PARTEA A II-A
Mesajul evanghelic

CAPITOLUL II 

Aceasta este credința noastră,
aceasta este credința Bisericii

«Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru tot lucrul bun» (2 Tim 3,16).
«Așadar, fraților, stați neclintiți și păziți cele pe care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin scrisoare» (2 Tes 2,15).

119. Acest capitol se ocupă de conținutul catehezei așa cum îl prezintă Biserica în sintezele de credință pe care le elaborează și le propune oficial în catehismele ei.

Biserica a recurs întotdeauna la formulări ale credinței conținând, în mod concis, esențialul celor crezute și trăite de ea: texte din Noul Testament, simboluri sau mărturisiri de credință, formulări liturgice, rugăciuni euharistice. Ulterior, s-a considerat potrivit să se ofere și o explicație mai amplă a credinței, sub forma unei sinteze organice, prin catehismele elaborate de-a lungul ultimelor secole în numeroase Biserici locale. În două momente istorice, la Conciliul Tridentin și în zilele noastre, s-a apreciat că ar fi oportun să se ofere o expunere organică a credinței printr-un Catehism cu caracter universal, ca punct de referință pentru cateheza întregii Biserici. Este ceea ce a vrut să realizeze Ioan Paul al II-lea prin promulgarea Catehismului Bisericii Catolice, la 11 octombrie 1992.

Acest capitol își propune o situare a catehismelor, instrumente oficiale ale Bisericii, în raport cu practica sau activitatea catehetică.

Vom reflecta mai întâi asupra Catehismului Bisericii Catolice, încercând să explicăm rolul acestuia în ansamblul catehezei Bisericii. Vom analiza apoi necesitatea catehismelor locale, al căror scop este de a adapta conținutul credinței la diferite situații și culturi și vom propune orientări pentru a înlesni elaborarea acestora. Biserica contemplă bogăția conținutului credinței expusă în instrumentele pe care episcopii înșiși le propun Poporului lui Dumnezeu și care, aidoma unei «simfonii»,1 exprimă ceea ce crede, celebrează și trăiește ea. Și proclamă: «Aceasta este credința noastră, aceasta este credința Bisericii».

Catehismul Bisericii Catolice și Directoriul General pentru Cateheză

120. Catehismul Bisericii Catolice și Directoriul General pentru Cateheză sunt două instrumente distincte și complementare aflate în slujba acțiunii catehetice a Bisericii.

  • Catehismul Bisericii Catolice este «o expunere a credinței și doctrinei catolice, atestate sau luminate de Sfânta Scriptură, de Tradiția apostolică și de Magisteriul Bisericii».2
  • Directoriul General pentru Cateheză reprezintă propunerea unor «principii fundamentale teologico-pastorale, având ca sursă Magisteriul Bisericii și în mod special Conciliul Vatican II, care să poată orienta și coordona mai adecvat»3 activitatea catehetică în Biserică.

Cele două instrumente, fiecare în felul său și cu autoritatea sa, se completează.

  • Catehismul Bisericii Catolice este un act al Magisteriului Papei, prin care acesta sintetizează pentru timpul nostru în mod normativ – în virtutea autorității lui apostolice – globalitatea credinței catolice și o propune, Bisericilor în primul rând, ca punct de referință pentru expunerea autentică a conținutului credinței.
  • Directoriul General pentru Cateheză, la rându-i, se bucură de valoarea pe care Sfântul Scaun o acordă în mod normal instrumentelor de orientare atunci când le aprobă și le confirmă. Este un instrument oficial pentru transmiterea mesajului evanghelic și pentru ansamblul actului catehetic.

Cele două instrumente fiind complementare, prezentul Directoriu General pentru Cateheză, cum s-a arătat în Prefață, nu consacră un capitol expunerii conținuturilor credinței, așa cum o făcuse Directoriul din anul 1971 sub titlul: «Elementele esențiale ale mesajului creștin».4 În privința conținutului mesajului, Directoriul General pentru Cateheză trimite la Catehismul Bisericii Catolice, limitându-se la a fi doar instrumentul metodologic de aplicare concretă al acestuia.

Prezentarea Catehismului Bisericii Catolice care urmează nu pretinde nici să rezume, nici să justifice acest instrument al Magisteriului Bisericii, ci să-i faciliteze înțelegerea și receptarea în activitatea practică a catehezei.

Catehismul Bisericii Catolice

Scopul și natura Catehismului Bisericii Catolice

121. Catehismul Bisericii Catolice indică el însuși scopul pe care îl urmărește, în Prolog: «Acest Catehism are drept scop să prezinte o expunere organică și sintetică a conținutului esențial și fundamental al învățăturii catolice, privind atât credința cât și morala, în lumina Conciliului Vatican II și a ansamblului Tradiției Bisericii».5

Prin Catehismul Bisericii Catolice, Magisteriul Bisericii a dorit să împlinească o slujire bisericească față de epoca noastră, recunoscându-l ca fiind:

  • «un instrument valabil și autorizat în slujba comuniunii ecleziale».6 El își dorește să întărească legătura de unitate facilitându-le ucenicilor lui Isus Cristos «mărturisirea unei singure credințe primite de la apostoli»;7
  • «o normă sigură pentru învățătura de credință».8 Catehismul Bisericii Catolice oferă un răspuns clar dorinței legitime a oricărui botezat de a învăța de la Biserică ceea ce ea a primit și crede. Este așadar un punct de referință obligatoriu pentru cateheză și pentru celelalte forme ale slujirii cuvântului;
  • «un text de referință pentru catehismele sau compendiumurile elaborate în diferite țări».9 Catehismul Bisericii Catolice «nu este destinat să le înlocuiască pe cele locale»,10 ci să «încurajeze și să ajute la redactarea unor noi catehisme locale care să țină cont de diferitele situații și culturi, dar care să păstreze cu grijă unitatea de credință și fidelitatea față de doctrina catolică».11

Natura sau caracterul propriu acestui document al Magisteriului constă în faptul că se prezintă ca o sinteză organică a credinței având valoare universală. Diferă prin aceasta de alte documente ale Magisteriului, care nu pretind să furnizeze o atare sinteză. Diferă și de catehismele locale, care, deși păstrează comuniunea eclezială, sunt destinate a sluji doar unei părți determinate a poporului lui Dumnezeu.

Articularea Catehismului Bisericii Catolice

122. Planul Catehismului Bisericii Catolice este articulat în jurul a patru dimensiuni fundamentale ale vieții creștine: mărturisirea de credință, celebrarea liturgică, morala evanghelică și rugăciunea. Aceste patru dimensiuni provin dintr-un unic nucleu central: misterul creștin. Acesta:

  • «este obiectul credinței» (prima parte);
  • este celebrat și comunicat prin acțiunile liturgice (partea a doua);
  • este prezent pentru a-i lumina și a-i susține pe fiii lui Dumnezeu în acțiunile lor (partea a treia);
  • stă la baza rugăciunii noastre, a cărei culme este Tatăl nostru, și constituie obiectul cererilor, laudelor și mijlocirii noastre (partea a patra)».12

Această structură în patru părți dezvoltă aspectele esențiale ale credinței:

  • a crede în Dumnezeu Creatorul, Unul și Întreit, și în planul lui de mântuire;
  • a fi sfințiți de El în viața sacramentală;
  • a-L iubi din tot sufletul și a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine;
  • a ne ruga, așteptând venirea Împărăției Lui și vederea Lui față către față.

Catehismul Bisericii Catolice se referă, așadar, la credință, așa cum este aceasta primită, celebrată, trăită și transpusă în rugăciune; este o chemare la o educație creștină integrală.

Structura Catehismului Bisericii Catolice trimite la profunda unitate a vieții creștine. Interdependența dintre «lex orandi», «lex credendi» și «lex vivendi» este explicită. «Liturgia este ea însăși rugăciune: mărturisirea de credință își găsește în celebrarea cultului locul cuvenit. Harul, rod al sacramentelor, este condiția indispensabilă a modului creștin de a acționa, după cum participarea la liturgia Bisericii necesită credință. Dacă credința nu se manifestă în fapte, rămâne moartă și nu aduce roadele vieții veșnice».13

Prin această articulare tradițională în jurul celor patru piloni ce susțin transmiterea credinței (crezul, sacramentele, decalogul și «Tatăl nostru»),14 Catehismul Bisericii Catolice se dorește a fi o referință doctrinară pentru educarea conform celor patru sarcini de bază ale catehezei15 și pentru elaborarea catehismelor locale, fără a impune acestora nici o configurație determinată. Modul cel mai potrivit de a ordona elementele conținutului catehezei trebuie să răspundă circumstanțelor concrete, și această sarcină nu revine nicidecum Catehismului comun.16 Perfecta fidelitate față de doctrina catolică este compatibilă cu o mare diversitate în modurile de a o prezenta.

Inspirația Catehismului Bisericii Catolice:
cristocentrismul trinitar și măreția chemării persoanei umane

123. Axul călăuzitor al Catehismului Bisericii Catolice este Isus Cristos, «Calea, Adevărul și Viața» (In 14,6).

Catehismul Bisericii Catolice, al cărui centru este Isus Cristos, este orientat în două direcții: spre Dumnezeu și spre persoana umană.

  • Misterul lui Dumnezeu, Unul și Întreit, și planul Său de mântuire inspiră și structurează întregul conținut al Catehismului Bisericii Catolice. Mărturisirea de credință, liturgia, morala evanghelică și rugăciunea au, în Catehismul Bisericii Catolice, o inspirație trinitară, fir călăuzitor al lucrării.17 Acest element central al inspirației contribuie la conferirea unui caracter profund religios tuturor părților.
  • Misterul persoanei umane este prezentat în paginile Catehismului Bisericii Catolice, în special în câteva capitole semnificative: «Omul este capabil de Dumnezeu», «Crearea omului», «Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om», «Vocația omului este viața în Duh»… și altele.18 Această doctrină, considerată în lumina naturii umane a lui Isus, om desăvârșit, arată măreția chemării și idealul de perfecțiune la care este chemată fiecare persoană umană.

În realitate, întreaga doctrină a Catehismului Bisericii Catolice poate fi rezumată în această idee a Conciliului: «Cristos, noul Adam, prin însăși revelarea misterului Tatălui și al iubirii Acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om și îi descoperă măreția chemării proprii».19

Genul literar al Catehismului Bisericii Catolice

124. Este important să descoperim genul literar al Catehismului Bisericii Catolice pentru a respecta funcția pe care Biserica, cu autoritatea ei, i-a atribuit-o în exercitarea și în reînnoirea activității catehetice din zilele noastre.

Principalele trăsături care definesc genul literar al Catehismului Bisericii Catolice sunt următoarele:

  • Înainte de toate, este un catehism, adică un text oficial al Magisteriului Bisericii, adunând laolaltă, cu autoritate, într-o sinteză precisă și organică, evenimentele și adevărurile fundamentale ale mântuirii care exprimă credința comună a poporului lui Dumnezeu și constituie referința de bază indispensabilă pentru cateheză.
  • Fiind un catehism, reunește elementele comune de bază în viața creștină, fără a propune ca doctrină de credință interpretări particulare ce nu sunt decât ipoteze personale sau poziții ale vreunei școli teologice.20
  • În afară de aceasta, este un catehism universal, oferit întregii Biserici. Prezintă o sinteză actualizată a credinței, care înglobează doctrina Conciliului Vatican II și ține cont de interogațiile religioase și morale ale epocii noastre. Totuși, «prin însăși finalitatea sa, acest Catehism nu-și propune să realizeze adaptările expunerii și ale metodelor catehetice pretinse de diferențele de cultură, de vârstă, de maturizare spirituală, de situație socială și eclezială ale acelora cărora le este adresată cateheza. Aceste adaptări indispensabile revin unor catehisme diferențiate și în special celor care îi instruiesc pe credincioși».21

Tezaurul credinței și Catehismul Bisericii Catolice

125. Conciliul Vatican II și-a propus ca principală sarcină să păstreze și să explice mai bine prețiosul tezaur al învățăturii creștine, pentru a-l face mai accesibil credincioșilor creștini și tuturor oamenilor de bunăvoință.

Conținutul acestui tezaur este cuvântul lui Dumnezeu, păstrat în Biserică. Magisteriul Bisericii, stabilindu-și ca scop elaborarea unui text de referință pentru învățarea credinței, a scos din această vistierie lucruri vechi și noi, alegând ceea ce a considerat a fi mai potrivit pentru atingerea obiectivului fixat. Catehismul Bisericii Catolice se prezintă astfel ca o slujire fundamentală: facilitează vestirea Evangheliei și transmiterea învățăturii de credință, fiindcă acestea își preiau mesajul din tezaurul Tradiției și al Sfintei Scripturi, încredințat Bisericii, pentru a se putea realiza cu o autenticitate totală. Catehismul Bisericii Catolice nu este unicul izvor al catehezei; fiind un act al Magisteriului, nu este mai presus de cuvântul lui Dumnezeu, ci se află în slujba acestuia. Este însă vorba de un act deosebit de important de interpretare autentică a acestui Cuvânt, un act realizat cu scopul ca Evanghelia să fie vestită și transmisă în întreaga ei autenticitate și puritate.

126. În lumina acestei relații dintre Catehismul Bisericii Catolice și tezaurul credinței, se cuvine să lămurim două chestiuni de importanță vitală pentru cateheză:

  • relația dintre Sfânta Scriptură și Catehismul Bisericii Catolice ca punct de referință pentru conținutul catehezei;
  • relația dintre Tradiția catehetică a Sfinților Părinți – cu bogăția de conținut și de înțelegere a procesului catehetic ale acesteia – și Catehismul Bisericii Catolice.

Sfânta Scriptură, Catehismul Bisericii Catolice și cateheza

127. Constituția Dei Verbum, de la Conciliul Vatican II, a subliniat întreaga importanță a Sfintei Scripturi în viața Bisericii. Biblia este prezentată, împreună cu Sfânta Tradiție, drept «regulă supremă a credinței», întrucât transmite «în mod imuabil, Cuvântul lui Dumnezeu însuși, iar în cuvintele Profeților și ale Apostolilor face să răsune glasul Duhului Sfânt».22 De aceea, Biserica dorește ca Sfânta Scriptură să ocupe o poziție preponderentă în întreaga slujire a cuvântului. Cateheza trebuie să fie, în mod concret, o «introducere autentică la “lectio divina”, adică la o lectură a Sfintei Scripturi făcută “potrivit Duhului” care animă Biserica».23

În acest sens, «a considera Tradiția și Scriptura drept izvoare ale catehezei înseamnă a sublinia faptul că aceasta trebuie să fie impregnată și pătrunsă de gândirea, de spiritul și de atitudinile biblice și evanghelice, printr-un contact permanent cu textele însele; dar mai înseamnă și a reaminti că, în ansamblu, cateheza va fi mai bogată și mai eficace în măsura în care va citi textele cu înțelegerea și cu inima Bisericii».24 În cadrul acestei lecturi ecleziale a Scripturii, făcută în lumina Tradiției, Catehismul Bisericii Catolice joacă un rol foarte important.

128. Sfânta Scriptură și Catehismul Bisericii Catolice se prezintă ca două puncte de referință menite să inspire întreaga acțiune catehetică a Bisericii din zilele noastre.

  • Într-adevăr, Sfânta Scriptură, care «este Cuvântul lui Dumnezeu întrucât este scrisă sub inspirația Duhului dumnezeiesc»25 și Catehismul Bisericii Catolice, expresie actuală a Tradiției vii a Bisericii și normă sigură pentru învățătura de credință, sunt chemate, fiecare în felul propriu și potrivit autorității specifice, să asigure rodnicia catehezei în Biserica de azi.
  • Cateheza transmite conținutul Cuvântului lui Dumnezeu potrivit celor două modalități prin care Biserica îl deține, îl interiorizează și îl trăiește, ca relatare a Istoriei Mântuirii și ca explicitare a Crezului. Sfânta Scriptură și Catehismul Bisericii Catolice trebuie să inspire atât cateheza biblică, cât și cateheza doctrinară ce vehiculează acest conținut al Cuvântului lui Dumnezeu.
  • În dezvoltarea obișnuită a catehezei, este important ca cei catehizați, precum și catehumenii să se poată baza deopotrivă pe Sfânta Scriptură și pe catehismul local. În definitiv, cateheza nu este altceva decât transmiterea, vitală și semnificativă, a acestor documente ale credinței.26

Tradiția catehetică a Părinților Bisericii
și Catehismul Bisericii Catolice

129. Tezaurul credinței conține, alături de Scriptură, întreaga Tradiție a Bisericii. «Afirmațiile Sfinților Părinți atestă prezența dătătoare de viață a acestei Tradiții, ale cărei bogății se revarsă în practica și în viața Bisericii care crede și se roagă».27

În fața unei asemenea bogății doctrinare și pastorale, câteva aspecte merită o atenție deosebită:

  • importanța decisivă pe care Părinții Bisericii o acordă catehumenatului baptismal în configurația Bisericilor particulare;
  • concepția progresivă și graduală a formării creștine, care se structurează pe etape.28 Părinții au configurat catehumenatul inspirându-se din pedagogia divină. În procesul catehumenal, catehumenul, la fel ca poporul lui Israel, parcurge un drum pentru a ajunge în țara făgăduinței: identificarea baptismală cu Cristos.29
  • Articularea conținutului catehezei potrivit etapelor acestui proces. În cateheza patristică, relatarea Istoriei Mântuirii juca un rol de primă importanță. După ce se înainta destul de mult în Post, se trecea la încredințarea Crezului și a rugăciunii Tatăl nostru, precum și la explicarea acestora, cu toate implicațiile morale. După celebrarea sacramentelor inițierii, cateheza mistagogică favoriza interiorizarea și savurarea acestora.

130. Catehismul Bisericii Catolice, la rândul lui, aduce catehezei marea tradiție a catehismelor.30 Câteva aspecte ale marii bogății a acestei tradiții merită a fi, la rândul lor, subliniate aici:

  • Dimensiunea cognitivă, de adevăr, a credinței. Credința nu este doar adeziune vitală la Dumnezeu, ci și asentiment al înțelegerii și al voinței față de adevărul revelat. Catehismele îi reamintesc neîncetat Bisericii necesitatea de a le da credincioșilor, chiar și sub o formă simplă, o cunoaștere organică a credinței.
  • Educarea la credință, bine înrădăcinată în toate izvoarele sale, cuprinde mai multe dimensiuni: credința mărturisită, celebrată, trăită și rugată.

Abundența tradiției patristice și a tradiției catehismelor se regăsește în cateheza actuală a Bisericii, îmbogățind-o atât în concepție, cât și în conținut. Aceste tradiții îi reamintesc catehezei cele șapte elemente de bază care o configurează: cele trei etape ale Istoriei Mântuirii – Vechiul Testament, viața lui Isus Cristos și istoria Bisericii; și cei patru piloni ai expunerii – Crezul, Sacramentele, Decalogul și Tatăl nostru. Cu aceste șapte pietre fundamentale, aflate la baza catehezei de inițiere, precum și a itinerarului continuu al maturizării creștine, este posibilă construirea unor edificii având diverse arhitecturi sau ordonări, potrivit destinatarilor sau situațiilor culturale.

Catehismele în Bisericile locale

Necesitatea catehismelor locale31

131. Catehismul Bisericii Catolice este oferit tuturor credincioșilor și oricui vrea să cunoască ceea ce crede Biserica Catolică32 și, în mod cu totul deosebit, «este destinat să impulsioneze și să ajute la redactarea de noi catehisme locale, care să țină cont de diferitele situații și culturi, dar care să păstreze cu grijă unitatea de credință și fidelitatea față de doctrina catolică».33

Într-adevăr, catehismele locale, compuse sau aprobate de episcopii diecezani sau de Conferințele episcopale,34 constituie instrumente de neprețuit pentru cateheza «chemată să ducă forța Evangheliei în mijlocul culturii și al culturilor».35 Iată de ce, Ioan Paul al II-lea a adresat un stăruitor îndemn Conferințelor episcopale din întreaga lume: să întreprindă, cu răbdare, dar cu fermă hotărâre, uriașa lucrare de realizat în acord cu Sfântul Scaun, pentru elaborarea unor adevărate catehisme fidele conținuturilor esențiale ale Revelației și aduse la zi în privința metodelor, capabile să educe la credință statornică generațiile creștine ale vremurilor noi.36

Prin catehismele locale, Biserica actualizează «pedagogia divină»37 pe care Dumnezeu a adoptat-o în Revelație, atunci când, cu atât de mare grijă, Și-a adaptat felul de a vorbi, ținând seama de firea noastră.38 În catehismele locale, Biserica transmite Evanghelia într-un mod accesibil persoanei umane astfel încât aceasta să-l poată percepe ca veste bună a mântuirii. Catehismele locale devin astfel expresia vizibilă a «admirabilei condescendențe»39 a lui Dumnezeu și a nespusei sale bunătăți40 față de lume.

Genul literar al unui catehism local

132. Orice catehism pe care și-l însușește o Biserică locală are trei caracteristici principale: are caracter oficial, este o sinteză organică și fundamentală a credinței pe care o prezintă și este propus, împreună cu Sfânta Scriptură, ca punct de referință pentru cateheză.

– Catehismul local este într-adevăr un text oficial al Bisericii. El face vizibilă, oarecum, «încredințarea Crezului» și «încredințarea rugăciunii Tatăl nostru» catehumenilor și celor care urmează a fi botezați. De aceea, el este expresia unui act de tradiție.

Caracterul lui oficial stabilește o distincție calitativă între catehismul local și celelalte instrumente de lucru, utile în pedagogia catehetică (texte didactice, catehisme neoficiale, ghiduri pentru cateheți…).

– În plus, orice catehism are caracterul unei sinteze de bază care prezintă, într-un mod organic și respectând «ierarhia adevărurilor», evenimentele și adevărurile fundamentale ale misterului creștin.

– Catehismul local prezintă, cu o coerență organică, un ansamblu de «documente ale Revelației și ale Tradiției creștine»41 propuse în marea diversitate a «limbajelor» în care este exprimat cuvântul lui Dumnezeu.

Catehismul local se prezintă, în fine, ca punct de referință ce inspiră cateheza. În procesul de catehizare, Sfânta Scriptură și catehismul sunt cele două documente doctrinare de bază pe care trebuie să le avem mereu în față. Deși ambele sunt și rămân instrumente de prim ordin, ele nu sunt însă singurele: într-adevăr, mai sunt necesare și alte instrumente de lucru, mai imediate.42 De aceea este legitim să ne întrebăm dacă un catehism oficial trebuie să conțină elemente pedagogice sau dacă nu cumva, dimpotrivă, trebuie să se limiteze la a fi doar o sinteză doctrinară, fără a oferi altceva decât izvoarele.

În orice caz, catehismul fiind un instrument al actului catehetic – care este un act de comunicare -, este supus întotdeauna unei anumite inspirații pedagogice și trebuie să lase mereu să transpară, în felul său, pedagogia lui Dumnezeu.

Chestiunile ce țin mai direct de metodă își au de obicei locul în alte instrumente.

Aspectele adaptării în cazul unui catehism local43

133. Catehismul Bisericii Catolice indică aspectele de care trebuie să se țină cont atunci când se realizează o adaptare sau o aplicare concretă a sintezei organice a credinței, pe care orice catehism local trebuie să o propună. Această sinteză a credinței trebuie să realizeze adaptările cerute de «diferențele de cultură, de vârstă, de maturitate spirituală, de situație socială și eclezială ale acelora cărora le este adresată cateheza».44 În același sens, Conciliul Vatican II afirmă cu tărie necesitatea adaptării mesajului evanghelic: «Această propovăduire adaptată a cuvântului revelat trebuie să rămână legea oricărei evanghelizări».45 De aceea:

  • Un catehism local trebuie să propună sinteza credinței în funcție de mediul cultural concret în care trăiesc catehumenii și cei catehizați. El își va asuma toate «expresiile originale de viață, de celebrare și de gândire creștină»46 apărute din propria tradiție culturală a acestora și care sunt rodul activității de inculturare a Bisericii locale.
  • Un catehism local, fidel mesajului și fidel persoanei umane,47 propune misterul creștin într-un mod evocator și apropiat de psihologia și de mentalitatea vârstei destinatarului, făcând referire, în consecință, la experiențele fundamentale ale vieții acestuia.48
  • Trebuie urmărit în mod cu totul special modul concret în care este trăit faptul religios în cadrul unei societăți determinate. A elabora un catehism destinat unui mediu marcat de indiferență religioasă este cu totul altceva dacât a-l elabora pentru un context profund religios.49 Raportul «credință-știință» trebuie tratat cu mare grijă în orice catehism.
  • Problemele sociale locale, cel puțin cele care au legătură cu elementele structurale cele mai profunde (economice, politice, familiale…), sunt un factor important al adaptării catehismului la un context dat. Inspirându-se din doctrina socială a Bisericii, catehismul va ști să ofere criterii, motivații și direcții de acțiune care să pună în lumină prezența creștină în mijlocul acestor probleme.50
  • În fine, contextul obligatoriu la care trebuie să se refere catehismul este mai ales situația eclezială concretă în care trăiește Biserica particulară. Evident, prin aceasta nu înțelegem situațiile conjuncturale, la care oferă răspuns alte documente ale Magiseriului, ci o situație mai stabilă, care reclamă o evanghelizare cu accente mai specifice și determinate.51

Creativitatea Bisericilor locale în elaborarea catehismelor

134. Bisericilor locale le revine adaptarea, aplicarea și inculturarea mesajului evanghelic în funcție de diferitele categorii de vârstă, situații și culturi, prin intermediul catehismelor. În îndeplinirea acestei sarcini, ele trebuie să dea dovadă de o creativitate sigură matură. Din depositum fidei, încredințat Bisericii, Bisericile locale trebuie să selecționeze, să structureze și să exprime, sub îndrumarea Duhului Sfânt, Călăuza interioară, toate elementele utile pentru transmiterea, într-o situație dată, a Evangheliei în deplina ei autenticitate.

În îndeplinirea acestei sarcini dificile, Catehismul Bisericii Catolice este «punctul de referință» care garantează unitatea de credință. Cât privește prezentul Directoriu, acesta furnizează criteriile de bază care trebuie să orienteze prezentarea mesajului creștin.

135. În ce privește elaborarea catehismelor locale, se cuvine să reamintim următoarele:

  • Înainte de toate, este nevoie de elaborarea unor autentice catehisme adaptate și inculturate. În acest sens, trebuie să se facă distincție între un catehism care adaptează mesajul creștin în funcție de categorii de vârstă, situații și culturi și o lucrare care este doar o simplă sinteză a Catehismului Bisericii Catolice, cu scopul de a introduce în studiul acestuia. Este vorba de două genuri diferite.52
  • Catehismele locale pot avea un caracter diecezan, regional sau național.53
  • În privința structurii conținuturilor, diferitele episcopate editează de fapt catehisme divers articulate sau configurate. Așa cum am mai spus, Catehismul Bisericii Catolice a fost propus ca referință doctrinară, dar nu s-a intenționat să se impună pentru întreaga Biserică o formă anume de catehism. Există astfel unele catehisme care au o conformație trinitară, altele care sunt structurate în funcție de etapele istoriei mântuirii, unele configurate în funcție de o temă biblică sau teologică deosebit de densă (Legământul, Împărăția lui Dumnezeu etc.), iar altele în funcție de dimensiunile credinței sau potrivit desfășurării anului liturgic.
  • În ce privește modalitatea de exprimare a mesajului evanghelic, creativitatea unui catehism influențează însăși formularea conținutului.54 Desigur, catehismul trebuie să rămână fidel tezaurului credinței în metoda de a exprima substanța doctrinară a mesajului creștin. «Bisericilor particulare – aflate în contact intim cu felurite persoane, dar și cu feluritele aspirații, bogății și limite, forme de rugăciune, moduri de a iubi, de a privi viața și lumea, specifice diferitelor grupuri umane – le revine rolul de a asimila esențialul mesajului evanghelic, de a-l transpune cu cea mai mare fidelitate în limbajul pe care îl pot înțelege oamenii respectivi, apoi de a-l vesti în acest limbaj».55

Conciliul Vatican II indică principiul de urmat în această misiune complexă: «… să caute mereu modul cel mai adecvat de a transmite doctrina creștină oamenilor din vremea lor, pentru că una este tezaurul însuși sau adevărurile credinței, și altceva este modul în care sunt exprimate, păstrându-se sensul și conținutul lor».56

Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale:
simfonia credinței

136. Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale, desigur, fiecare cu autoritatea proprie, alcătuiesc o unitate. Ele constituie expresia concretă a «unității de credință și a fidelității față de doctrina catolică»57 și, în același timp, a marii varietăți de formulări ale aceleiași credințe.

Pentru cine le contemplă armonia, Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale exprimă simfonia credinței: mai întâi o simfonie interioară a Catehismului Bisericii Catolice, elaborat în colaborare cu întregul episcopat al Bisericii Catolice, apoi o simfonie ce derivă din prima și care se manifestă în catehismele locale. Această «simfonie», acest «cor al vocilor din Biserica universală»58 ce răsună în catehismele locale, fidele Catehismului Bisericii Catolice, are o semnificație teologică importantă:

  • Manifestă, înainte de toate, catolicitatea Bisericii. Bogățiile culturale ale popoarelor fac corp comun cu expresia credinței unicei Biserici.
  • Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale exprimă și comuniunea eclezială, una din legăturile vizibile de comuniune fiind «mărturisirea unei aceleiași credințe».59 Bisericile particulare, «în care și prin care există Biserica lui Cristos, una și unică»,60 întrețin cu Biserica universală «o relație specială de interioritate reciprocă».61 Unitatea dintre Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale face vizibilă această comuniune.
  • Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale exprimă totodată, în mod evident, realitatea colegialității episcopale. Episcopii, fiecare în dieceza proprie și toți împreună în colegiul episcopilor, în comuniune cu urmașul lui Petru, poartă cea mai mare responsabilitate privind cateheza în Biserică.62

Catehismul Bisericii Catolice și catehismele locale, datorită unității lor profunde și a bogatei lor diversități, sunt chemate să fie ferment de reînnoire a catehezei în Biserică. Privindu-le în spirit catolic, universal, Biserica, adică întreaga comunitate a ucenicilor lui Cristos, poate spune cu adevărat: «Aceasta este credința noastră, aceasta este credința Bisericii».

înapoi la cuprins

Note:
1 Cf. FD 2d.
2 FD 4a.
3 DGC (1971) Introducere.
4 DGC (1971) partea III, cap. 2.
5 CBC 11.
6 FD 4a; cf. FD 4b.
7 CBC 815.
8 FD 4a; cf. FD 4c.
9 FD 1f; cf. FD 4c.
10 FD 4d.
11 Ibid.
12 FD 3d.
13 FD 3e.
14 Cf. CBC 13.
15 Cf. partea I, cap. 3 din acest Directoriu.
16 Cf. Card. J. Ratzinger, Catehismul Bisericii Catolice şi optimismul celor răscumpăraţi, în J. Ratzinger – C. Schönborn, Kleine Hinsführung zum Katechismus der Katholischen Kirche, München 1993.
17 Cf. CBC 189-190; 1077-1109; 1693-1695; 2564 etc.
18 Cf. CBC 27-49; 355-379; 1699-1756 etc.
19 GS 22a.
20 DGC (1971) 119.
21 CBC 24.
22 DV 21.
23 MPD 9c; Cf. Comisia Biblică Pontificală, Interpretarea Bibliei în Biserică, IV, C, 3.
24 CT 27; Cf. Sinodul 1985, II, B, a, 1.
25 DV 9.
26 Cf. MPD 9.
27 DV 8c.
28 Cerând restabilirea catehumenatului adulţilor, Conciliul Vatican II a subliniat necesitatea de a se păstra caracterul progresiv al acestuia: «Se va restabili catehumenatul adulţilor, împărţit în mai multe etape» (SC 64).
29 Cităm, cu titlu de exemplu, mărturia lui Origene: «Când abandonezi tenebrele idolatriei pentru a ajunge la cunoaşterea legii divine, atunci începe ieşirea ta din Egipt. Când te-ai alăturat mulţimii catehumenilor şi ai început să te supui poruncilor Bisericii, ai traversat Marea Roşie. În popasurile din pustiu, în fiecare zi, te sileşti să asculţi legea lui Dumnezeu şi să contempli faţa lui Moise care îţi dezvăluie slava Domnului. Dar, o dată ajuns la baptisteriu…, după ce ai traversat Iordanul…, vei intra în pământul făgăduinţei» (Origene, Homiliae in Iesu Nave, IV, SCR 71, 149).
30 CBC 13.
31 Acest titlu se referă exclusiv la catehismele oficiale, adică la cele pe care episcopul diecezan (CIC 775,1) sau Conferinţa episcopală (CIC 775,2) şi le însuşesc. Catehismele neoficiale (CIC 827,1) şi celelalte instrumente de lucru pentru cateheză (DGC 1971, 116) sunt tratate în partea a V-a, la cap. 4.
32 FD 4c.
33 FD 4d.
34 Cf. CIC 775.
35 CT 53a; cf. CBC 24.
36 CT 50.
37 DV 15.
38 Cf. DV 13.
39 DV 13.
40 DV 13. Nespusă bunătate, atât de mare grijă, condescendenţă  sunt exprimări proprii pedagogiei divine în Revelaţie. Ele arată dorinţa lui Dumnezeu de a se «adapta» (synkatabasis) oamenilor. Şi catehismele locale trebuie să fie elaborate în acelaşi spirit.
41 DGC (1971) 119.
42 În afara instrumentelor, în cateheză mai intervin şi alţi factori determinanţi: persoana catehetului, metoda acestuia de transmitere, relaţia dintre catehet şi cel catehizat, respectarea ritmului interior de receptare al celui catehizat, climatul de iubire şi de credinţă manifestat în comunicare, implicarea activă a comunităţii creştine etc.
43 Cf. partea a IV-a, cap. 1.
44 CBC 24.
45 GS 44.
46 CT 53a.
47 Cf. CT 55c; MPD 7; DGC (1971) 34.
48 Cf. CT 36-45.
49 În catehismele locale, trebuie să se acorde mare atenţie modului în care este tratată şi orientată religiozitatea populară (cf. EN 48; CT 54 şi CBC 1674-1676), precum şi dialogului ecumenic (cf. CT 32-34; CBC 817-822) şi dialogului interreligios (cf. EN 53; RM 55-57 şi CBC 839-845).
50 LC 72 face distincţie între «principiile de reflecţie», «criteriile de apreciere» şi «direcţiile de acţiune» trasate de Biserică în doctrina ei socială. Un Catehism trebuie să ştie să distingă aceste niveluri.
51 Ne referim în mod esenţial la «diversele situaţii socio-religioase» cu care se confruntă evanghelizarea. Despre aceasta am tratat în prima parte, la cap. I.
52 Cu privire la această distincţie, a se vedea Scrisoarea adresată preşedinţilor Conferinţelor episcopale de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei – Congregaţia pentru Cler, Orientări pentru lucrările de sinteză a CBC (Prot. N. 94004378 din 20 decembrie 1994), Premisele 1-5. Aici se spune, între altele: «Este greşit să se considere că lucrările care sintetizează CBC suplinesc catehismele locale, când, de fapt, aceste sinteze sunt lipsite de adaptările la situaţiile specifice ale destinatarilor, adaptări cerute de cateheză (Premisa 4).
53 Cf. CIC 775, 1-2.
54 Problema limbajului, atât pentru catehismele locale, cât şi pentru cateheză, are o importanţă capitală: cf. CT 59.
55 EN 63. În sarcina delicată de asimilare şi traducere indicată în acest text, e important să se ţină seama de observaţia făcută de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei – Congregaţia pentru Cler, Orientări pentru lucrările de sinteză  a CBC , Premisa 3:  l.c.: «Elaborarea catehismelor locale având la bază CBC ca “text de referinţă sigur şi autorizat” (FD 4) rămâne un obiectiv important pentru episcopate. Însă dificultăţile previzibile în acest demers nu vor putea fi depăşite decât dacă, după o perioadă adecvată şi chiar prelungită de asimilare a CBC, se va pregăti terenul din punct de vedere teologic, catehetic şi lingvistic pentru o autentică lucrare de inculturare a conţinuturilor Catehismului».
56 GS 62b.
57 FD 4b.
58 RM 54b.
59 CBC 814.
60LG 23a.
61 Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Communionis notio, n. 9: l.c. 843.
62 Cf. CT 63b.

Aceasta este credința noastră, aceasta este credința Bisericii

Updated on 2018-04-12T21:43:11+02:00, by Editor Cateheza.ro.