Benedictus. Rugăciunile familiei creştine

Editura: Editura Sapientia
An: 2011
Localitate: Iaşi
Număr pagini: 1200
Preţ informativ: 50 lei
ISBN: 978-973-8980-96-9

Scurtă descriere:

Adresându-se în special credincioşilor din Biserica Romano-Catolică, în structurarea numărului imens de rugăciuni s-a urmărit o ordine practică, pastorală, dar şi una teologică-spirituală. Astfel, rugăciunile au fost grupate în şapte secţiuni, în funcţie de cui îi este adresată rugăciunea sau de tema rugăciunii. Prima parte conţine principalele rugăciuni. Pe lângă acestea, se găsesc şi principalele adevăruri şi norme de viaţă creştină, intenţii pentru fiecare zi a săptămânii, dar şi modele de rugăciuni de dimineaţă şi de seară. La sfârşitul secţiunii se găsesc rugăciuni pentru diferite intenţii, cum ar fi: pentru Biserică, pentru vocaţia proprie, pentru binefăcători, întoarcerea păcătoşilor, pentru cei înaintaţi în vârstă etc. Partea a doua cuprinde rugăciunile către “Sfânta Treime”. În partea a treia sunt incluse rugăciuni pentru Preasfânta Euharistie. Astfel, la începutul acestei secţiuni se găseşte ritualul Sfintei Liturghii, împreună cu rugăciuni de spus înainte şi după Sfânta Împărtăşanie. La ritualul Sfintei Liturghii sunt incluse cele patru rugăciuni euharistice, în limbile română şi latină. Urmează rugăciunile necesare pentru “Adorarea Preasfântului Sacrament”. Mai departe, se găsesc modele de “Vizite la Preasfântul Sacrament”.

Partea a patra este dedicată Sfintei Spovezi, aici intrând rugăciuni de pregătire la Spovadă, modele de “cercetare a cugetului”, rugăciuni de spus după Spovadă. Tot în această parte se găsesc şi psalmii penitenţiali. Partea a cincea conţine rugăciuni, consfinţiri şi oficiile către “Preasfânta Inimă a lui Isus”. În partea a şasea, închinată “Inimii Neprihănite a Mariei”, sunt incluse formulare de consfinţire către Preacurata Fecioară Maria, Litania Inimii Neprihănite a Mariei, precum şi diferite rugăciuni către Maica Domnului. Partea a şaptea conţine “Rugăciuni pentru anul liturgic”. Aici au fost incluse rugăciuni pentru Timpul Adventului, Timpul Crăciunului, Timpul Postului Mare, în care se găsesc trei modele de “Calea Sfintei Cruci”, Timpul Pascal, precum şi pentru Timpul de peste an. Tot în această secţiune sunt incluse şi rugăciuni către sfinţi, precum şi novene de pregătire la diferite sărbători şi solemnităţi. Pentru a facilita utilizarea acestei cărţi de rugăciuni, la sfârşit au fost inseraţi mai mulţi indici: indice general al rugăciunilor, indicele alfabetic al rugăciunilor, indicele de citate biblice, de psalmi, de imnuri, de autori, astfel încât orice rugăciune poate fi găsită foarte uşor.

Cumpăraţi online

Comentarii:0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *