Micul catehism euharistic
Editura: Presa Bună
An: 2005
Localitate: Iaşi
Număr pagini: 110
Preţ informativ: 5,5 lei
Format: 14x21 cm
Imagini: color
ISBN: 973-8191-68-8
Scurtă descriere:
Catehismul este structurat în trei părţi: „Darul Euharistiei” (întrebări şi răspunsuri cu privire la Euharistie), „Miracole euharistice” (trecerea în revistă a minunilor euharistice din cursul istoriei) şi „Sfinţii şi Euharistia” (prezentarea principalilor sfinţi care şi-au legat viaţa de taina sfintei Euharistii). Cartea, în întregime color, beneficiază încă de la început de o prezentare făcută de card. José Saraiva Martins, încă din 2001, în calitate de prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Acesta a scris, printre altele, următoarele cuvinte care se constituie chiar ca o prefaţă pentru acest volum:”În prima parte, sub formă de întrebări şi răspunsuri, dominicanul pr. Roberto Coggi expune, mai întâi, noţiuni fundamentale cu privire la adevărurile şi principalele mistere ale credinţei creştine, în special al Preasfintei Treimi şi al Întrupării. Trece apoi la prezentarea doctrinei Bisericii despre Euharistie, dând o importanţă specială prezenţei reale a lui Isus Cristos în speciile euharistice, precum şi transsubstanţierii.
A doua parte este dedicată câtorva dintre principalele minuni euharistice. În sfârşit, a treia parte scoate în relief rolul central al preasfintei Euharistii în viaţa sfinţilor… Micului volum trebuie să-i fie recunoscută şi această calitate: desenele în culori, care îmbogăţesc textul, vor fi de un real ajutor pentru copii, pentru a imprima în mintea lor conceptele fundamentale ale credinţei.
Cuprins (click pentru afişarea lui)
Cuprins
Sacramentul iubirii
Partea întâi: Darul Euharistiei
- Adevărurile de credinţă
- Principalele adevăruri
- Promisiunea Euharistiei
- Ultima cină şi prezenţa reală
- Transsubstanţierea
- Sfânta Liturghie
- Euharistia ca sacrament
- Condiţii pentru a ne împărtăşi bine
Partea a doua: Miracole euharistice
- Întâmplare relatată de părintele Daniele il Faranita din "Spuse şi fapte ale părinţilor deşertului" (sec. III-V)
- Ostia se transformă în carne sângerândă la Roma (sec. VI-VII)
- Miracolul din Lanciano (750)
- Miracolul de la Ferrara (1171)
- Miracolul sfântului Anton de Padova (1227)
- Miracolul de la Alatri (1228)
- Miracolul sfintei Clara din Assisi (1240)
- Miracolul din Bolsena (1263)
- Miracolul de la Bagno din Romagna (1412)
- Miracolul de la Torino (1453)
- Miracolul de la Siena (1730)
- Euharistia şi Neprihănita de la Lourdes (1888)
- Vindecarea Mariei Luiza Horeau (1889)
- Vindecarea lui Gabriele Gargam (1899)
- Chipul în relief din ostie la Saint-André de la Réunion (1902)
Partea a treia: Sfinţii şi Euharistia
- Sfântul Tarciziu, martir (sec. III)
- Sfântul Francisc din Assisi (1181-1226)
- Sfântul Toma de Aquino (1225-1274)
- Sfânta Ecaterina din Siena (1347-1380)
- Fericitul Ieremia Valahul (1556-1625)
- Sfântul Gaşpar din Bufalo (1786-1837)
- Sfântul Ioan Bosco (1815-1888)
- Sfântul Dominic Savio (1842-1857)
- Fericitul Bartolo Longo (1841-1926)
- Sfânta Gemma Galgani (1878-1903)
- Padre Pio din Pietrelcina (1887-1968)
- Fericiţii Francisc şi Iacinta Marto (Apariţiile Sfintei Fecioare la Fatima, 1917)
- Venerabila Antonietta Meo, Nennolina (1930-1937)


Comentarii:0