PARTEA A V-A
Cateheza în Biserica particulară

CAPITOLUL III 

Locurile și căile catehezei

Comunitatea creștină, cămin pentru cateheză¹

253. Comunitatea creștină este, în istorie, expresia darului «comuniunii» (koinonia),² care este un rod al Duhului.

«Comuniunea» exprimă nucleul profund al Bisericii universale și al Bisericilor particulare care alcătuiesc comunitatea creștină de referință. Aceasta devine apropiată și vizibilă în marea diversitate de comunități creștine imediate, în sânul cărora creștinii se nasc la credință, sunt educați în credință și o trăiesc: familia, parohia, școala catolică, asociațiile și mișcările creștine, comunitățile ecleziale de bază… Acestea sunt «locurile» de cateheză, adică spațiile comunitare în care se realizează cateheza de inspirație catehumenală și cateheza permanentă.³

254. Comunitatea creștină este originea, locul și scopul catehezei. Întotdeauna, de aici ia naștere vestirea Evangheliei care îi cheamă pe toți oamenii să se convertească și să-l urmeze pe Cristos. Tot comunitatea este cea care îi primește pe cei dornici să-l cunoască pe Domnul și să înceapă o nouă viață. Ea îi însoțește pe catehumeni și pe cei catehizați în itinerarul lor catehetic și, cu grijă maternă, îi face părtași la experiența ei de credință și îi primește în sânul ei.⁴ Cateheza este mereu aceeași. Însă este marcată de aceste «locuri»⁵ de catehizare, fiecare cu trăsăturile sale originale. Este importantă cunoașterea rolului pe care îl au fiecare din aceste locuri în raport cu cateheza.

Familia ca mediu sau mijloc de creștere în credință

255. Părinții sunt primii educatori în credință. Și alături de ei, mai ales în unele culturi, toți cei din familie au un rol activ în educarea membrilor mai tineri. Însă trebuie să precizăm mai concret în ce sens comunitatea creștină familială este «loc» de cateheză.

Familia a fost definită ca «Biserică domestică»;⁶ aceasta înseamnă că în fiecare familie creștină trebuie să se regăsească diferitele aspecte sau funcții ale vieții Bisericii întregi: misiune, cateheză, mărturie, rugăciune etc. Într-adevăr, familia, ca Biserică, este «un spațiu în care este transmisă Evanghelia și de unde aceasta iradiază în afară».⁷ Familia ca «loc» de cateheză are un privilegiu unic: transmiterea Evangheliei cu înrădăcinarea acesteia într-un ansamblu de valori umane profunde.⁸ Pe această bază umană, inițierea în viața creștină este mai profundă: trezirea simțului divinului, primii pași în rugăciune, educarea conștiinței morale și formarea simțului creștin al iubirii umane concepute ca reflectare a iubirii lui Dumnezeu, Creator și Tată. În ansamblu, este vorba de o educație creștină mai mult prin mărturie decât prin transmiterea unei învățături, mai mult ocazională decât sistematică, mai mult permanentă și cotidiană decât structurată pe perioade. În această cateheză familială, aportul bunicilor devine tot mai important. Înțelepciunea și simțul lor religios sunt foarte adesea decisive pentru favorizarea unui climat autentic creștin.

Catehumenatul baptismal al adulților⁹

256. Catehumenatul baptismal este un loc tipic de cateheză, fiind instituționalizat de Biserică pentru pregătirea adulților care doresc să devină creștini în vederea primirii sacramentelor de inițiere.¹⁰ Într-adevăr, în catehumenat se realizează «această formare specifică prin care adultul, convertit la credință, este călăuzit până la mărturisirea de credință baptismală din timpul vigiliei pascale».¹¹

În catehumenatul baptismal, cateheza este strâns legată de comunitatea creștină.¹² Încă de la intrarea lor în catehumenat, Biserica îi înconjoară pe catehumeni «cu afecțiune și cu grijă, ca și cum ar fi deja fiii ei, întrucât aceștia aparțin, într-adevăr, familiei lui Cristos».¹³ De aceea, comunitatea creștină îi ajută «pe candidați și pe catehumeni pe parcursul întregului proces de inițiere, de la precatehumenat la catehumenat, în perioada mistagogiei».¹⁴

Această prezență permanentă a comunității creștine este exprimată în diferite moduri, descrise cu precizie în Ritualul inițierii creștine a adulților.¹⁵

Parohia ca mediu de cateheză

257. Parohia este, fără nici o îndoială, locul cel mai semnificativ în care se formează și se manifestă comunitatea. Parohia trebuie să fie o mare familie, apropiată și primitoare, în care creștinii să devină conștienți că sunt Poporul lui Dumnezeu.¹⁶ Într-adevăr, parohia re-unește într-o unitate toate aspectele diverse ale membrilor ei și le inserează în universalitatea Bisericii.¹⁷ Pe de altă parte, ea constituie mediul în care, de regulă, oamenii se nasc și cresc în credință. Este, așadar, un spațiu comunitar foarte adaptat în care slujirea cuvântului devine, deopotrivă, învățătură, educație și experiență de viață.

Parohia cunoaște în zilele noastre, în multe țări, transformări profunde. Schimbările sociale au asupra ei puternice repercusiuni. În marile orașe, parohia «a fost puternic zdruncinată de fenomenul urbanizării».¹⁸ În ciuda acestui fapt, ea «rămâne un reper major pentru poporul creștin, chiar și pentru nepracticanți».¹⁹ Cu toate acestea, ea trebuie să rămână animatoarea catehezei și «locul privilegiat»²⁰ al acesteia, chiar dacă se recunoaște faptul că parohia nu poate fi centrul de greutate al întregii funcții ecleziale privind cateheza, ci trebuie să se asocieze altor instituții.

258. Pentru a fi pe deplin eficientă în misiunea de evanghelizare a parohiei, cateheza trebuie să respecte anumite condiții:

a) Cateheza adulților²¹ trebuie să devină tot mai mult o prioritate. Trebuie promovată «o cateheză postbaptismală sub formă de catehumenat, prin reluarea anumitor elemente din Ritualul de inițiere creștină a adulților, care să ducă la asumarea și trăirea atât a bogățiilor imense și extraordinare ale botezului primit, cât și a responsabilităților ce decurg din el.²²

b) Trebuie să se urmărească, cu reînnoită îndrăzneală, vestirea Evangheliei celor care sunt departe de credință sau celor care trăiesc în situații de indiferență religioasă.²³ În cadrul acestui angajament, întâlnirile consacrate pregătirii pentru primirea sacramentelor (căsătorie, botez, prima împărtășanie a copiilor…) pot avea o importanță fundamentală.²⁴

c) Ca punct de referință solid pentru cateheza din parohie este nevoie de un nucleu comunitar format din creștini maturi, inițiați deja în credință, față de care trebuie să existe o atenție pastorală adaptată și diferențiată. Atingerea acestui obiectiv va putea fi facilitată de promovarea, în parohii, a unor mici comunități ecleziale.²⁵

d) Dacă sunt respectate aceste condiții care se referă în principal la adulți, cateheza copiilor, cea a adolescenților și cea a tinerilor – care rămân indispensabile – vor avea mult de câștigat.

Școala catolică

259. Școala catolică²⁶ este un loc de o importanță considerabilă pentru formarea umană și creștină. Declarația Gravissimum educationis a Conciliului Vatican II «marchează o schimbare decisivă în istoria școlii catolice: trecerea de la școala-instituție la școala-comunitate».²⁷

Și școala catolică, la fel ca și celelalte școli, are obiective culturale și de formare umană a tinerilor. Dar numai ea are în vedere:

• «crearea în comunitatea școlară a unei atmosfere însuflețite de spiritul evanghelic al libertății și iubirii,
• ajutarea adolescenților pentru ca, o dată cu dezvoltarea personalității proprii, să crească și ca făptură nouă în care au fost transformați prin Botez și
• în sfârșit, orientarea întregii culturi umane spre vestirea mântuirii».²⁸

Proiectul educativ al școlii catolice trebuie dezvoltat pe baza acestei concepții propuse de Conciliul Vatican II.

Acest proiect educativ se realizează în sânul comunității școlare din care fac parte toți cei direct implicați: «cadrele didactice, directorii, personalul administrativ și auxiliar, părinții – care au un rol primordial în calitate de educatori naturali și de neînlocuit ai propriilor copii – și elevii coparticipanți, care sunt cei dintâi actori responsabili și adevărați subiecți activi ai procesului educativ».²⁹

260. Când elevii școlii catolice provin în majoritate din familii care optează pentru această școală pentru caracterul ei catolic, slujirea cuvântului poate fi exercitată sub diferite forme: întâia vestire, predarea religiei în școală, cateheză, omilie. Două dintre aceste forme capătă însă în școala catolică o importanță deosebită: predarea religiei în școală și cateheza, al căror caracter propriu a fost deja subliniat.³⁰

În cazul în care elevii și familiile acestora aleg școala catolică pentru calitatea educației oferite de aceasta, sau din alte motive, activitatea catehetică este în mod necesar limitată iar predarea religiei – acolo unde este posibil – va accentua caracterul cultural. Aportul acestei școli rămâne însă «un serviciu de mare valoare adus oamenilor»³¹ și un element al lucrării evanghelizatoare a Bisericii.

Dată fiind multitudinea de circumstanțe socio-culturale și religioase în care se desfășoară învățământul catolic în diferite țări, este util ca episcopii și Conferințele episcopale să precizeze modalitățile în care școlile catolice trebuie să-și realizeze activitatea catehetică.

Asociații, mișcări și grupuri de credincioși

261. Obiectivul diferitelor «asociații, mișcări și grupuri de credincioși»³² care iau amploare în Bisericile particulare este de a-i ajuta pe ucenicii lui Cristos să-și împlinească misiunea de laici în lume și în Biserică. În cadrul acestor grupuri, creștinii se consacră «practicării pietății, apostolatului direct, iubirii și slujirii, asigurării unei prezențe creștine în mijlocul realităților temporale».³³

În toate aceste asociații și mișcări, în vederea cultivării în profunzime a dimensiunilor fundamentale ale vieții creștine, se asigură, într-un fel sau altul, o formare necesară: «Într-adevăr, ele au, fiecare în modul lor propriu, posibilitatea de a oferi o formare profund ancorată în însăși experiența vieții de apostolat; totodată, ele au posibilitatea de a completa, de a concretiza și de a particulariza formarea pe care membrii lor o primesc de la alți îndrumători sau de la alte comunități».³⁴

Cateheza constituie întotdeauna o dimensiune fundamentală a formării oricărui laic. De aceea, asociațiile și mișcările au rezervate, în mod obișnuit, «perioade catehetice».³⁵ Cateheza nu este deci o alternativă la formarea creștină, ci o dimensiune esențială a acesteia.

262. Când cateheza se exercită în sânul acestor asociații și mișcări, trebuie luate în considerare unele aspecte, îndeosebi:

a) Trebuie respectată «natura proprie»³⁶ a catehezei, dezvoltând întreaga bogăție a acestui concept, cu tripla dimensiune de cuvânt, memorie și mărturie (de doctrină, de celebrare și de angajare în viață).³⁷ Oricare ar fi «locul» în care se exercită cateheza, ea este în primul rând o formare de bază și organică a credinței. În consecință, trebuie să includă «o studiere serioasă a învățăturii creștine»³⁸ și să constituie o serioasă formare religioasă «deschisă față de toate componentele vieții creștine».³⁹

b) Aceasta nu împiedică faptul ca finalitatea proprie a asociațiilor și mișcărilor să poată exprima – conform carismelor lor – o cateheză cu accente specifice care, oricum, va trebui să rămână fidelă caracterului său propriu. Educarea prin propunerea spiritualității unei asociații sau a unei mișcări – care constituie întotdeauna o mare bogăție pentru Biserică – va fi făcută în mod tipic după formarea creștină de bază, aceasta fiind aceeași pentru orice creștin. Se cuvine să se asigure mai întâi o formare cu privire la ceea ce este comun tuturor membrilor Bisericii decât una privind ceea ce este specific sau care diferențiază.

c) De asemenea, trebuie afirmat că, în materie de cateheză, mișcările și asociațiile nu sunt o alternativă obișnuită față de parohie, aceasta rămânând comunitatea educațională de referință.⁴⁰

Comunitățile ecleziale de bază

263. Comunitățile ecleziale de bază au cunoscut o largă răspândire în aceste ultime decenii.⁴¹ Este vorba de grupuri de creștini «care apar din dorința de a trăi și mai intens viața Bisericii, sau din dorința de căutare a unei dimensiuni mai umane, pe care comunitățile bisericești mari o pot mai greu oferi…».⁴²

Comunitățile de bază sunt un «semn al vitalității Bisericii».⁴³ În cadrul acestora, ucenicii lui Cristos se adună pentru a asculta cu atenție cuvântul lui Dumnezeu, în căutarea unor relații mai frățești, pentru a celebra în viața lor misterele creștine și pentru a se angaja în scopul transformării societății. Acestor dimensiuni tipic creștine li se adaugă valori umane importante: prietenia și respectul față de ceilalți, spiritul de coresponsabilitate, creativitatea, răspunsul la vocație, interesul față de problemele lumii și ale Bisericii. Acestea pot fi ocazia unei experiențe comunitare de mare valoare, «o autentică expresie a comuniunii și un mijloc de a realiza o comuniune și mai profundă».⁴⁴

Pentru a fi autentică, «orice comunitate trebuie să trăiască în unire cu Biserica particulară și cu cea universală, într-o comuniune sinceră cu Păstorii și cu Magisteriul, cu o angajare misionară care să evite orice închistare și orice exploatare ideologică».⁴⁵

264. Comunitățile de bază pot fi locul de dezvoltare al unei cateheze deosebit de rodnice:

• Climatul fratern care le caracterizează creează un mediu adecvat pentru o cateheză integrală, cu condiția respectării naturii și caracterului propriu al catehezei;
• Cateheza servește, pe de altă parte, aprofundării vieții comunitare, întrucât asigură bazele vieții creștine a credincioșilor. În lipsa ei, comunitățile de bază nu ar putea fi prea solide.
• În sfârșit, mica comunitate este un loc adaptat pentru a-i primi pe cei care au încheiat un parcurs catehetic.

înapoi la cuprins

Note:
¹ Cf. partea V, cap 1, unde comunitatea creştină este prezentată ca responsabilă de cateheză. Aici, ea este considerată ca «loc» de catehizare.
² Cf. Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoarea Communionis notio, n. 1: l.c. 838.
³ Cf. MPD 13.
⁴ Cf. CT 24.
⁵ CT 67a.
⁶ Cf. LG 11; AA 11; FC 49.
⁷ EN 71.
⁸ Cf. GS 52; FC 37a.
⁹ Cf. partea I, cap. 3.
¹⁰ Cf. DGC (1971) 130, unde e descrisă finalitatea catehumenatului baptismal. Cf. RICA      4, care indică legătura dintre catehumenatul baptismal şi comunitatea creştină.
 ¹¹Sinod 1977; MPD 8c.
¹² Cf.RICA 4, 41.
¹³ RICA 18.
¹⁴ RICA 41.
¹⁵ Cf. RICA 41.
¹⁶ Cf. CT 67c.
¹⁷ Cf. AA 10.
¹⁸ CT 67b.
¹⁹ Ibidem.
²⁰ Ibidem.
²¹ Importanţa catehezei adulţilor este subliniată în CT 43 şi în DGC (1971) 20.
²² ChL 61.
²³ Cf. EN 52.
²⁴ Cf. DGC (1971) 96c.
²⁵ Este important de remarcat felul în care Ioan Paul II, în ChL 61, vorbeşte despre utilitatea micilor comunităţi ecleziale în contextul parohiilor, fără a vedea nicidecum în acestea o mişcare paralelă care ameninţă să-i absoarbă pe cei mai buni membri: «În interiorul unor parohii… micile comunităţi ecleziale prezente pot fi de o mare utilitate în formarea creştinilor, făcând ca experienţa şi conştiinţa comuniunii şi a misiunii ecleziale să capete o putere sporită de difuzare şi pătrundere».
²⁶ Cf. Congregaţia pentru Educaţia catolică, Documentul Şcoala catolică: l.c.
²⁷ Congregaţia pentru Educaţia catolică, Dimensiunea religioasă a educaţiei în şcoala catolică. Orientări pentru reflecţie şi revizuire, n. 31: l.c.
²⁸ GE 8.
²⁹ Congregaţia pentru Educaţia catolică, Dimensiunea religioasă a educaţiei…, n. 32: l.c.
³⁰ «Caracterul propriu şi raţiunea profundă a şcolii catolice, motivul pentru care părinţii catolici ar trebui să o prefere, este tocmai calitatea educaţiei religioase integrate în educaţia elevilor» (CT 69); cf. partea I, cap 2, 73-76.
³¹ AG 12b.
³² Cf. CT 70.
³³ CT 70.
³⁴ ChL 62.
³⁵ CT 67.
³⁶ CT 47b.
³⁷ Cf. CT 47b.
³⁸ CT 47. În acest text, Ioan Paul al II-lea vorbeşte de diferitele grupuri de tineri: grupuri de acţiune catolică, grupuri caritative, de rugăciune, de reflecţie creştină… Cere ca ele să nu ducă lipsă de «studiu serios al învăţăturii creştine». Cateheza este o dimensiune ce nu trebuie niciodată să lipsească din viaţa apostolică a laicilor.
³⁹ CT 21.
⁴⁰ Cf. CT 67b-c.
⁴¹ EN 58 semnalează o înflorire a comunităţilor de bază aproape pretutindeni în Biserică. RM 51 vorbeşte despre un «fenomen cu dezvoltare rapidă».
⁴² EN 58c.
⁴³ RM 51a; cf. EN 58f; LC 69.
⁴⁴ RM 51.
⁴⁵ Ibid. cf. EN 58; LC 69.