Prezenţa reală

Autor: Oana Capan

Scurtă descriere:

Iată o activitate pentru atunci când le vorbiţi copiilor despre Liturghie, despre Euharistie, despre prezenţa reală a lui Cristos în acest Sacrament. Fiecare copil va primi o imagine cu potirul, strugurii şi grâul; un cerc cu cruce în mijloc – ostia; un cerc cu o imagine a lui Isus – aceasta se va vedea la final când vor „deschide” ostia, pentru a le aminti că Isus este cu adevărat prezent în Euharistie.

Ei trebuie să coloreze imaginea mare, cu potirul, şi apoi imaginea cu Cristos. Pot colora cu creioane colorate sau cu carioca, potirul îl pot şi decora – le puteţi arăta diferite modele de potire, de aur sau de argint, cu modele sau cu pietre preţioase… Cei care doresc pot colora şi fundalul imaginii – de preferinţă cu albastru deschis sau galben. Imaginea cu ostia trebuie să rămână albă.

După ce au colorat totul şi au decupat cercurile – dacă nu le-au primit de la început decupate – se lipeşte o bucată de bandă adezivă transparentă sau albă pe spatele cercului-ostie, pentru a-l ataşa de cercul alb de deasupra potirului. Atenţie ca atunci când se îndoaie imaginea cu ostia să se suprapună cât mai exact pe cerc, şi crucea de pe ostie să aibă braţele unul vertical şi unul orizontal. În interiorul cercului de deasupra potirului se lipeşte acum imaginea cu Isus.

Subliniaţi-le faptul că în Euharistie Isus Cristos viu este prezent în mod real: cu Trupul şi cu Sângele Său, cu sufletul şi dumnezeirea Sa, Cristos întreg, Dumnezeu şi om, oferindu-ni-se ca hrană pentru sufletele noastre, sub chipul pâinii şi al vinului; că Euharistia mai este numită şi Memorialul Pătimirii, Morţii şi Învierii Domnului; că la fiecare Sfântă Liturghie se repetă în mod nesângeros Jertfa răscumpărătoare de pe Cruce. În funcţie de aspectul pe care doriţi să puneţi mai mult accentul – Euharistia ca reînnoire a Jertfei de pe Cruce sau Euharistia ca prezenţă reală a lui Cristos înviat – puteţi opta pentru imaginea cu chipul Lui sau pentru cea de după Înviere, cu rănile la mâini vizibile.

Activitatea se poate face pe hârtie, în format A5 – listaţi pagina pe care sunt 2 imagini cu potirul, şi de asemenea pagina cu mai multe ostii şi imagini cu Isus, în câte exemplare aveţi nevoie pentru grupul de copii. Dacă doriţi să fie făcută în forma de felicitare – cu imaginea la exterior – listaţi, de preferinţă pe carton, pagina cu o singură imagine. Dacă activitatea este pentru un singur copil, am inclus şi pagini cu o singură ostie şi o singură imagine a lui Isus. Pentru alte idei pe aceeaşi temă vizitaţi această pagină, respectiv aceasta, de unde ne-am inspirat şi noi.

Puteţi descărca şi fişierul PUB (Microsoft Publisher) dacă doriţi să modificaţi ceva.

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *