Autorul celei de-a patra Evanghelii, cunoscut sub numele de Sfântul Ioan, își încheie lucrarea cu o hiperbolă: pământul întreg nu este de ajuns ca să cuprindă cărțile care ar trebui scrise pentru a aduna tot ceea ce a făcut și a spus Isus (cf. In 21,25). La apariția acestei abundențe de cărți despre Isus a avut o contribuție importantă și Evanghelia după Ioan, care apare ca o „carte” sau ca un document demn de luat în seamă despre unele dintre multele „semne” înfăptuite de Isus în prezența discipolilor săi. În acest ultim secol, literatura despre cea de-a patra Evanghelie a sporit într-un ritm impresionant: numai în ultimii douăzeci de ani s-au tipărit peste șase mii de titluri, comentarii și studii despre această Evanghelie. Și în contextul italian, în afară de traducerea comentariilor prestigioaselor ediții biblice străine, s-au pregătit anumite studii la diferite niveluri, fie științifice, fie de popularizare spirituală și pastorală. De ce atunci o nouă carte de comentarii la Evanghelia după sfântul Ioan?

În primul rând, trebuie să menționez că studiul sistematic al celei de-a patra Evanghelii răspunde unei necesități personale. După cercetarea primelor trei Evanghelii sinoptice și a altor scrieri ale Noului Testament, mai ales a celor pauline, simt nevoia de a mă aventura în tradiția Sfântului Ioan. Întâlnirea cu Isus Cristos, „Cuvântul” întrupat și Fiul lui Dumnezeu unul-născut, reprezintă o provocare și o aventură spirituală irezistibilă. Mai mult, de câțiva ani simt necesitatea de a extinde și verifica metoda hermeneutică în lectura textelor biblice. Metoda istorico-critică, în ciuda numeroaselor și riguroaselor sale aplicații – critică literară și istorie -, riscă să uniformizeze lectura biblică, privând-o de dimensiunea hermeneutică deschisă confruntării cu necesitățile vitale ale cititorului de astăzi. Pe de altă parte, nici noile încercări de lectură sincronică a textului biblic în toate subdiviziunile și formele sale – lectură spirituală, narativă, sociologică și psihologică – nu îl deschid automat către un dialog productiv cu universul cultural și vital al cititorului din prezent.

În urma acestor constatări s-a născut proiectul unei lecturi a textului biblic care să îmbine necesitățile metodei istorico-critice cu cele ale hermeneuticii teologice. Textul celei de-a patra Evanghelii trebuie citit folosind această metodologie generală și integrată, pentru că se situează într-un proces hermeneutic care pornește de la istoria lui Isus și merge până la interpretarea teologică. Este vorba despre continuarea acestui traseu, integrându-ne în lungul șir de cititori care, din secolul al doilea până în zilele noastre, au rescris Evanghelia sfântului Ioan despre Isus. De aceea, organizarea prezentului comentariu la Evanghelia după sfântul Ioan se supune următoarelor criterii: reconstrucția textului în tonalitatea sa originară și înțelegerea structurii sale pe baza particularităților sale lexicale, stilistice, literare și tematice; analiza textului din punct de vedere exegetic, iar la final, interpretarea sa în contextul religios și cultural din zilele noastre. Însă între analiza exegetică a textului și actualitate stă „istoria interpretării”. Cu ajutorul unei selecții sistematice a comentariilor făcute de părinții Bisericii și scriitori greci și latini, al unor comentarii medievale și moderne, catolice și reformate, am încercat să acopăr golul care s-a creat între textul Sfântului Ioan și exegeza din perioada contemporană.

Istoria interpretării Evangheliei după Ioan oferă o secțiune paradigmatică a impactului pe care aceasta l-a avut în diferitele situații religioase și culturale ale istoriei creștine. În fiecare epocă, comentatorii, Episcopi și teologi, călugări și predicatori, au simțit nevoia să interpreteze textul evanghelic ținând cont de necesitățile vitale ale Bisericii sau ale creștinilor. Acest șir lung de cititori ai celei de-a patra Evanghelii m-a încurajat și sprijinit în această aventură spirituală care a început cu primul grup de martori ai tradiției sfântului Ioan: noi am contemplat gloria Unicului născut din Tatăl, plin de har și adevăr (cf. In 1,14).