajul istoric și tradițional al Bisericii (Crezul, liturgia) precum și limbajul doctrinar (formulări dogmatice); cateheza trebuie de asemenea să intre în comunicare cu formele și termenii proprii culturii persoanei căreia i se adresează; în fine, cateheza trebuie să încurajeze noi expresii ale Evangheliei în cultura în care aceasta a fost implantată.

În procesul de inculturare a Evangheliei, cateheza nu trebuie să se teamă să utilizeze formulările tradiționale și termenii tehnici ai credinței, însă trebuie să le explice sensul și să le evidențieze valoarea existențială; pe de altă parte, este de datoria catehezei să «găsească un limbaj adaptat pentru copiii și tinerii din zilele noastre în general ca și pentru multe alte categorii de persoane: studenți, intelectuali, oameni de știință, analfabeți sau persoane cu o cultură simplă, handicapați etc.»10

Mijloacele de comunicare

209. Mijloacele de comunicare sunt strâns legate de limbaj. Printre cele mai răspândite și mai eficiente se numără mass-media. «însăși evanghelizarea culturii moderne depinde în mare parte de influența acestora».11

Trimitem la paginile din prezentul Directoriu consacrate acestei teme,12 amintind totuși câteva indicații utile pentru inculturare: o mai mare valorizare a mijloacelor de comunicare în masă în funcție de calitatea lor specifică de comunicare, căutând o bună echilibrare între limbajul imaginii și cel al cuvintelor; salvgardarea sensului religios autentic în formele de exprimare alese; promovarea simțului critic la cei care recepționează și încurajarea la aprofundare personală a mesajelor primite de la mass-media; punerea la punct a unor instrumente catehetice pentru comunicațiile de masă; colaborarea rodnică între agenții pastorali.13

210. Instrumentul ce are un loc central în procesul de inculturare este catehismul. În primul rând Catehismul Bisericii Catolice, căruia trebuie să i se «pună în valoare vasta gamă de servicii… și în vederea inculturării, care, pentru a fi eficace, trebuie să fie în permanență adevărată».14

Catehismul Bisericii Catolice încurajează redactarea de catehisme locale corespunzătoare în care se se opereze «adaptările cerute de diferențele de cultură, de vârstă, de maturitate spirituală, de situație socială sau eclezială ale acelora cărora le este adresată cateheza».15

Medii antropologice și tendințe culturale

211. Evanghelia pretinde o cateheză deschisă, generoasă, care să aibă curajul să-i întâlnească pe oameni în mediul lor de viață și să ajungă în centrele existenței în care se produc primele schimburi culturale fundamentale, cum sunt familia, școala, locul de muncă, timpul liber.

Este important, de asemenea, pentru cateheză să știe să descopere și să pătrundă în acele medii antropologice în care tendințele culturale influențează cu precădere apariția și răspândirea modelelor de viață, cum sunt zonele urbane, fluxurile turistice și de migrare, lumea tinerilor și alte fenomene sociale importante.

Și alte zone culturale, numite «areopaguri moderne», trebuie «pătrunse de lumina Evangheliei»,16 cum ar fi sectoarele comunicației, ale angajamentelor civice în favoarea păcii, a dezvoltării, a eliberării popoarelor, a protecției ecologice, sectorul apărării drepturilor omului, în special ale minorităților, ale femeii și ale copilului, cel al cercetării științifice și al relațiilor internaționale…

Intervenție în situațiile concrete

212. Procesul de inculturare întreprins de cateheză se desfășoară întotdeauna în situații concrete, multiple și diferite. Să le semnalăm pe cele mai importante și mai des întâlnite.

În primul rând, trebuie să se facă distincție între inculturarea în țările de recentă tradiție creștină, unde este nevoie încă de consolidarea primei vestiri misionare, și inculturarea în țările de veche tradiție creștină, unde este nevoie de o nouă evanghelizare.

Apoi, trebuie să se țină seama de situațiile supuse tensiunilor și conflictelor datorită pluralismului etnic și a inegalităților de dezvoltare uneori stridente, datorită condițiilor de viață urbană și extraurbană, a sistemelor dominante, influențate în unele țări de o secularizare masivă iar în altele de o puternică religiozitate.

În fine, trebuie urmărite cu atenție tendințele locale, semnificative din punct de vedere cultural, reprezentate de diferitele clase sociale și profesionale, cum ar fi oamenii de știință și cultură, mediul muncitoresc, tinerii, marginalizații, străinii, handicapații…

Mai global, «formarea creștinilor trebuie să țină cont în cel mai mare grad de cultura umană locală, care contribuie la formarea însăși, și va ghida aprecierea valorilor deja conținute de cultura tradițională și a celor aparținând culturii moderne. Trebuie acordată atenția necesară diferitelor culturi care pot coexista în același popor, în aceeași națiune».17

Sarcini ale Bisericilor locale18

213. Inculturarea intră în sarcina Bisericilor particulare și privește toate domeniile vieții creștine. Cateheza constituie unul din aspecte. Cum, prin natură, inculturarea se realizează în situații concrete și specifice, «o legitimă atenție acordată Bisericilor particulare nu poate decât îmbogăți Biserica. Ea este indispensabilă și urgentă».19

În acest scop, Conferințele episcopale au propus aproape pretutindeni directorii pentru cateheză (și alte instrumente analoage), catehisme și alte materiale, centre de cercetare și de formare. În lumina celor expuse în acest Directoriu, apar necesare revizuirea și aducerea la zi a acestor directive locale; acest lucru se va face încurajându-se colaborarea centrelor de cercetare, recurgându-se la experiența cateheților și favorizând participarea Poporului lui Dumnezeu.

Inițiative ghidate

214. Importanța materiei, ca și faza indispensabilă a cercetărilor și experimentărilor, reclamă inițiative ghidate de păstori, cum ar fi:

  • favorizarea unei cateheze difuze și capilare, care să permită în primul rând depășirea celui mai mare obstacol din calea oricărei inculturări: ignoranța sau proasta informare. Astfel, va fi facilitat dialogul și angajarea directă a persoanelor care pot indica cel mai bine căile cele mai eficiente pentru vestirea Evangheliei;
  • realizarea unor experiențe-pilot de inculturare a credinței în cadrul unui program stabilit de Biserică. Catehumenatul adulților pus în practică potrivit RICA joacă, în acest sens, un rol deosebit de important;
  • dacă în cadrul aceluiași teritoriu eclezial există numeroase grupe etnico-lingvistice, apare utilă editarea unor ghiduri și a unor directorii traduse în respectivele limbi, precum și promovarea, prin intermediul centrelor de cateheză, a câte unui serviciu de cateheză adaptat pentru fiecare grup;
  • instaurarea unor relații de ascultare reciprocă și de comuniune între Bisericile locale precum și între acestea și Sfântul Scaun. Aceasta va permite evaluarea experiențelor, a criteriilor, a itinerarelor și a celor mai eficiente instrumente de lucru pentru inculturare.

înapoi la cuprins

Note:

1 Cf. Partea II, cap. 1; DGC (1971) 8; EN 20; 63; CT 53; RM 52-54; Ioan Paul II, Alocuţiune în faţa membrilor Consiliului Internaţional pentru Cateheză: «L’Osservatore Romano» din 27 sept. 1992; Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, Instrucţiunea Liturgia romană şi inculturarea, (25 ian. 1995): AAS 87 (1995); Comisia Teologică Internaţională, Documentul Commissio Theologica despre Credinţă şi inculturare (3-8 octombrie 1988); cf. de asemenea Ioan Paul II, Îndemn apostolic post-sinodal Ecclesia in Africa şi Alocuţiuni cu prilejul vizitelor pastorale.
2 Cf. EN 20; 63; CT 53; RM 52-54; CBC 172-175.
3 CT 53.
4 Cf. Partea II, cap 1.
5 Cf. CT 53.
6 CT 53.
7 EN 20.
8 RM 54.
9 Cf. CT 59.
10 CT 59.
11 RM 37.
12 Cf. Partea III, cap. 2.
13 Cf. DGC (1971) 123.
14 Ioan Paul II, Alocuţiune în faţa membrilor COINCAT, l.c.
15 CBC 24; cf. FD 4.
16 RM 37.
17 ChL 63.
18  Cf. partea V, cap. 4.
19 EN 63.

Cateheza în context socio-cultural

Updated on 2018-04-13T10:19:12+02:00, by Editor Cateheza.ro.