Autori: Radu şi Oana Capan
[pentru un curs de cateheză cu preoţii]

Cateheza, ocupându-se de instruirea organică şi sistematică în credinţă a credincioşilor, beneficiază în parte de metodele şi mijloacele tradiţionale ale învăţământului. Pe de altă parte, cateheza nu se poate reduce la predare: obiectivul ei general nu este să se asigure că subiecţii ştiu, la nivel intelectual, adevărurile creştine de bază, ci să îi ajute să cunoască şi să transforme cunoaşterea în trăire. De aceea, cateheza trebuie mereu îmbinată cu rugăciunea, cu lectura biblică, cu practicarea Sacramentelor, cu gesturile de caritate… Cateheza nu urmăreşte să închidă credinciosul într-o cameră de studiu, între coperţile unui catehism, ci să îl ajute în formare deschizându-i „apetitul” pentru cele spirituale, conducându-l spre Sacramente, spre ajutorarea sărmanilor, spre viaţa comunităţii parohiale cu toate dimensiunile ei, spre trăirea credinţei în viaţa de zi cu zi, în esenţă spre Cristos.

Cateheza este de multe tipuri şi forme. De exemplu, una este cateheza de iniţiere şi alta cateheza de însoţire a celui iniţiat (de formare permanentă). Una este cateheza de pregătire pentru primirea unor Sacramente, alta cateheza ocazionată de exemplu de misiuni populare în timpul Postului Mare. În Biserica noastră, cea mai dezvoltată este cateheza pentru Prima Spovadă şi Prima Împărtăşanie solemnă, precum şi prin predici: fie cicluri de predici catehetice, fie strecurarea de elemente catehetice în predicile pe marginea lecturilor. În cele ce urmează vom discuta despre cateheza pe vârste, încadrată în formarea permanentă, care trebuie deci să însoţească credinciosul întreaga viaţă.

1. OBIECTIVE

Obiectivele catehezei din perspectiva vârstei sunt uneori greu de separat. Chiar şi în cadrul aceluiaşi segment de vârstă există diferenţe mari: copilul de 5 sau de 8 ani, adolescentul de 12 sau 18 ani… Apoi între vârsta biologică şi maturitatea credinciosului pot să apară diferenţe. De aceea, informaţiile de mai jos trebuie adaptate după caz şi nu luate ca repere absolute. Sunt câteva obiective care ar putea fi considerate generale (dar şi ele mereu adaptate ca nivel de pretenţii după vârsta subiectului catehezei):

Participarea credinciosului la cateheză trebuie să îl ajute (ordinea nu este a importanţei):

  • să cunoască cât mai bine învăţătura creştină despre Dumnezeu şi despre om;
  • să îşi dezvolte relaţia personală cu Dumnezeu;
  • să îşi dezvolte cunoştinţele religioase: biblice, liturgice, patristice, istorice…;
  • să îşi însuşească răspunsurile la contestarea unor adevăruri de credinţă de către alte confesiuni, religii sau de către ateism;
  • să practice frecvent Împărtăşania şi Spovada (dacă are vârsta necesară);
  • să participe activ la Liturghie (dând răspunsurile, cântând, citind apostolul…);
  • să aibă o viaţă de rugăciune, o viaţă spirituală;
  • să aprofundeze Cuvântul lui Dumnezeu;
  • să îşi trăiască credinţa în viaţa de zi cu zi;
  • să practice caritatea;
  • să reziste la presiunile din jurul lui, trăind cast (înainte de, respectiv în căsătorie), refuzând să se lase molipsit de atitudinile greşite ale vremii (ex: de consumerism, de vulgaritate, de superficialitate);
  • să trăiască experienţa comuniunii, în parohie, cu cei de vârsta lui;
  • să devină apostol între cei de vârsta lui.

Acestor obiective generale li se adaugă unele obiective specifice vârstei.

1.1. Copii

Vârste. De la 4-5 ani până la 8-9 ani, adică clasa a II-a inclusiv, cei din clasa a III-a fiind de regulă implicaţi în pregătirea pentru Prima Împărtăşanie solemnă.

Evaluare. La această vârstă, copilul descoperă lumea, învaţă să înveţe şi face primii paşi în credinţă. Capacitatea de memorare este mare, în timp ce starea de concentrare nu durează prea mult. Învaţă mai mult prin jocuri, experienţe directe şi activităţi. Devine mai frecvent contactul cu parohia, cu biserica, cu Liturghia, la care treptat se obişnuieşte să participe şi să se implice chiar, potrivit vârstei. Un start bun poate fi foarte important pentru viaţa lui de credinţă. În această perioadă este esenţial, pentru participarea lui la cateheză, interesul părinţilor (bunicilor). În principiu, el trebuie să fi primit până la această vârstă o educaţie religioasă de bază în familie, dar în situaţia actuală, majoritatea nu au beneficiat de ea.

Obiective. Pe lângă obiectivele generale, participarea la cateheză trebuie să îl ajute pe copil:

  • să afle mai multe despre Dumnezeu care ne-a creat şi ai cărui fii adoptivi suntem;
  • să îl descopere pe Isus Cristos ca Învăţător şi ca prieten al lor, pentru a avea o relaţie personală cu El;
  • să o descopere şi pe Fecioara Maria ca Mamă şi să înveţe să îi ceară ajutorul în rugăciune;
  • să cunoască figurile mai importante din Biblie, şi unele figuri de sfinţi;
  • să se simtă „acasă” în parohie, în biserică, să cunoască preotul, vicarul, alţi slujitori din parohie;
  • să se obişnuiască să participe la Liturghie, chiar activ, după vârstă;
  • să înveţe să se roage, cunoscând rugăciunile mai importante;
  • să deprindă gesturi creştine de bază: semnul crucii, îngenuncherea, unirea mâinilor în rugăciune…;
  • să dobândească noţiuni de morală de bază;
  • să îşi însuşească un respect pentru cele sfinte (altar, tabernacol, Scriptură, icoane…).

1.2. Adolescenţi

Vârstă. De la 9-10 ani până la 18-19 de ani (deci de la clasa a III-a până la terminarea liceului). Practic aici sunt pre-adolescenţi şi adolescenţi, care au făcut în principiu Prima Împărtăşanie.

Evaluare. La această vârstă, adolescentul câştigă tot mai mult în independenţă, nu doar de mişcare ci şi de gândire. Ceea ce lua de bun („ce mi se spune, asta cred”) acum trece prin filtrul judecăţii lui tot mai critice şi analitice. De la credinţa asumată prin părinţi („vin la biserică şi la cateheză pentru că îmi cer ei”) trece la credinţa asumată personal („vin pentru că eu aleg”). Este perioada descoperirii de sine, a întrebărilor, a transformărilor biologice aduse de pubertate, cu apariţia impulsurilor sexuale şi, adesea, a complexelor de inferioritate… Presiunile exterioare şi rădăcinile insuficient dezvoltate îi fac pe unii să se îndepărteze de credinţă în această perioadă. Pe de altă parte, un cerc de prieteni în Biserică, precum grupul de cateheză, poate fi de mare ajutor pentru a creşte în credinţă, pentru a rămâne în Biserică.

Obiective. Pe lângă obiectivele generale, participarea la cateheză trebuie să îl ajute pe adolescent:

  • să poată să concilieze ce învaţă de la şcoală (ex: despre apariţia lumii, a omului) cu ce învaţă Biserica;
  • să înveţe să se roage liber, să îşi dezvolte o viaţă de rugăciune personală;
  • să găsească răspunsuri la întrebările care încep să îl frământe;
  • să înţeleagă că valoarea lui stă în faptul că Dumnezeu îl iubeşte;
  • să preţuiască prieteniile curate şi să înţeleagă valoarea castităţii.

1.3. Tineri

Vârsta. De la 19-20 de ani în sus, limita maximă fiind mai dificil de stabilit (vârsta angajării? vârsta întemeierii unei familii? vârsta venirii primului copil?), depinzând mult de persoană. Cel mai adesea tânărul care poate fi inclus în cateheza parohială va fi studentul sau cel care a intrat de curând în câmpul muncii.

Evaluare. La această vârstă, tânărul este preocupat mult de prietenie: de prietenia în grup dar şi de prietenia în doi, cu persoana iubită. Se pune şi problema alegerii stării de viaţă. În plus, pregătirea sa devine mai specializată, în vederea alegerii unei meserii (în contextul dificultăţilor legate de găsirea unui loc de muncă). Sunt deci multe alegeri de făcut, în care tânărul trebuie să îl simtă pe Dumnezeu aproape şi comunitatea susţinându-l, alături de familia proprie. Are nevoie de modele creştine autentice şi să vadă că sunt şi alţii de vârsta lui cu aceleaşi preocupări şi frământări ca şi el, dar care le trăiesc în spiritul învăţăturii Bisericii.

Obiective. Pe lângă obiectivele generale, participarea la cateheză trebuie să îl ajute pe tânăr:

  • să îşi dezvolte mai mult viaţa de rugăciune personală, făcând alegerile de viaţă la lumina rugăciunii;
  • să aibă curajul eroismului în credinţă, al alegerilor definitive, pe viaţă;
  • să îşi aleagă meseria în cadrul planului lui Dumnezeu, ca vocaţie, nu urmărind banul sau puterea;
  • să includă în viaţa spirituală experienţa zilelor de reculegere, a exerciţiilor spirituale;
  • să se implice activ în viaţa Bisericii în general, în viaţa parohiei în special;
  • să înţeleagă şi să îşi însuşească învăţătura Bisericii despre morala sexuală;
  • să dobândească noţiuni de bază despre doctrina socială a Bisericii;
  • să îşi asume în mod responsabil îndatoririle de creştin, de mărturisitor şi apostol al lui Cristos;
  • să se pregătească, în funcţie de vocaţie, pentru viitoarea stare de viaţă: căsătorie, celibat sau călugărie.

1.4. Adulţi

Vârsta. De la 30-35 de ani până la 65 de ani, dar desigur limitele sunt relative. Simplificând, adultul este cel integrat în câmpul muncii.

Evaluare. La această vârstă, adultul este de regulă căsătorit, având copii, dar trebuie ţinut cont şi de celelalte situaţii: văduv, divorţat (poate şi recăsătorit) sau necăsătorit, precum şi de problemele şi experienţele lui de viaţă. În cele mai multe cazuri, adultul are o educaţie religioasă precară. În acelaşi timp, dacă are copii, devine responsabil şi de formarea acestora, cel mai adesea preocupându-se de trupul şi mintea lor, mai puţin de suflet, de viaţa spirituală. Presiunile economice fac ca mulţi adulţi să lucreze peste 8 ore pe zi. Presiunile culturale îi fac să desconsidere cele spirituale. Setea de Dumnezeu rămâne în adult, dar este dificil de conştientizat, în special în „beţia” de oferte iluzorii propuse de lumea modernă.

Obiective. Pe lângă obiectivele generale, participarea la cateheză trebuie să îl ajute pe adult:

  • să trăiască o profundă viaţă de rugăciune şi personală şi în familie;
  • să includă în viaţa spirituală experienţa zilelor de reculegere, a exerciţiilor spirituale, precum şi îndrumarea spirituală;
  • să se implice activ în viaţa Bisericii în general, în viaţa parohiei în special, trecând de la rolul de destinatar al acţiunilor din parohie la acela de promotor al lor, asumându-şi iniţiative şi responsabilităţi în organizarea de activităţi pastorale;
  • să cunoască exigenţele vocaţiei de laic şi să trăiască la înălţimea lor;
  • să îşi asume în mod responsabil îndatoririle de creştin, de mărturisitor şi apostol al lui Cristos în toate contextele vieţii sale – în familie, la locul de muncă dar şi la nivelul societăţii, al politicii;
  • să îşi trăiască cu fidelitate conform planului lui Dumnezeu starea de viaţă aleasă;
  • să îşi desfăşoare munca nu doar din perspectivă pecuniară ci şi ca vocaţie, ca slujire;
  • să cunoască principiile importante ale doctrinei sociale a Bisericii;
  • să fie la rândul lui catehet pentru copiii săi.

2. SCHEMA ÎNTÂLNIRILOR

Desfăşurarea unei întâlniri depinde foarte mult de tradiţiile şi posibilităţile parohiei şi de vârsta celor implicaţi. La copiii şi pre-adolescenţi se va decide împreună cu părinţii, la vârstele mai mari împreună cu subiecţii catehezei. Întâlnirile trebuie să înceapă şi să se încheie cu un moment de rugăciune, care poate să includă şi un cântec religios. Dacă sunt mai lungi (1,5-2 ore), trebuie să includă pauze, eventual cu o „agapă” cu suc şi gustări, care să permită destinderea dar şi socializarea între participanţi. Acestea ar fi întâlnirile clasice de cateheză. Ele trebuie completate cu ieşiri (ex: vizitarea de biserici, drumeţii, excursii, tabere), celebrări (momente mai lungi de rugăciune, Rozariu, Adoraţie Euharistică, diferite acatiste sau, după timpurile liturgice: Paraclis, Calea Crucii), iniţiative caritabile (ex: vizitat/colindat la bătrâni, bolnavi, săraci). Se pot organiza în posturi colecte de cărţi, jucării, haine, alimente pentru cei săraci. Aceste completări la întâlnirile clasice permit punerea în practică a ceea ce se învaţă la cateheză.

3. METODE ŞI MIJLOACE

Vom prezenta unele dintre cele mai comune metode folosite în cateheză, urmate de câteva observaţii pe categorii de vârstă:

  • Expunerea: clară, sintetică, însoţită de imagini, de planşe, prezentări Power Point, de obiecte care să facă mai uşor de înţeles mesajul (dacă se vorbeşte despre ornate, atunci trebuie să poată fi văzute măcar în fotografii). Termenii folosiţi trebuie să fie conform vârstei subiecţilor, explicând termenii noi. Ideal este să se vorbească liber; dacă se citeşte ceva, trebuie ca ochii să fie ridicaţi des pentru a-i privi pe catehizaţi.
  • Conversaţia: poate fi folosită pentru a descoperi un subiect împreună, prin dialog, sau pentru evaluarea unor noţiuni predate. Trebuie să se evite ca dialogul să fie polarizat de unii dintre catehizaţi, în timp ce alţii nu participă deloc la el, precum şi devierile mari de la subiect. De la adolescenţi în sus se pot încuraja dezbaterile pe anumite teme. Catehizaţii să fie încurajaţi să pună întrebări atunci când nu înţeleg ceva, şi să caute împreună răspunsul la ele.
  • Exerciţiul: cu aplicabilitate de regulă la copii (ex: identificare de imagini, ordonare de imagini, fişe simple gen labirint sau găsiţi diferenţele), precum şi la adolescenţi şi tineri (ex: fişe de evaluare pe subiecte, studiu individual, urmat de sinteză şi prezentare…).
  • Activităţile practice: din nou cu aplicabilitate la copii (ex: colorat, lipit, decupat, construirea de diorame…), precum şi la adolescenţi şi tineri (ex: simboluri sau tablouri religioase realizate cu tehnica quilling). Trebuie atent alese astfel încât să nu fie periculoase (de evitat foarfeci şi ace la vârste mici) sau prea dificile pentru o anumită vârstă (ex: decupare după un contur complex). Activităţile cer de regulă: hârtii şi cartoane (inclusiv colorate), creioane, carioci, acuarele, pensule, radiere, lipici, aracet, foarfeci, scotch, plastilină…
  • Dramatizarea: ajută la o mai bună memorare şi înţelegere a unei teme. La vârste mici, vor avea nevoie de indicaţii, dar cu cât vorbim de vârste mai mari cu atât va putea fi preluată şi munca „regizorală”. Poate fi pantomimă, după cum şi mici scenete cu replici. Nu întotdeauna în rolul Apostolilor, de exemplu, vor fi băieţi, dacă sunt mai multe fete în grupă, dar aceasta nu trebuie să fie o problemă.
  • Jocul: presupune cel mai adesea ridicarea de pe scaun şi astfel rupe ritmul şi permite consumarea energiei şi dezmorţirea după o expunere, de exemplu. Este necesar pentru cei mici, dar există forme de jocuri (ex: care ajută la cunoaşterea grupului) aplicabile şi tinerilor. Jocurile pot folosi mingi, sfori, scaune, pahare de plastic, popice… uneori putând fi legate de un mesaj religios. Chiar şi în lipsa dimensiunii religioase sunt de folos, întărind relaţiile dintre membrii grupului, învăţându-i să respecte reguli, să joace în echipă. Există şi jocuri care nu implică mişcarea: jocuri cu tablă şi zar, cu cartonaşe, altele…
  • Memorarea: versete biblice, rugăciuni, noţiuni-cheie ale doctrinei (Crez, Porunci…), poezii religioase, cântece religioase… Textele memorate trebuie să fie în acelaşi timp interiorizate, înţelese treptat în profunzimea lor.
  • Vizionarea: filme dublate audio pentru cei mici, titrate pentru cei mai mari. Există numeroase animaţii, dar şi filme artistice şi documentare pe teme religioase. Catehetul trebuie să le urmărească înainte, şi să se discute apoi cele văzute. La copii şi adolescenţi se poate anunţa că vor fi puse întrebări din ceea ce urmăresc, pentru ca să fie mai atenţi. Variaţie: audiţia unui material (ex: teatru biblic radiofonic).
  • Concursul: poate fi folosit, la copii, adolescenţi şi tineri, ca metodă de recapitulare, de verificare a cunoştinţelor dobândite. Pot fi bileţele cu întrebări, pe care le trag pe rând câte unul din echipă, sau activităţi/jocuri folosite la cateheză transformate în probe de concurs. Se poate organiza chiar o „olimpiadă” cu mai multe probe. Competiţiile îi stimulează, dar trebuie avut grijă la animozităţile ce apar. Au ocazia să înveţe să piardă fără să fie frustraţi, dar şi să câştige fără să îi umilească pe ceilalţi.

3.1. Copii

La această vârstă accentul trebuie să cadă mult pe jocuri şi activităţi. Predarea (şi dialogul), în „porţii” scurte, trebuie să folosească un limbaj pe nivelul copiilor, urmărindu-se cu atenţie nivelul lor de concentrare. Toate celelalte mijloace enumerate mai sus se aplică: au succes exerciţiile, dramatizarea, memorarea, vizionările, concursurile… Cel puţin acolo unde există interes, părinţii pot fi încurajaţi să discute şi să reia cu copiii lor ceea ce aceştia au aflat la cateheză. Va ajuta la aşezarea informaţiilor şi la dezvoltarea obiceiului de a discuta în familie despre Dumnezeu, pe teme religioase în general.

3.2. Adolescenţi

La această vârstă timpul prezentărilor poate creşte, fără a-i lipsi de jocuri şi activităţi, corelate vârstei. Trebuie încurajat dialogul şi curajul de a pune întrebările care îi frământă. Cateheza, reluând temele clasice (Crez, Porunci, Sacramente, Rugăciune) parcurse pentru Prima Împărtăşanie solemnă, aprofundează şi completează conţinuturile după vârsta la care au ajuns. Ajută din nou exerciţiile, dramatizarea, memorarea, vizionările, concursurile, crescând desigur complexitatea lor…

3.3. Tineri

La această vârstă creşte dorinţa de a descoperi, de a învăţa singur. Prezentările nu trebuie să epuizeze un subiect: dialogul poate să ajute la descoperirea lui împreună. De asemenea, se pot da materiale spre studiu şi discuta ce s-a înţeles, construind împreună mesajul dorit. Dorinţa de protagonism îi va atrage spre acele activităţi în care au un rol activ (ex: a ajuta într-un proiect social, a anima activităţile cu cei mici), mai puţin spre cele în care au un rol pasiv – de aceea cateheza nu trebuie să îi aibă ca subiecţi pasivi, care doar ascultă. Sunt atraşi de vizionări, în timp ce îşi păstrează interesul, poate nu chiar în aceeaşi măsură, pentru jocuri, activităţi, dramatizare, concursuri…

3.4. Adulţi

La această vârstă se exclud multe dintre metodele enumerate mai sus. În principiu expunerea, conversaţia şi vizionarea sunt principalele mijloace de folosit. Adulţii trebuie să fie implicaţi în organizarea întâlnirilor, preluând de exemplu momente precum rugăciunea de început/sfârşit sau chiar prezentarea unor subiecte.

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cateheza pe vârste: obiective, metode şi mijloace

Updated on 2015-04-27T17:45:17+02:00, by Editor Cateheza.ro.