Paşii la Spovadă (II)

Autor: Radu Capan

Scurtă descriere:

Imaginea de mai jos a fost redesenată după o idee găsită pe situl Diecezei de Denver din Statele Unite ale Americii. Desenul a fost realizat vectorial, astfel că există şi varianta SVG pentru editări ulterioare. Imaginea surprinde prin feţe sugestive cei cinci paşi ai Spovezii:

  1. Faţă tristă ce reflectează la păcatele făcute – examinarea conştiinţei
  2. Se cere iertare lui Dumnezeu şi lacrima sugerează durerea simţită – părerea de rău pentru păcate
  3. Figură hotărâtă – propunerea de îndreptare
  4. Momentul spovezii, faţă în faţă cu preotul, care îl priveşte cu compasiune – mărturisirea păcatelor
  5. Recitarea canonului cu bucuria de a fi spovedit – împlinirea canonului

Se mai poate observa luminiţa în ochi la etapele 4 şi 5, având căinţă, redobândeşte viaţa divină.

Desenul este disponibil în două variante: alb-negru, respectiv color. De asemenea în format JPG (clasic) sau PNG (cu transparenţă).

Puteţi descărca imaginile de la linkul indicat la final. Există suplimentar un „tapet” color cu aceşti paşi.

De asemenea am inclus imaginea într-o fişă simplă (A5, deci sunt două într-un A4) care se poate folosi cu copiii pentru a se vedea dacă au reţinut paşii: au imaginea, ei trebuie să scrie paşii. Imaginea poate fi dată, desigur, şi spre colorat.

Nu uitaţi să vizitaţi pagina cu proiectul Fişe de activităţi.

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *