Cred în Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică

Autor: pr. Claudiu Dumea
Editura: Editura Sapientia
An: 2011
Localitate: Iaşi
Număr pagini: 510
Preţ informativ: 25 lei
Format: 14x20 cm
ISBN: 978-606-578-007-1

Scurtă descriere:

Continuând seria meditaţiilor despre Crezul creştin, după ce a scris despre Persoanele Sfintei Treimi şi despre lumea nevăzută a îngerilor, părintele Claudiu Dumea aduce în discuţie natura şi semnificaţia Bisericii, „sacramentul lui Cristos”. Prezenta lucrare pune în mod deosebit accentul pe raportul care se instituie între cele două dimensiuni ale Bisericii: cea invizibilă, care este Cristos, şi cea vizibilă, care este reprezentată de oamenii organizaţi într-o „societate nepereche, atipică”.

Urmând firul propus de Crezul niceno-constantinopolitan, părintele tratează despre caracteristicile adevăratei Biserici a lui Cristos (una, sfântă, catolică şi apostolică), dând o mai mare atenţie celei dintâi – unitatea – şi elementelor care reprezintă legătura unităţii vizibile a Bisericii – credinţa, liturgia şi ierarhia. Aşa cum aceeaşi credinţă care îi uneşte pe oameni în unica Biserică a lui Cristos este exprimată în toate limbile pământului, la fel aceleaşi mistere ale credinţei sunt celebrate în diferite moduri. Şi în liturgie, ca şi în cazul credinţei putem vorbi despre unitate în diversitate. Aşa cum credinţa Bisericii este una, tot una este şi liturgia, care celebrează misterele credinţei. Pe cât sunt de variate şi multiforme culorile, broderiile care înfrumuseţează mantia de cult a liturgiei, pe atât de diferite sunt limbile, simbolismul şi riturile prin care se celebrează unicul cult creştin.

continuarea prezentării cărţii

Cumpăraţi online

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *